La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
„Oltenia ortodoxă are un mare potenţial spiritual şi cultural"
Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL, la întronizarea Înalt Preasfinţitului Părinte IRINEU, ca Mitropolit al Olteniei
„Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale (...) scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta“ (Matei 9, 2 şi 6) Întronizarea noului Mitropolit al Olteniei, Înalt Preasfinţitul Părinte Prof. Dr. Irineu Popa, are loc în duminica a VI-a după Rusalii, când se citeşte Evanghelia vindecării slăbănogului sau paraliticului din Capernaum (cf. Matei 9, 1-8). Această zi de duminică coincide, anul acesta, cu data de 27 iulie, când Biserica pomeneşte, în calendarul şi cultul său, pe Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon (din Nicomidia), care a pătimit moarte martirică în anul 303, după ce în tinereţe a studiat filosofia şi medicina, iar apoi a devenit creştin cu ajutorul preotului Ermolae, a săvârşit multe minuni, şi L-a mărturisit pe Hristos Domnul în timpul împăratului roman persecutor Maximian Galeriu. Atât mesajul Evangheliei din duminica a VI-a după Rusalii, a vindecării slăbănogului din Capernaum, cât şi semnificaţia zilei de pomenire a Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon (al cărui nume grecesc Panteleimon se tâlcuieşte „cel mult milostiv“) ne îndeamnă să vedem legătura interioară profundă între taina iertării păcatelor şi a vindecării de boală, pe de o parte, şi taina slujirii arhiereşti, pe de altă parte, întrucât, în toate acestea, se arată lucrarea vindecătoare, sfinţitoare şi mântuitoare a lui Hristos-Domnul, Arhiereul veşnic, Doctorul, „Păstorul şi Păzitorul (Episcopul) sufletelor noastre“ (cf. 1 Petru 2, 25). Scopul principal al slujirii în Biserică În acest sens, scopul principal al slujirii în Biserică, şi mai ales al slujirii arhiereşti, este păstorirea credincioşilor pe calea mântuirii sau a dobândirii vieţii veşnice. Iar, întrucât mântuirea înseamnă vindecarea omului de păcate prin pocăinţă şi iertare, precum şi izbăvirea lui de moarte prin înviere, grija principală a păstorului de suflete, ca părinte duhovnicesc, este luminarea minţii şi a inimii omului cu lumina Evangheliei lui Hristos şi pregustarea vieţii veşnice, dăruită oamenilor de Preasfânta Treime, acum, ca arvună primită prin Sfintele Taine ale Bisericii, iar la Învierea cea de obşte, ca plinătate şi belşug de „dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt“ (Romani 14, 17). Întrucât toţi oamenii sunt păcătoşi, chiar dacă unii mai mult, iar alţii mai puţin, toţi au nevoie de iertare de păcate, de vindecare şi de mântuire. De aceea, Sfântul Apostol Pavel zice că „Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu.“ (cf. 1 Timotei 1, 15), iar Biserica Ortodoxă a integrat aceste cuvinte în Rugăciunea de Împărtăşire euharistică: „Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu“. Păcatul este cădere din starea de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri. De aceea, pocăinţa adevărată este întoarcere de la păcat la virtute, sau de la fapta cea rea la fapta cea bună. Cu alte cuvinte, ne vindecăm de păcat când iubim constant pe Dumnezeu în rugăciune de laudă, de mulţumire şi de cerere, iar pe semenii noştri îi iubim prin fapte bune însoţite de rugăciune pentru sănătatea şi mântuirea lor. Când se înmulţesc păcatele sau faptele rele în viaţa unei persoane sau a unui popor, atunci scade iubirea omului faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii lui, adică sărăceşte viaţa spirituală şi se alterează viaţa socială. Ca atare, cea dintâi datorie a Arhipăstorului de suflete este să cheme pe oameni la rugăciune şi să-i îndemne la fapte bune. Mai mult, el trebuie să se îngrijească să nu rămână nici o localitate fără biserică şi fără preot, fără lumina Evangheliei şi fără arvuna vieţii veşnice din Sfintele Taine. Credinţa vie a Bisericii se arată azi mai ales în parohii şi mănăstiri active, cu rugăciune intensă şi lucrare cultural-misionară şi social-filantropică bogată, în şcoli teologice care unesc ştiinţa cu spiritualitatea şi în prezenţa dinamică a Bisericii în societatea de azi. Greu, dar totuşi posibil Desigur, această lucrare pastorală multiplă şi dinamică necesită multă dăruire de sine, muncă jertfelnică, multă dragoste părintească şi înţelepciune duhovnicească din partea tuturor celor ce sunt păstori de suflete, adică ierarhi, preoţi de mir şi preoţi de mănăstire, ajutaţi de credincioşi mireni iubitori de Hristos şi de Biserică. Într-o vreme de secularizare spirituală şi, adesea, de sărăcie materială, este greu, dar totuşi posibil să organizăm şi să susţinem comunităţi ortodoxe vii şi dinamice. Hristos Domnul, Care iartă şi vindecă, ridică şi întăreşte, ne dă tuturor putere după măsura credinţei noastre în El şi a iubirii noastre faţă de El şi de Biserica Sa, după cum vedem în minunea vindecării din Evanghelia care s-a citit astăzi şi în viaţa Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon. Înalt Preasfinţite Părinte Mitropolit Irineu, la multa activitate teologică universitară desfăşurată până acum, sunteţi chemat să adăugaţi de acum înainte o amplă şi constantă lucrare pastorală, de călăuzire a clerului, monahilor şi credincioşilor mireni pe calea mântuirii, căci „ce folos avem din viaţa aceasta pământească dacă nu ne îngrijim în ea de viaţa cerească?“ - se întreba un mare ierarh păstor de suflete, Sfântul Ioan Gură de Aur. Oltenia ortodoxă are un mare potenţial spiritual şi cultural, mulţi oameni inteligenţi şi întreprinzători, iubitori de Patrie şi creatori de valori naţionale şi universale, ca de pildă marele sculptor creştin ortodox Constantin Brâncuşi şi mulţi alţii, o istorie bogată şi o speranţă de mai bine constantă, cultivată de Biserică din generaţie în generaţie prin binecuvântarea celor vii, prin pomenirea morţilor şi prin rugăciunea sfinţilor. Dacă priviţi mai întâi la lumina din oameni, la bunătatea din inimi şi la multa lor dorinţă de mai bine, vă veţi încuraja mult şi vă veţi angaja mereu în lucrări pastorale, culturale şi sociale noi, care aduc bucurie şi speranţă în comunităţile ortodoxe de la oraşe şi sate, mai ales acolo unde este sărăcie şi singurătate, suferinţă şi deznădejde. „Vă încredinţăm ierarhilor, clerului şi poporului drept-credincios din Oltenia“ În această perspectivă, o grijă părintească deosebită trebuie arătată preoţilor şi credincioşilor săraci, dar harnici, înţelepţi şi plini de speranţă. Experienţa noastră personală din Moldova ne-a arătat că problema sărăciei materiale din casă poate fi rezolvată mai uşor dacă avem multă bogăţie spirituală în suflet, credinţă fierbinte în Dumnezeu şi dragoste milostivă faţă de semeni. O spiritualitate profundă poate fi o bază solidă pentru o solidaritate eficientă. În acest sens, Patriarhia Română intensifică acum elaborarea de programe comune cu Statul român, în favoarea parohiilor sărace şi a categoriilor de persoane defavorizate, cu convingerea că există în România, stat membru în Uniunea Europeană, multe posibilităţi sau şanse de a pune în aplicare astfel de programe care diminuează suferinţa şi întăresc demnitatea umană. În această lucrare sfântă, spirituală şi socială, veţi fi ajutat de ierarhii din Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, de clerul harnic şi de poporul darnic, de autorităţile locale şi centrale, care înţeleg şi apreciază activitatea spirituală, culturală şi social-filantropică a Bisericii noastre, în România şi în diaspora română de azi. Desigur, în primul rând ajutorul ne vine de la Hristos Domnul, Capul Bisericii şi Arhiereul Cel veşnic, de la Preasfânta Treime, de la Maica Domnului - icoana Bisericii - şi de la toţi sfinţii lui Dumnezeu, dar el se arată nouă prin oameni cu suflet mare şi inimă bună. Bogata activitate spirituală şi socială a Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, ca Mitropolit al Olteniei, trebuie continuată şi, după nevoie, chiar amplifi-cată, pentru că în Biserică cerinţele sunt crescânde, iar în societate provocările sunt multiple. Cu aceste cuvinte părinteşti şi frăţeşti vă încredinţăm ierarhilor, clerului şi poporului drept-credincios din Oltenia, iar pe aceştia îi încredinţăm Înalt Preasfinţiei Voastre spre păstorire pe calea mântuirii, cu urarea de a vă bucura mereu de roadele credinţei vii şi ale iubirii părinteşti jertfelnice, spre slava lui Dumnezeu, binele Bisericii şi folosul societăţii. (Intertitlurile aparţin redacţiei)