Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabileşte obligaţia purtării căştii de protecţie la deplasarea pe drumurile publice pentru toți conducătorii de trotinete electrice şi biciclete electrice,
Premierul Luca Niculescu s‑a aflat marţi la Chișinău, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului de prim‑ministru. Luca Niculescu a avut întrevederi cu omologul moldovean, Vasile Tofan, împreună
În perioada premergătoare reducerilor de Black Friday, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îi sfătuiește pe consumatori să nu ia decizii de cumpărare sub presiunea mesajelor
La Palatul Victoria a avut loc luni o întâlnire a membrilor Guvernului cu reprezentanții mediului de afaceri pe tema scenariilor posibile de repornire a economiei. Organizațiile patronale au cerut ca partenerii
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Muzeul Unirii din Focșani, județul Vrancea, va găzdui lansarea cărții „Spitalul Militar Focșani (1832-2026)”, semnată de Adrian Galiță, cadru militar în rezervă, pasionat de istorie și literatură, au
Un nou eveniment din cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii” va avea loc joi, 29 octombrie 2026, de la ora 19:00, în Salonul auriu al Ambasadei României în Franța. Soprana Rodica Vică și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a‑l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou,
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Asociaţia Studenţilor Francofoni din Iaşi organizează în perioada 15-17 aprilie Festivalul "Zilele studentului francofon", evenimentele organizate în cadrul manifestării promovând valorile francofoniei în
La solicitarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, toate şcolile din judeţ au trimis listele cu posturile vacante ce pot fi ocupate în urma concursului de titularizare din această vară. Potrivit şefului
Astăzi, de la ora 19:00, Orchestra Filarmonicii de Stat "Moldova" din Iaşi va susţine un concert simfonic. Patru dirijori de la clasa maeştrilor Gheorghe Victor Dumănescu şi Cristian Oroşanu, respectiv Emil
Elevii de gimnaziu şi de liceu cu talent artistic se pot înscrie, până la data de 30 mai, la Concursul de creaţie literară şi artă plastică "Nicoară", organizat de Fundaţia Culturală "Nicoară" Botoşani.
Elevii de clasa a VI-a din judeţul Iaşi pot participa la a treia ediţie a concursului "Sărbătoarea Paştelui la români", înscrierile realizându-se online pe site-ul www. inforeligie.net până la data de 15 april
Secţia de etnografie a Muzeului Olteniei din Craiova a organizat, în zilele de 6 şi 7 aprilie, un atelier de încondeiat ouă cu specific oltenesc. Acţiunea face parte din seria de manifestări "Spectacolul
Marţi, 5 aprilie, Biroul de catehizare a tineretului din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului a organizat, cu binecuvântarea IPS Părinte Gherasim, împreună cu ASCOR, filiala Râmnicu Vâlcea, conferinţa
Consumul a trei banane pe zi ar putea reduce riscul de accident vascular cerebral, sunt de părere cercetătorii americani. O banană la micul dejun, una la prânz şi alta la cină oferă suficient potasiu pentru a
Potrivit unui studiu al cercetătorilor din Toulouse, celulele adipoase ar putea modifica celulele canceroase ale sânului, făcându-le mai agresive. Astfel, conform rezultatelor acestuia, când o pacientă se
În Duminica a patra din Postul Mare, Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea olteană Strehareţ. La final, PS Părinte a rostit un cuvânt de înv
La trecerea de la anotimpul de iarnă la cel de primăvară, schimbările din mediul înconjurător, ale regimului alimentar şi ale ritmului de viaţă provoacă multor persoane o stare de indispoziţie generală, obose
În parohia Favorit din municipiul Roman se construieşte, cu binecuvântarea şi sprijinul Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, Centrul social "Micul creştin".
În prezenţa Înalt Preasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, la nivelul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului au fost lansate miercuri, 6 aprilie, programele catehetice "Hristos
În ziua de 5 aprilie 2011, în Sala "Episcop Chesarie Păunescu" din cadrul Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de
Tinerii înscrişi în Asociaţia Nepsis din Veneţia participă astăzi la o conferinţă duhovnicească din Protopopiatul Veneţia (Tri-Veneto), informează Biroul de presă al Episcopiei Italiei. Conferinţa este
Elevii şcolilor şi liceelor sibiene sunt invitaţi să participe la cea de-a III-a ediţie a Atelierului de încondeiere a ouălor de Paşti, care are loc în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale "ASTRA" din
În urma colectei organizate la nivelul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului pentru Fondul Central Misionar, s-au adunat 242.787 lei. Banii au fost colectaţi în Catedrala mitropolitană şi în cele opt
Grupul de cântăreţi de muzică psaltică "Nectarie Protopsaltul" va susţine un concert aniversar în Biserica "Sfântul Spiridon - Nou", paraclis patriarhal din Bucureşti, duminică, 10 aprilie, ora 19:00. La acest
Arhiepiscopia Bucureştilor anunţă scoaterea la concurs a două posturi clericale vacante de preot. Este vorba de un post de preot la Parohia Varniţa, Protoieria Ploieşti, cu perioada de depunere a dosarelor de
Înalt Preasfinţitul Nifon, Mitropolitul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va resfinţi Biserica "Sfinţii Voievozi" din oraşul Târgovişte duminică, 10 aprilie. În
În Sala Conventus a Palatului Patriarhiei, a fost lansat ieri proiectul "Stagii de practică geriatrică valorizate într-un context transnaţional modern". Acest proiect este dezvoltat de Asociaţia Filantropică Medic
Persoanele care vor să participe la slujba Sfintei Liturghii din noaptea de Înviere la Biserica "Sfântul Spiridon" din insula Corfu, dar şi să viziteze mai multe locuri sfinte din Grecia se pot înscrie pentru peler
Elevi şi cadre didactice de la Seminarul Teologic Liceal "Chesarie Episcopul" din Buzău au participat la sfârşitul lunii trecute la reuniunile de lucru din cadrul proiectului Comenius, "LâOrient et lâOccident: la
Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârşit Denia Canonului cel Mare în Catedrala patriarhală din Bucureşti, iar la final a ţinut un cuvânt de învăţătură despre necesitatea
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul
Fraților, fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: «Suindu-Se la înălțime, a robit robime și a dat daruri oamenilor». Iar aceea că: «S-a suit» – ce
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (sec. XII-XIV) „a trăit pe vremea binecredincioşilor împăraţi româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov (Basarabi), aşezat pe
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 80 „Încă de când era mic la părinţi, fericitul Dimitrie (Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou) era foarte
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


