Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
A apărut numărul pe luna iulie al publicaţiei Credinţa, buletinul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi. Publicaţia a fost redactată în limbile română, engleză şi franceză şi este
Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, pentru prima dată în acest an, biserica parohiei Runcu din Protopopiatul Iaşi 1 va îmbrăca straie de sărbătoare pe 29 iunie, de Sf.
La Centrul Cultural-Pastoral "Sf. Daniil Sihastru" - Durău se încheie astăzi prima tabără, dintr-o serie de 12, pe care Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a organizat-o în această săptămână. Tabăra pentru
Mii de credincioşi din Moldova, Bucovina şi Maramureş au participat ieri la hramul Catedralei arhiepiscopale din Suceava Miercuri seara slujba Privegherii a fost oficiată de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi
În perioada 12-17 iunie, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a vizitat câteva mănăstiri din Sfântul Munte Athos. În acest scurt pelerinaj, Înalt Preasfinţitul Părinte
Oraşul Rupea este cunoscut pentru monumentele vechi construite cu secole în urmă prin jertfele înaintaşilor. Biserica "Sfântul Nicolae" din oraş, din secolul al XVIII-lea, face parte din aceste bijuterii
Acţiunea cu caracter social-comunitar desfăşurată în cadrul campaniei "O zi de neuitat", realizată de Asociaţia "Letca Nouă", a Episcopiei Giurgiului, în parteneriat cu BCR, a ajuns la final. Copiii împreună
Întâlnirea preoţilor coordonatori ai programului catehetic "Hristos împărtăşit copiilor", din Episcopia Sălajului, a avut loc marţi, 22 iunie, la Centrul eparhial al episcopiei, cu binecuvântarea
Miercuri, 23 iunie, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi decan al Facultăţii de Teologie din localitate, a avut loc la Târgovişte examenul de licenţă pentru
La Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti a avut loc, ieri, 24 iunie, festivitatea de absolvire a unei noi generaţii de studenţi. Evenimentul a început prin săvârşirea Sfintei
Facultatea de Teologie a Universităţii din Craiova, în parteneriat cu Arhiepiscopia Craiovei, va organiza la Tismana, în perioada 12-14 iulie, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Irineu, Mitropolitul
Parohia ortodoxă română St. Germain şi St. Clodoald (Cloud) din Louveciennes (Franţa) organizează un weekend parohial, familial, frăţesc, de recreere şi de rugăciune la Vézelay, în perioada 26-27 iunie,
Miercuri, 23 iunie, membrii Biroului de asistenţă socială al Episcopiei Severinului şi Strehaiei au dăruit persoanelor cu deficienţă de vedere din Drobeta-Turnu Severin 40 de aparate megavoice, ce cuprind, în
Biserica Ortodoxă a prăznuit ieri Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat la Sfânta Liturghie în paraclisul cu hramul "Sfântul Grigorie Luminătorul" din
Părintele Florin Ţuscanu, protopop al Protopopiatului Roman, ca delegat din partea Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va oficia astăzi, începând
Preoţii din Protopopiatul Piatra Neamţ s-au reunit ieri în şedinţă lunară. Părintele Nicolae Capşa de la parohia Corni a prezentat referatul "Efectele televizorului asupra minţii credincioşilor". "În cadrul
Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei continuă colecţia lucrărilor dedicate suferinţelor prin care a trecut Biserica Ortodoxă Română în timpul regimului comunist (1948-1989) cu o nouă apariţie
Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul şi Aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Trei ierarhi ai Bisericii noastre vor săvârşi Sfânta Liturghie la
În duminica a patra după Rusalii, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat, alături de un frumos sobor de preoţi şi diaconi, slujba de punere a pietrei de temelie pentru o nouă biserică ortodoxă
În ziua praznicului Naşterii Sf. Ioan Botezătorul, paraclisul "Sf. Nicolae" din cadrul Spitalului de Psihiatrie din Roman va fi resfinţit. Slujba va fi oficiată, la orele 15.00, din încredinţarea PS Ioachim
Joi, 24 iunie 2010, de sărbătoarea "Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul", Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, se va afla în vizită pastorală în mijlocul preoţilor şi credincioşilor din Parohia
Părintele Dumitru Iordache, slujitor la Parohia Adormirea Maicii Domnului din cartierul bucureştean Militari, a plecat marţi, 22 iunie, la cele veşnice. În vârstă de 73 de ani, pe lângă misiunea de slujitor la
Parohiile Rasnic, Salcia şi Predeşti din Protopopiatul Craiova Nord au organizat la finalul săptămânii trecute o excursie pentru cei 50 de copii participanţi la proiectul "Hristos împărtăşit copiilor".
Facultatea de Teologie din Craiova organizează în perioada 21-24 iunie examenul de licenţă pentru absolvenţii celor trei secţii: Pastorală, Litere şi Asistenţă socială. Au fost susţinute mai întâi probele
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi, cei ce eram morți prin păcatele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos: prin har sunteți mântuiți! Și
Sfinții Mucenici Marcian și Martirie († 355) „au trăit pe vremea împăratului Constanțiu (337–361), pe când acesta căzuse în rătăcirea lui Arie, cel condamnat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325).
Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, LXIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, pp. 228-229 „Dar şi un alt om vestit bântuit de demon fu adus la el. Iar
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


