Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Opt ani de la întronizarea Patriarhului Daniel
Ieri, 30 septembrie 2015, s-au împlinit opt ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Cu acest prilej, în Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Patriarhul României, înconjurat de un sobor de ierarhi. Slujba a fost urmată de săvârşirea unui Te Deum de mulţumire şi de un moment festiv în cadrul căruia au fost citite mesajele de felicitare din partea autorităţilor de stat centrale. Programul aniversar s-a încheiat cu binecuvântarea lucrărilor de renovare săvârşite la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, sfinţirea Cantinei studenţeşti „Mensa” şi binecuvântarea Căminului studențesc „Casa Juventus” al Centrului cultural-social „Iustin Patriarhul” al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Sărbătorirea celor opt ani de la întronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a Preafericitului Părinte Daniel a debutat, la Catedrala Patriarhală, cu săvârşirea Sfintei Liturghii de Întâistătătorul Bisericii noastre, înconjurat de un sobor de ierarhi din care au făcut parte: IPS Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei; IPS Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului; IPS Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului; IPS Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal; IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului; IPS Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului; IPS Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei; IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos; IPS Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului; PS Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului; PS Părinte Sofronie, Episcopul ortodox român al Oradiei; PS Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei; PS Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor; PS Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei; PS Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului; PS Părinte Visarion, Episcopul Tulcii; PS Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei; PS Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria; PS Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord; PS Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal; PS Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal; PS Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor; PS Părinte Ilarion Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului; PS Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.
După rostirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a explicat pericopa evanghelică a zilei, subliniind misiunea şi responsabilitatea slujitorului înţelept şi credincios faţă de cei puşi sub păstorirea sa de către Stăpânul tuturor, dându-l ca exemplu pe Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul, Arhiepiscopul Armeniei, care a încreştinat poporul armean. „Sfântul Grigorie Luminătorul ne îndeamnă pe noi, cei de astăzi, să fim luminători, mai întâi ai propriei noastre persoane, ai sufletului şi trupului prin cuvântul viu şi de viaţă făcător al Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos, să săvârşim faptele cele bune ale Evangheliei, să ne îmbrăcăm în lumină, ca, luminaţi fiind mai întâi noi, să luminăm şi pe alţii şi să-i aducem la Hristos, la mântuirea cea veşnică. Ne îndeamnă Sfântul Grigorie Luminătorul să avem o dragoste jertfelnică faţă de aproapele nostru, o dragoste care, precum spune Sfântul Apostol Pavel, niciodată nu cade, niciodată nu piere (I Cor. 13), care are menirea să ne prefacă şi pe noi în luminători, sfinţitori şi trăitori autentici ai cuvântului Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos”, a mai spus Preasfințitul Părinte Episcop Visarion.
Importanţa misiunii păstorului de suflete
După săvârşirea Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat un Te Deum de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Patriarhului Daniel şi Bisericii Ortodoxe Române. Răspunsurile liturgice la sfintele slujbe au fost date de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale şi de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române. După slujba de mulţumire, IPS Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a subliniat importanţa misiunii păstorului de suflete de a înălţa cererile poporului în faţa tronului Preasfintei Treimi, de a comunica păstoriţilor săi care este voia lui Dumnezeu, dar şi de a chivernisi şi intensifica lucrarea social-filantropică şi edilitară a Bisericii. „Astăzi, în duh de rugăciune, noi, cei prezenţi, ne-am rugat lui Dumnezeu ca să-i dea Întâistătătorului Bisericii noastre ani mulţi, sănătate, ca pe toate cele planificate să le poată realiza. De aceea, voi încheia liturgic: «Întâi pomeneşte, Doamne, pe Preafericitul Părintele nostru, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe care-l dăruieşte sfintelor Tale Biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău»”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
Încredinţarea păstoririi mântuirii credincioşilor, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, este o mare responsabilitate, fiindcă păstorul de suflete nu se îngrijeşte doar de mântuirea sa sau a familiei sale, ci de întreaga comunitate încredinţată, dar este şi o mare demnitate, care derivă din slujire şi dăruire de sine, după chipul Mântuitorului Iisus Hristos.
„Este necesar să ieşim în întâmpinarea tuturor cu lumina şi iubirea lui Hristos”
La acest ceas aniversar, Părintele Patriarh Daniel a mulţumit lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române, cler şi credincioşi. Mulţumiri au mai fost adresate tuturor ierarhilor Sfântului Sinod, pentru împreuna-lucrare şi slujire liturgică, întrucât „ierarhii sunt oameni cu multă lucrare pe teren, cu foarte multe slujbe arhiereşti în oraşe şi sate, sfinţind biserici noi, restaurând biserici vechi, înfiinţând unităţi de învăţământ creştine, dar şi multe unităţi de ordin social-filantropic. Niciodată nu am avut în istorie atâtea Liturghii arhiereşti în fiecare duminică pe teren, pe teritoriul ţării noastre, dar şi în diaspora, unde au fost înfiinţate sute de parohii, mănăstiri şi schituri, adunând pe cei risipiţi”.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai mulţumit membrilor Administraţiei Patriarhale şi ai Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, profesorilor din şcolile de teologie, seminarii şi facultăţi, profesorilor de religie - „luminători ai copiilor şi ai tinerilor”, ostenitorilor din cele peste 800 de unităţi şi programe social-filantropice ale Bisericii, preoţilor, monahilor şi monahiilor din mănăstiri pentru munca şi rugăciunea depusă, preoţilor de mir din parohii, ostenitorilor din Centrul de Presă BASILICA şi colaboratorilor din activitatea mediatică a eparhiilor.
Preafericirea Sa şi-a exprimat recunoştinţa şi faţă de reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi ai Ministerului Sănătăţii, deoarece „este mare nevoie să edificăm un suflet luminos printr-o educaţie sănătoasă, pentru a da sănătate societăţii” şi „pentru a dărui sănătate poporului, nu numai fizică, ci şi spirituală”. De asemenea, a mulţumit reprezentanţilor autorităţilor locale şi centrale, binefăcătorilor şi tuturor celor care ajută Biserica, Guvernului României, pentru ajutorul acordat construirii Catedralei Mântuirii Neamului şi altor biserici. „Când privim la ceea ce am realizat, privim doar pentru a mulţumi lui Dumnezeu şi celor prin care Dumnezeu ne-a ajutat. (...) Este o listă lungă a celor care se ostenesc pentru a sluji poporul român şi pentru a sfinţi viaţa oamenilor într-o lume secularizată, în care societatea încearcă să se organizeze fără referinţe la Dumnezeu sau la valorile spirituale ori religioase. De aceea, este necesar să ieşim în întâmpinarea tuturor cu lumina şi iubirea lui Hristos. Înainte de a-i judeca pe oameni, e mai bine să-i ajutăm. Acesta este un principiu: să nu judeci pe nimeni, dacă nu l-ai ajutat cu nimic!”, a spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit din partea membrilor Sfântului Sinod o raclă cu o părticică din moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, cu scene imprimate din viaţa sfântului şi din istoria cetăţii Constantinopolului; din partea membrilor Permanenţelor Consiliului Naţional Bisericesc şi Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor o icoană a Mântuitorului Iisus Hristos; iar din partea slujitorilor Catedralei Patriarhale un coş cu flori.
La final, au fost prezentate mesajele de felicitare din partea reprezentanților autorităţilor de stat: mesajul Preşedintelui României, Klaus Iohannis, a fost citit de către Sergiu Nistor, consilier prezidențial, Departamentul Cultură, Culte şi Centenar; mesajul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Ştefan Zgonea, a fost citit de Angel Tîlvăr, ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare; iar mesajul primului ministru al Guvernului României, Victor Viorel Ponta, a fost citit de către Victor Opaschi, secretar de stat în cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte. La eveniment au mai participat reprezentanţi ai autorităţilor de stat, centrale şi locale, ai altor instituții publice, personalităţi ale vieţii publice româneşti, membrii Permanenţelor Consiliului Naţional Bisericesc şi Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, clerici şi mireni.
Binecuvântarea lucrărilor realizate la Facultatea de Teologie Ortodoxă şi la Centrul cultural-social „Iustin Patriarhul” din București
După momentul festiv din Catedrala Patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu ierarhii prezenţi, a vizitat sediul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, de pe strada Sfânta Ecaterina. Cu această ocazie, Preafericirea Sa a binecuvântat lucrările care au fost săvârșite în ultima vreme la edificiul facultății, care a trecut printr-un amplu proces de restaurare, amenajare, înfrumusețare și dotare, în interior și exterior. În continuare, Patriarhul României a sfințit și Cantina studențească „Mensa” și a binecuvântat lucrările realizate la Căminul studențesc „Casa Juventus” din cadrul Centrului cultural-social „Iustin Patriarhul” din București. Cele mai importante lucrări efectuate la cantina studențească au fost placarea pardoselii și a treptelor de acces cu marmură, montarea de lambriuri și oglinzi pe coloanele interioare ale sălii de mese.
La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a acordat distincții persoanelor care au ajutat la realizarea acestor importante lucrări: Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur” pentru clerici părintelui Ştefan Ababei, consilier patriarhal coordonator la Sectorul stavropighii patriarhale şi centre sociale al Patriarhiei Române; Ordinul „Sfinţii Martiri Brâncoveni” pentru clerici părintelui Viorel Barbu, directorul Centrului cultural-social „Iustin Patriarhul”; Diploma omagială „Sfântul Ioan Gură de Aur” cu medalie domnului George Ene, consilier patriarhal în cadrul Sectorului stavropighii patriarhale şi centre sociale al Patriarhiei Române. Preafericirea Sa a mai acordat Diploma omagială „Sfântul Ioan Gură de Aur” cu medalie următoarelor unităţi bisericeşti: Mănăstirea Radu Vodă; Protopopiatul Sector 3 Capitală; Protopopiatul Sector 4 Capitală; Protopopiatul Sector 5 Capitală; Protopopiatul Sector 6 Capitală; Parohia Boteanu Ienii (Protopopiatul Sector 1 Capitală); Parohia „Sfântul Gheorghe” - Grivița (Protopopiatul Sector 1 Capitală); Parohia „Sfântul Anton” - Curtea Veche (Protopopiatul Sector 3 Capitală); Parohia „Sfânta Fecioară Maria” (Protopopiatul Sector 3 Capitală); Parohia „Sfântul Ilie” - Ghencea (Protopopiatul Sector 5 Capitală). De asemenea, Diploma de vrednicie cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost acordată lui Marian Popescu, manager în cadrul Centrului cultural-social „Iustin Patriarhul”, și lui Adrian Cantia, gestionar la Cantina studențească „Mensa”, iar Diploma de vrednicie cu chipul Maicii Domnului a fost acordată Ioanei Culea, director SC CONMAR PROJECT SRL București.