Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
România riscă penurie de motorină în această iarnă, în condiţiile în care preţurile au urcat cu aproape 40% de la începutul anului, iar rezervele sunt mai mici decât par, reiese dintr-o analiză de
Ceremonii militare şi religioase au fost organizate, duminică, de Ziua Armatei, în principalele garnizoane din ţară, în bazele în care sunt dislocaţi militarii români şi în teatrele de operaţii, precum şi î
Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, convocat de premierul Luca Niculescu în urma recentelor incidente grave, a decis vineri mai multe măsuri urgente în
Viteza medie de download, în România, a ajuns în 2025 la 482 Mbps pentru internetul fix prin cablu (+8% față de 2024), respectiv la 68 Mbps pentru internetul mobil (+17% față de 2024), în anul 2025, conform
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Muzeul Unirii din Focșani, județul Vrancea, va găzdui lansarea cărții „Spitalul Militar Focșani (1832-2026)”, semnată de Adrian Galiță, cadru militar în rezervă, pasionat de istorie și literatură, au
Un nou eveniment din cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii” va avea loc joi, 29 octombrie 2026, de la ora 19:00, în Salonul auriu al Ambasadei României în Franța. Soprana Rodica Vică și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a‑l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou,
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Sub preşedinţia Preasfinţitului Episcop-vicar Irineu Bistriţeanul, s-au desfăşurat marţi, 22 februarie, lucrările Consiliului Eparhial şi ale Adunării Eparhiale ale Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) filiala Cluj-Napoca organizează în zilele de 26-27 februarie seri de film, sub egida "Procesul comunismului în imagini". Sâmbătă, 26 februarie, de la
Astăzi, în sala festivă de la Centrul Eparhial al Episcopiei ortodoxe române a Oradiei, începând cu ora 11:00, are loc şedinţa anuală a Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc a clerului şi salariaţilor
Marţi, 22 februarie 2011, la Reşedinţa episcopală a Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului s-a desfăşurat şedinţa anuală a Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc de pe lângă Episcopia ortodoxă a
Duminică, 20 februarie 2011, în cea de-a doua duminică din perioada Triodului, Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a slujit Sfânta Liturghie şi a binecuvântat biserica cu hramul "Naşterea
"Banca Naţională m-a împuternicit să vă spun cu tărie că, dacă avem ceva de făcut, este să avem o creştere economică durabilă. Cred că trebuie făcute trei lucruri: să stimulăm munca, să stimulăm munca
Ieri, la Grădiniţa cu program prelungit nr. 9 Iaşi, a fost lansat Proiectul de Educaţie ecologică "Apa - izvor de sănătate". Acţiunea presupune desfăşurarea, pe parcursul anului şcolar, a numeroase
Mâine, 25 februarie, la Colegiul Tehnic de Electronică şi Telecomunicaţii Iaşi va avea loc concursul interdisciplinar "Caleidoscop", la care vor participa elevi de la trei şcoli gimnaziale partenere: Şcoala nr.
Inspectoratul Şcolar al judeţului Botoşani, Teatrul pentru copii şi tineret "Vasilache", Grădiniţa nr. 21 "Şotron" Botoşani şi Societatea cultural-artistică "Arlechin" organizează, pe 26 martie, a treia
Marţi, 1 martie, de la ora 17:00, va avea loc, la Galeriile Pod-Pogor, vernisajul expoziţiei "Design sinergetic", semnat Geanina Vatamanu, anunţă organizatorii, Muzeul Literaturii Române Iaşi şi Societatea
Universitatea "Petre Andrei" din Iaşi a desemnat câştigătorul concursului de mascote lansat în urmă cu o lună. La competiţie au fost înscrise 15 schiţe, "toate propunerile fiind inspirate". "Am ales în cele di
În perioada 1-2 martie 2011 va avea loc prima ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură pentru Copii "Ion Creangă" organizat de Muzeul Literaturii Române Iaşi, Societatea Culturală "Junimea â90",
În perioada 28 februarie-8 martie, la Muzeul de Ştiinţele Naturii din Suceava, se va desfăşura ediţia de primăvară a târgului de carte. Potrivit organizatorilor, vor participa peste 30 de edituri, iar printre
Recent, o echipă de cercetători de la Universitatea Manchester din Marea Britanie a demonstrat că radiaţia emisă de telefonul mobil nu poate provoca îmbolnăvirea de cancer la creier. Experţii au ajuns la
Conform unui studiu realizat de Institutul american pentru surditate şi alte dizabilităţi de comunicare, cauzele bâlbâielii sunt legate de moştenirea genetică. Dr. Dennis Drayna, coordonatorul studiului, a
Introducerea de alimente noi, mai mult sau mai puţin consistente, în alimentaţia sugarului, este numită de medicii pediatri "diversificarea alimentaţiei". Aceasta presupune înlocuirea treptată a prânzurilor de la
Codependenţa, definită pe scurt ca şi comportament prin care cineva depăşeşte limitele normale ale grijei pentru alte persoane, în detrimentul grijei şi stimei faţă de propria persoană, afectează mai ales
Recent, Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a publicat volumul "Pentru cei cu sufletul nevoiaş ca mine..." Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ - Hozevitul. Opere complete. Din punctul de vedere al
Preoţii din Protopopiatul Iaşi 2 s-au reunit marţi, 22 februarie 2011, în şedinţă lunară. Părintele Ioan Darie Ţibulcă de la parohia Valea Lungă a susţinut referatul cu tema "Rolul familiei creştine în
Fundaţia "Solidaritate şi Speranţă", prin Centrul "Sfântul Nicolae" de consiliere şi reabilitare a persoanelor dependente de alcool şi alte droguri şi prin Direcţia Judeţeană pentru Tineret Iaşi, a început
În perioada 26-27 februarie 2011, la Roman şi Paşcani vor avea loc manifestări cultural-religioase dedicate vrednicului de pomenire episcop Visarion Puiu. Având în vedere faptul că anul acesta se împlinesc 90 de
Părintele Ilie Ioan, fostul paroh de la Biserica "Sfinţii Trei Ierarhi" din Piatra Neamţ, a plecat la Domnul pe 22 februarie. Părintele Ilie Ioan s-a născut pe 1 septembrie 1956 în localitatea Poiana Teiului,
Cabinetul Stomatologic "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din cadrul Spitalului "Providenţa" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a fost sfinţit marţi, 22 februarie. La acest eveniment au participat numeroase
14 preoţi din Protopopiatul Giurgiu participă, în zilele de 23 şi 24 februarie, la cel de-al treilea seminar de instruire a formatorilor din cadrul proiectului "Alege şcoala!". Acesta se va desfăşura în
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul
Fraților, fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: «Suindu-Se la înălțime, a robit robime și a dat daruri oamenilor». Iar aceea că: «S-a suit» – ce
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (sec. XII-XIV) „a trăit pe vremea binecredincioşilor împăraţi româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov (Basarabi), aşezat pe
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 80 „Încă de când era mic la părinţi, fericitul Dimitrie (Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou) era foarte
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


