În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Umblaţi ca fii ai luminii!“
În Pastorala adresată credincioşilor din Episcopia Sălajului, Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, vorbeşte despre semnificaţia Săptămânii luminate şi despre diferitele înţelesuri ale cuvântului "lumină" în paginile Sfintei Scripturi. De asemenea, ierarhul îi îndeamnă pe credincioşi să urmeze cuvintele Sfântului Apostol Pavel: "Umblaţi ca fii ai luminii, pentru că roada luminii este în orice bunătate, dreptate şi adevăr, săvârşind ce este bineplăcut Domnului".
Preasfinţitul Petroniu arată în Pastorala sa că în Biblie apare de mai multe ori termenul "lumină", de multe ori acesta fiind pus în corelaţie cu Dumnezeu: "Când citim în Noul Testament că "Dumnezeu este lumină" (I Ioan 1, 5) şi El "locuieşte în lumina cea neapropiată" (I Timotei 6, 16) trebuie să înţelegem că autorii biblici se referă la fiinţa lui Dumnezeu, care nu poate fi văzută sau percepută în vreun fel de om ori de vreo creatură de pe faţa pământului, nici măcar de îngerii din ceruri. Cu toate acestea, oamenii duhovniceşti pot contempla strălucirea naturii dumnezeieşti sau slava lui Dumnezeu, care nu trebuie însă confundată cu fiinţa Lui". Astfel, în Vechiul Testament, la rugămintea lui Moise, care doreşte să Îl vadă pe Dumnezeu, Acesta i-a spus: "Eu Îmi voi trece slava pe dinaintea ta. Faţa Mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate omul să-Mi vadă faţa şi să trăiască" (Ieşire 33, 19-20). Iar când Moise "se cobora din munte, faţa îi strălucea, pentru că Dumnezeu grăise cu el, iar Aaron şi toţi bătrânii lui Israel, văzându-l că are faţa strălucitoare, s-au temut să se apropie de el" (Ieşire 34, 29-30). Un alt exemplu de contemplare a slavei lui Dumnezeu este cel al Schimbării la faţă de pe Muntele Tabor. "S-a schimbat la faţă înaintea lor şi faţa Lui a strălucit ca soarele, iar veşmintele I s-au făcut albe ca lumina" (Matei 17, 2). PS Petroniu remarcă faptul că "Sfinţii Părinţi ai Bisericii mărturisesc că pe Tabor nu Mântuitorul S-a schimbat la faţă, ci Sfinţii Apostoli au fost înălţaţi la capacitatea de a-L vedea pe Domnul Hristos aşa cum era El de fapt, plin de slavă". Lumina creată, pregustare a luminii necreate În Pastorala sa, Episcopul Petroniu aminteşte şi despre Sfânta Lumină care vine în fiecare an de Sfintele Paşti la mormântul Mântuitorului din Ierusalim: "Sfânta Lumină nu coboară din cer la slujba Învierii din noaptea Sfintelor Paşti, cum greşit crede foarte multă lume, ci la Vecernie, care se săvârşeşte cu aproximativ unsprezece ore înaintea momentului Învierii Domnului Hristos, ea fiind o pregustare a luminii celei necreate din Împărăţia lui Dumnezeu, după cum şi Învierea Mântuitorului din morţi este începutul şi arvuna învierii noastre". Ierarhul mai arată sensul cuvântului "lumină" din cartea Facerii, când în prima zi a creaţiei "Dumnezeu a zis: "Să fie lumină!"" din care se înţelege că aceasta reprezintă energia luminoasă care stă la baza întregii creaţii spirituale şi materiale". O altă menţionare a termenului "lumină" la care se referă PS Petroniu apare în afirmaţia Mântuitorului: ""Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii! Cel ce crede în Mine, nu în Mine crede, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine. Şi cel ce Mă vede pe Mine Îl vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Eu, Lumină am venit în lume, pentru ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric" (Ioan 9, 5 şi 12, 44-46). Este vorba aici despre lumina cunoaşterii lui Dumnezeu, a voii Lui, precum şi a planului Său cu oamenii, pe care ni le-a descoperit Fiul lui Dumnezeu întrupat". De asemenea, "Mântuitorul le-a spus şi Sfinţilor Apostoli: "Voi sunteţi lumina lumii" (Matei 5, 14), pentru că din moment ce aceştia au stat în preajma Lui mai bine de trei ani şi au învăţat de la El evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu, prin răspândirea ei la diverse popoare le aduceau din rătăcirea idolatră la cunoaşterea Dumnezeului Celui adevărat". Cei care fac fapte bune se umplu de lumină Astfel, cei care Îl vor urma pe Iisus vor primi ca răsplată această lumină. "Mântuitorul arată că cei ce se feresc de păcat şi săvârşesc fapte bune se umplu de lumină, pentru că omul creat după chipul lui Dumnezeu este chemat să împlinească cât mai multe fapte bune, pentru a ajunge la asemănarea cu El. Sufletele oamenilor cu viaţă curată sunt asemenea unor oglinzi în care se reflectă Dumnezeu, însă aceştia se şi umplu de lumină, de aceea sfinţii sunt reprezentaţi în icoane cu aureole în jurul capului", a arătat PS Petroniu. La final, PS Petroniu îi îndeamnă pe credincioşi să făptuiască binele: "În funcţie de faptele noastre vom primi răsplată veşnică, drept aceea, dacă vrem să ajungem în rai, cu toţii suntem datori să împlinim îndemnul Sfântului Apostol Pavel: "Umblaţi ca fii ai luminii, pentru că roada luminii este în orice bunătate, dreptate şi adevăr, săvârşind ce este bineplăcut Domnului. Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele neroditoare ale întunericului, ci mai degrabă osândiţi-le făţiş, căci pe cele ce le fac păcătoşii întru ascuns, ruşine este a le şi grăi" (Efeseni 5, 8-12).