Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Mănăstirea Agapia, din judeţul Neamţ, este împodobită spre nemurire de icoane, tablouri şi compoziţii murale realizate de pictorul Nicolae Grigorescu între anii 1858 şi 1861, pe când avea doar 20 de ani. Văz
La Şcoala cu clasele I-VIII Girov, Frăţia Ortodoxă a tinerilor giroveni "Acum!" a organizat, miercuri, 28 martie, primul eveniment din această primăvară. Invitatul manifestării a fost pr. Valentin Tofan,
Credincioşii sunt aşteptaţi astăzi, de la ora 18:00, la Catedrala mitropolitană din Iaşi pentru a participa la Denia Acatistului Bunei Vestiri. Această slujbă este a doua denie care se săvârşeşte în Postul
În parohia Negriteşti - Podoleni, Protopopiatul Roznov, au reînceput, săptămâna aceasta, lucrările la aşezământul social-filantropic. Fondurile provin de la cele 110 familii din parohie. Deşi în jumătate
Marţi, 27 martie 2012, la Muzeul Unirii din Iaşi, a avut loc cea de a doua conferinţă din perioada Postului Mare organizată de Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Iaşi. Invitatul serii de dialog a
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a aniversat ieri 58 de ani. Preasfinţia Sa a sărbătorit acest moment alături de bătrânii din cadrul Centrului
La Muzeul Unirii din Iaşi a avut loc aseară vernisajul expoziţiei "Grigorescu - Artă sacră", care cuprinde colecţia de icoane a pictorului Nicolae Grigorescu, aflate în patrimoniul Mănăstirii Agapia. Au
Cercul de Istorie Bisericească "Arhiereu Narcis Creţulescu" a organizat pe 27 martie o întâlnire dedicată împlinirii a 94 de ani de la alipirea Basarabiei la Patria-Mamă. În cadrul acestei şedinţe, care a avut
"Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul este istoria omenirii cea creată de Dumnezeu pentru a fi în împărăţia Lui, dar care, prin păcat, este alungată în pământul în care creşte spin (...) Canonul
Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii "Al. I. Cuza" (UAIC) din Iaşi are, începând de ieri, 29 martie, un nou decan, în persoana pr. prof. dr. Ion Vicovan (fost prodecan al acestei facultăţi).
Miercuri seara, în cea de-a cincea săptămână a Postului Mare, la parohiile şi mănăstirile din cuprinsul Mitropoliei Banatului a fost săvârşită slujba integrală a Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Crite
Biserica "Sfânta Filofteia" din incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a găzduit, marţi, 27 martie, slujba Sfântului Maslu, oficiată de Preasfinţitul Emilian
Preoţii din cadrul Cercului misionar pastoral Logreşti Moşneni al Protoieriei Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, s-au reunit în Parohia Bustuchin miercuri, 28 martie. Întâlnirea a debutat cu slujbele Sfintei
Copiii din parohiile râmnicene Troianu şi Goruneşti au fost premiaţi la finele săptămânii trecute, în cadrul proiectului patriarhal "Alege şcoala!", la etapa pe protopopiat. În mijlocul tinerilor au fost fost
Facultatea de Teologie, Istorie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii din Craiova organizează în perioada 15-17 mai, la Mănăstirea Tismana, Simpozionul naţional studenţesc "Sensul suferinţei şi al
În cea de a cincea săptămână a Postului Sfintelor Paşti, miercuri, 28 martie, slujitorii catedralelor chiriarhale, ai bisericilor de mir şi mănăstirilor din Mitropolia Olteniei au săvârşit, după tipicul
Sâmbătă, 31 martie, va avea loc cea de a doua ediţie a pelerinajului pe jos de la Iclod la Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj. Pelerinajul este dedicat tinerilor, fiind organizat împreună cu Asociaţia
La Cluj-Napoca se desfășoară zilele acestea cea de a 13-a ediție a târgului de carte "Caravana Gaudeamus", la care sunt prezenți aproape 80 de expozanți, printre care și edituri de carte cu profil creștin.
Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a oficiat miercuri, 28 martie, Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfinţite, urmată de Taina Sfântului Maslu, la
În luna martie, în Parohia Ucea de Jos, judeţul Braşov, s-a desfăşurat miniproiectul filantropic "Suflet lângă suflet", în cadrul Concursului naţional "Copilul învaţă iubirea lui Hristos". O parte din
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca a găzduit sesiunea de comunicări studenţeşti cu tema "Teoria. Bioetica. Praxis", care se înscrie în cadrul Anului omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii
În miercurea din săptămâna a V-a din Postul Mare s-a oficiat prima Denie din această perioadă pre-pascală. În cadrul acestei slujbe religioase, s-a citit integral Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.
Credincioşii din parohia Jijila II, Protoieria Niculiţel, au avut în mijlocul lor pe Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, cu prilejul săvârşirii Sfintei Liturghii a Darurilor înainte sfinţite şi a Tainei
Federaţia Filantropia a desfăşurat o nouă sesiune a cursurilor regionale de planificare strategică în cadrul proiectului "Forte-Formare Trainică pentru Parteneriat Social". Sesiunea s-a desfăşurat timp de două
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Fraților, vă îmbrățișează Aristarh, cel întemnițat împreună cu mine, și Marcu, vărul lui Barnaba – în privința căruia ați primit porunci; de va veni la voi, primiți-l – asemenea și Isus, cel ce se
Sfântul Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia (†285) erau din oraşul Egeea, din Cilicia (Asia Mică). Ei s-au născut în prima jumătate a secolului al III-lea după Hristos.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 457-458 „Încă pe când era vicar, arhimandritul Andrei Șaguna și-a început activitatea de păstor,
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


