În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Oraşul grecesc Iliopolis este cel de-al 20-lea înfrăţit cu Iaşul
▲ Ieri a fost semnat acordul de înfrăţire dintre Iaşi şi Iliopolis din Grecia, cei doi primari evidenţiind legăturile dintre cele două localităţi ▲ Primarul grec, Ioannis Anagnostou, a arătat rolul important pe care l-a jucat Iaşul în Revoluţia de la 1821, când mitropolitul Veniamin Costachi a sfinţit steagul grecesc ▲ Duminică seara, primarul Gheorghe Nichita a premiat personalităţile care şi-au adus contribuţia la promovarea Iaşului ▲
Familia oraşelor înfrăţite cu municipiul Iaşi a devenit mai numeroasă. Ieri a fost parafat acordul de înfrăţire dintre Iaşi şi oraşul Iliopolis (Grecia), în prezenţa primarului, viceprimarului, şefului poliţiei, precum şi a numeroşi consilieri greci. „Scopul acestei înfrăţiri este promovarea prieteniei, încurajând schimburile reciproce la toate nivelurile, precum şi cooperarea socială şi comunitară. Oricum, Iaşul are o relaţie deosebită cu mai multe oraşe greceşti, de unde, an de an sunt aduse spre închinare moaştele diferiţilor sfinţi“, a arătat primarul Gheorghe Nichita. La rândul său, şi primarul oraşului grecesc Iliopolis, Ioannis Anagnostou, a arătat apropierea dintre cele două oraşe: „Istoriile celor două oraşe sunt înrudite, mai ales dacă ne gândim la Revoluţia de la 1821. În acel an, în curtea Mănăstirii «Trei Ierarhi», mitropolitul Veniamin Costachi a sfinţit steagul grecesc, moment care a şi simbolizat începutul Revoluţiei de eliberare de sub jugul turcesc“. După ce a fost semnat acordul de înfrăţire, al 20-lea pentru municipalitatea ieşeană, primarul Gheorghe Nichita a oferit cadou omologului său grec o icoană cu Sfântul Ioan Gură de Aur, precum şi un album de prezentare a Iaşului. Acum, municipiul Iaşi este înfrăţit cu oraşele Poitiers şi Villeneuve dâAscq (Franţa), Xiâan (China), Viniţa (Ucraina), Assiut (Egipt), Isfahan (Iran), Quebec (Canada), Jerihon (Palestina), Athens şi Portland (Statele Unite ale Americii), Peristeri, Alexandroupolis (Grecia), precum şi cu SantâOreste, Nazzano, Torrita Tiberina, Padova, Filacciano, Forano şi Morpulo (Italia). Distincţii pentru elitele Iaşului, în „Seara Valorilor“ Duminică seara, în cadrul evenimentului „Seara Valorilor“ de la Primăria Iaşi, primarul Gheorghe Nichita a oferit distincţii tuturor persoanelor care au avut contribuţii importante în promovarea oraşului. Cea mai înaltă distincţie a fost oferită PF Daniel, Patriarhul BOR, respectiv Cheia oraşului, împreună cu un tablou reprezentând Catedrala mitropolitană din Iaşi. Premiile Pogor au fost acordate fostului primar, Constantin Simirad, pentru întreaga activitate în slujba comunităţii ieşene, profesorului de matematică Radu Miron, pentru întreaga activitate ştiinţifică şi academică, poetului Horia Zilieru, pentru întreaga activitate culturală, şi scriitorului Dan Lungu pentru creaţie literară. Conducerea Primăriei Iaşi a acordat şi diplome de excelenţă. Astfel, la capitolul educaţie, au fost medaliaţi Gerard Jităreanu - rectorul Universităţii Agronomice, Lucia Miron şi Camelia Gavrilă - Colegiul „Negruzzi“, Paula Gavrilescu, Beatrice Manuela Coţofan, Petronela Ilaş, Seryl Talpalaru - Colegiul „Emil Racoviţă“, Andu Ouatu - de la Colegiul Naţional, precum şi echipa AETZER - Universitatea Tehnică „Gh. Asachi“. Pentru activitatea în beneficiul comunităţii a fost premiat Centrul Diecezan Caritas. Echipa de popice CFR Olimpia ACB, precum şi echipa de şahişti, formată din prof. Vasile Miron, Georgiana Morea şi Călin Gheorghiu, au primit distincţii din partea Primăriei. Pentru rezultate deosebite în domeniul industriilor creative au fost premiate Cristina Nichita şi Carmen Fedeleş. (S.D.)