Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Capitala Cehiei a găzduit, în perioada 14 - 17 octombrie, conferinţa Organizaţiei pentru Educaţie Ecumenică în centrul şi estul Europei. Tema conferinţei a fost "Educaţia religioasă în şcolile publice din
La Facultatea de Teologie "Andrei Şaguna" din Sibiu a avut loc luni, 18 octombrie, o nouă sesiune publică de susţinere a lucrărilor de doctorat. Cei patru candidaţi care şi-au susţinut lucrările de
În Duminica a XXI-a după Rusalii a avut loc la Beiuş, cu binecuvântarea Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, sfinţirea unui paraclis pe seama nou-înfiinţatei Parohii Beiuş Habitat, de preotul
La Alba Iulia au loc importante manifestări prilejuite de prăznuirea Sfinţilor Mărturisitori Ardeleni, printre care lucrările Simpozionului Naţional dedicat mitropolitului Simion Ştefan, ceremonia acordării titlu
În ultima vreme, se înmulţesc ştirile despre o inevitabilă şi iminentă apocalipsă. Potrivit calendarului Maya, ciclul acestei lumi s-ar încheia la data de 21 decembrie 2012, printr-un diluviu care va distruge
În cazarma mare din cartierul ieşean Copou a avut loc ieri o întâlnire a cadrelor militare din rezervă şi din activitate ale Garnizoanei Iaşi. Au participat foşti ofiţeri, soldaţi, terişti, care în prezent
În ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, la parohia cu acest hram din satul Orăşeni Vale, comuna Curteşti, Protopopiatul Botoşani, a avut loc instalarea noului preot paroh, Andrei Anuşca. Sf
Cu prilejul hramului Catedralei mitropolitane din Iaşi, membrii Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români - filiala Piatra Neamţ au pornit în data de 16 octombrie într-un pelerinaj duhovnicesc spre capitala Moldovei.
La sediul Protopopiatului Hârlău a avut loc luni, 18 octombrie 2010, întrunirea lunară a preoţilor din acest protopopiat. Referatul cu tema "Relicve sfinte ale Maicii Domnului" a fost prezentat de pr. Ioan Purcel de
Biserica "Sf. M. Mc. Gheorghe" din parohia Liveni - Protopopiatul Săveni a fost resfinţită duminică, 17 octombrie 2010, de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Peste 100 de preoţi, studenţi şi monahii au participat ieri-dimineaţă la slujba Sfintei Liturghii în Biserica "Sf. M. Mc. Gheorghe" - vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi. Înalt Preasfinţitul Părinte
Părintele Nicolae Chirindel de la Parohia Atârnaţi II, Protopopiatul Ilfov Nord, a plecat la Domnul, slujba îmormântării fiind oficiată ieri la biserica din parohie de părintele Constantin Păun, protopopul de Il
Racla cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul va fi astăzi şi mâine la Alba Iulia, cu ocazia prăznuirii Sfinţilor Mărturisitori Ardeleni, mâine, 21 octombrie. Racla cu moaştele Sfântului Grigorie
Conferinţa semestrială a preoţilor din Protopopiatele Buzău I, II şi III s-a desfăşurat luni, 18 octombrie, informează TRINITAS TV şi BASILICA. Lucrările au fost precedate de Sfânta Liturghie şi slujba de Te
Lansarea primei cărţi a părintelui Claudiu Băzăvan, "Arca şi lira", va avea loc mâine, 21 octombrie, la Catedrala Eroilor Tineri din Ploieşti, de la ora 18:00. Evenimentul are loc în cadrul "Întâlnirilor de Co
Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit luni, 18 octombrie, o slujbă de binecuvântare a noii capele cu hramul "Sfântul Evanghelist Luca", din incinta Spitalului Judeţean Tulcea, informează
În perioada 19 - 21 octombrie, în insula Rhodos, Grecia, cu binecuvântarea Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul ecumenic al Constantinopolului, are loc cel de-al doilea forum al Bisericilor Ortodoxe şi
Zilele de 16 şi 17 octombrie ale fiecărui an sunt zile de sărbătoare pentru Eparhia Dunării de Jos, deoarece în anul 1996 Sfântul Apostol Andrei ne-a binecuvântat cu venirea sfintelor sale moaşte la Galaţi, zonă unde acum 2000 de ani l-a propovăduit pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. ne-a binecuvântat cu venirea sfintelor sale moaşte la Galaţi, z
Al treilea Congres general al Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români din Germania (ATORG) s-a desfăşurat în perioada 15 - 17 octombrie, în Castelul Falkenstein, Germania. S-au purtat dialoguri despre credinţa ca
În legătură cu articolul intitulat "Afaceri şi politică în numele Domnului" apărut sub semnătura domnului Alex Nedea în cotidianul "Adevărul" din 18 octombrie 2010, Patriarhia Română face următoarele
În perioada 19-21 octombrie 2010, în insula Rhodos, Grecia, cu binecuvântarea Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul ecumenic al Constantinopolului, are loc cel de-al doilea forum al Bisericilor Ortodoxe şi
Elevii clasei a IV-a D de la Liceul "Vasile Alecsandri" din Iaşi, alături de înv. Mărioara Ianoş, au venit în acest an pentru a patra oară cu sandwich-uri, cornuri, lapte şi ceai cald la pelerinii care s-au
Pelerinajul la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva s-a încheiat duminică seara. Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi, peste două sute de mii de persoane s-au închinat de du
În preajma sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, elevii de la Şcoala "B. P. Haşdeu" din Iaşi au participat la un concurs tematic despre viaţa Sfintei, Ocrotitoarea Moldovei - "Sfânta Cuvioasă Parascheva -
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aceasta vă poruncesc: Să vă iubiți unul pe altul! Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar
Fiule Timotei, întăreşte-te în harul care e în Hristos Iisus, şi cele ce ai auzit de la mine, cu mulţi martori de faţă, acestea le încredinţează la oameni credincioşi, care vor fi destoinici să înveţe
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir (†306), este unul dintre cei mai importanţi martiri din primele veacuri creștine. În troparul sărbătorii lui mărturisim că el este „mare apărător” al
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 272-273 „În Așezământul său, Sfântul mitropolit Antim a rânduit să se facă din venitul mănăstirii
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


