În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Omagierea unui numismat donator la Academia Română
În Aula Academiei Române a avut loc joi, 7 noiembrie, un eveniment omagial intitulat „Inginerul Constantin Orghidan - industriașul și numismatul, ctitorul și binefăcătorul”, care a cuprins prelegeri și vizionarea unor filme documentare. În a doua parte a manifestării, în sala de expoziție a Cabinetului Numismatic al Bibliotecii Academiei Române a fost vernisată și expoziția permanentă de numismatică dedicată colecției cunoscutului numismat din perioada interbelică, de la a cărui naștere se împlinesc 150 de ani. Faimoasa colecție a fost donată de ing. Constantin Orghidan în urmă cu 80 de ani înaltului for de cultură și știință.
Evenimentul omagial a fost moderat de prof. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române și director general al Bibliotecii Academiei Române. A debutat cu o prelegere susținută de acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, care a evocat activitatea inginerului Constantin Orghidan, amintind că în vara anului 1944 acesta a donat Academiei Române o colecție de circa 10.000 de piese, cu dorința de a fi organizată o expoziție permanentă de numismatică, cu cele mai spectaculoase piese ale colecției. „Întotdeauna, împlinirea voinței unui defunct, mai ales dacă a fost legat și de Academia Română, chiar și după 80 de ani, reprezintă un lucru extraordinar, o datorie a noastră. Cei mai bine de 40 de ani de comunism ne-au împiedicat să ducem la îndeplinire unele din voințele exprimate prin testamentele celor care au fost generoși față de Academia Română. De câte ori se împlinește o asemenea voință și față de lume, și față de Dumnezeu, ne îndeplinim o misiune. Aici este vorba de un lucru cu totul special. Inginerul Constantin Orghidan a fost legat prin mii de fire de Academia Română. Este omagiat astăzi la împlinirea a 150 de ani de la naștere și a 80 de ani de la moarte. Zicem moarte din obișnuință, fiindcă el trăiește prin lucrarea lui. El a dezvoltat infrastructura de căi ferate a României în așa măsură încât, fiind încă tânăr, a primit Ordinul «Coroana României», înainte de Primul Război Mondial”, a spus președintele Academiei Române.
În continuare, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a transmis mesajul Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, intitulat „Generozitatea este lumina sufletelor mari”.
În anul 2023, inginerul Constantin Orghidan a fost deshumat de la Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin, și reînhumat în cimitirul Bellu din București. Anul acesta, în septembrie, la Oțelu Roșu, pe fostul loc de veci, a fost realizat un cenotaf.
Prezent la evenimentul din Aula Academiei a fost și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, care a rostit o alocuțiune, intitulată „Inginerul numismat Constantin Orghidan, ctitor și binefăcător în Banat”. „Inițiativa Academiei Române de a restaura memoria marelui inginer, numismat și diplomat Constantin Orghidan a reprezentat pentru comunitatea locală bisericească pe care o reprezint o reală provocare în contextul în care colbul istoriei s-a așezat peste multele binefaceri pe care această personalitate le-a împlinit pentru bănățeni. La data de 24 mai 2023 s-a primit la Reședința Episcopală din Caransebeș o adresă din partea Academiei Române prin care se solicita sprijinul Episcopiei Caransebeșului pentru identificarea mormântului inginerului Constantin Orghidan în cimitirul din orașul Oțelu Roșu. Ca urmare a acestei adrese, preotul paroh de la Parohia «Pogorârea Sfântului Duh»-Ferdinand din Oțelu Roșu a identificat înregistrarea decesului în registrul de decedați la poziția 6, pe anul 1944, unde sunt consemnate datele uzuale unui registru, fără să se precizeze însă locația exactă a înhumării. (…) După câteva ezitări s-a constatat că există un loc anonimizat în parcela confesiunii romano-catolice. Acest loc de veci, unul simplu în aparență, avea o placă de beton mozaicat în exterior, având ca însemnare o simplă cruce de metal la căpătâi, asemănătoare metalului folosit pentru confecționarea șinelor de tren. (…) După îndeplinirea procedurilor legale, la data de 18 septembrie 2023 am organizat ceremonia de deshumare, descoperind cu surprindere că sub acest mormânt modest exista un cavou mare, zidit în cărămidă și fortificat cu bare solide din metal. În interior s-a identificat un sicriu din zinc oțelit pe care era scris numele defunctului Constantin Orghidan”, a spus Preasfinția Sa.
De asemenea, dr. Emanuel Petac de la Cabinetul Numismatic al Bibliotecii Academiei Române a prezentat momente din activitatea de numismat a ing. Constantin Orghidan și piese valoroase ale colecției.
De asemenea, cei prezenți au urmărit apoi două filme documentare. Evenimentul a continuat în sala de expoziție a Cabinetului Numismatic al Bibliotecii Academiei Române, unde a fost vernisată expoziția permanentă de numismatică dedicată colecției, care conține monede, geme, camee, sigilii bizantine și obiecte arheologice.