Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabileşte obligaţia purtării căştii de protecţie la deplasarea pe drumurile publice pentru toți conducătorii de trotinete electrice şi biciclete electrice,
Premierul Luca Niculescu s‑a aflat marţi la Chișinău, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului de prim‑ministru. Luca Niculescu a avut întrevederi cu omologul moldovean, Vasile Tofan, împreună
În perioada premergătoare reducerilor de Black Friday, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îi sfătuiește pe consumatori să nu ia decizii de cumpărare sub presiunea mesajelor
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Seminarul Teologic din Caransebeş a organizat admiterea în ciclul liceal de profil, după ce candidaţii, absolvenţi ai ciclului gimnazial de opt clase, în perioada 31 mai - 2 iunie, au avut posibilitatea să se
În sala de conferinţe de la Centrul Eparhial din Timişoara s-a desfăşurat vineri, 3 iunie, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, concursul de
Stareţii şi stareţele de la mănăstirile din cuprinsul Episcopiei Giurgiului s-au întrunit săptămâna trecută sub preşedinţia Preasfinţitului Ambrozie, Episcopul Giurgiului, informează
În perioada 31 mai - 3 iunie 2011, la Galaţi s-a desfăşurat sub egida MECTS cea de-a XVIII-a ediţie a Concursului naţional "Cultură şi civilizaţie în România", la care au participat peste 120 de liceeni şi
Pentru biserica ortodoxă românească cu hramul "Înălţarea Domnului" din Cenadul Unguresc, din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, ziua de sâmbătă, 4 iunie 2011, a fost prilej de mare sărbătoare,
Acum 40 de ani, prin pronia şi îngăduinţa Tatălui Ceresc, au fost descoperite, în chip minunat, moaştele Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip, care au pătimit în ţinuturile Isaccei, din judeţul
Preasfinţitul Mihail, Episcopul ortodox român al Australiei şi Noii Zeelande, a fost prezent ieri, 5 iunie, în Canberra, capitala Australiei, unde a oficiat Sfânta Liturghie cu prilejul deschiderii Parohiei
În Baia Mare a avut loc sâmbătă, 4 iunie, târnosirea capelei Cimitirului municipal nr. 2. Slujba a fost oficiată de Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, in
La Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă a apărut de curând "Ghidul pelerinilor în Ţara Sfântă", informează TRINITAS TV. Lucrarea publicată la editura Patriarhiei cuprinde rugăciuni la plecarea î
Cu prilejul organizării în Episcopia Severinului şi Strehaiei a celei de-a IV-a ediţii a Simpozionului "Mehedinţi - istorie, cultură şi spiritualitate", în perioada 5-8 iunie 2011, Preafericitul Părinte Daniel,
La sediul Protopopiatului Braşov, a avut loc sâmbătă, 4 iunie, simpozionul "Tinerii şi viaţa de familie". Manifestarea s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înalt PreasfinţituIui Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului
Duminica de după Înălţarea Domnului a fost o zi de mare sărbătoare pentru istorica cetate a Alba Iuliei, întrucât la Catedrala Reîntregirii a avut loc ceremonia de întronizare a Înalt Preasfinţitului Irineu,
O organizaţie ecumenică, intitulată Asociaţia Bisericilor lui Hristos din Nigeria (ABHN), a decis să ofere fonduri pentru începerea unor parteneriate agriculturale între creştinii şi musulmanii stabiliţi în no
Frăţia Musulmană a numit recent un vicepreşedinte creştin în interiorul organizaţiei, în vederea stabilirii unui partid eligibil pentru alegerile prezidenţiale care vor avea loc în septembrie în Egipt. În
Arheologii turci au anunţat descoperirea ruinelor unei biserici, datând de la începutul secolului al IV-lea în zona oraşului antic Laodiceea, pe locul actual al oraşului Denizli. Celal Simsek, director de
Conferinţa Internaţională Ecumenică, ţinută între 17 şi 25 mai la Kingston, în Jamaica, a oferit reprezentanţilor Bisericilor din lumea întreagă un cadru potrivit pentru discutarea unor teme precum lupta
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor va organiza, luni, o acţiune de protest în faţa Ministerului Administraţiei şi Internelor, la care ar putea participa circa o mie de poliţişti, a anunţat Marian Gruia,
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului achiziţionează servicii de proiectare şi lucrări de execuţie pentru 103 grădiniţe şi creşe în judeţele Buzău, Vrancea, Botoşani şi Suceava, în cadrul
Rata şomajului la finele lunii mai a fost de 4,97%, cu 0,44% mai mică decât în luna aprilie, iar numărul total de şomeri s-a cifrat la 453.067 persoane, cu 40.371 mai puţine decât în luna precedentă, arată
Piaţa românească a produselor agricole bio ar putea creşte în acest an cu 20%, pe fondul majorării cererii, a declarat preşedintele Asociaţiei Operatorilor din Agricultura Ecologică "Bio România", Marian
În lunile iulie şi august, temperaturile se vor situa peste mediile multianuale, în timp ce, în această lună, regimul termic va prezenta valori normale în majoritatea zonelor. În schimb, cantităţile de
Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de PS Corneliu, Episcopul Huşilor, şi de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, vor
Asociaţia Tineretului Ortodox Român (ATOR) din Iaşi organizează, începând de aseară până duminică după-amiază, un pelerinaj pe jos la mănăstirile din Moldova şi Bucovina. Tinerii atoreni au ajuns aseară
Iubitului nostru cler şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl, iar de la noi - arhierească binecuvântare! Dreptmăritori
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Puneți în urechile voastre cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu-l
Fraților, orice ați face, cu cuvântul sau cu fapta, toate să le faceți în numele Domnului Iisus și prin El să mulțumiți lui Dumnezeu-Tatăl. Femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri, precum se cuvine, în
Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti (†1372), s-a născut la sfârşitul veacului al XIII-lea. A urmat şcoli ale vremii, desăvârşindu-şi cunoaşterea teologică la Constantinopol. Aici a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 82-83 „(Sfânta Muceniță Filofteia), această sfântă fecioară și mielușea iubită a lui Hristos era
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


