Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
La București și la Iași, în organizarea universităților agronomice din cele două orașe, au loc în acest weekend expoziții cu vânzare sub genericul „Zilele Recoltei”, la care participă zeci de
Uniunea Europeană nu intenţionează să renegocieze cotele de export convenite cu Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei, respingând solicitarea Kievului de a obţine acces suplimentar pe piaţa
Ministerul Agriculturii a publicat în transparenţă decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin de urgenţă pentru compensarea creşterii preţurilor la îngrăşăminte, în
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care luna mai se declară Luna Horticulturii. Potrivit actului normativ, manifestările dedicate Lunii Horticulturii au ca scop: promovarea producţiei horticole
Centrul Național de Competențe în Stilul de Viață Sănătos, cofondat de Academia Română și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), a lansat, în 30 septembrie 2026, prima parte a „Strategiei
Luni, 5 octombrie, preşcolarii, elevii și profesorii din învăţământul preuniversitar vor fi liberi cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, cunoscută la nivel internațional ca „World Teachers’ Day -
Sistemul de învăţământ românesc se confruntă cu mai multe probleme, de la deficitul de profesori şi subfinanţare până la pierderea „pe drum” a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani, care
Ministrul interimar al educaţiei şi cercetării, Mihai Dimian, a anunţat lansarea unui nou program de burse postdoctorale, cu scopul de a sprijini tranziţia de la doctorat către o carieră universitară sau de
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în localitatea Micești,
Clubul Academicienilor al Academiei Române (AR) organizează, în 6 octombrie 2026, conferința „Quo Vadis, energia în era Inteligenței Artificiale”, susținută de conf. dr. Nelu Mihai, CEO și fondator al
MARQ - Museo Arqueológico Provincial de Alicante din Spania a găzduit, pe 26 septembrie 2026, festivitatea de premiere a instituțiilor muzeale europene care oferă noi forme de relație cu publicul - European
La Librăria „Orest Tafrali” din incinta Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași a fost lansat, la începutul acestei săptămâni, un volum colectiv inedit, dedicat personalităților presei
La Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române (ICCV) are loc azi, 1 octombrie 2026, dezbaterea cu tema „Ziua Vârstnicului. Împreună pentru o îmbătrânire activă și demnă”, eveniment pr
În Aula Academiei Române va avea loc mâine, 1 octombrie 2026, începând cu ora 17:30, conferința intitulată „Aurul Mării Negre. De la staterii de tip Alexandru cel Mare la cei de tip Lysimach”, susținută de
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca organismul să treacă prin anumite schimbări. Totuși, scăderea evidentă a forței, mersul tot mai lent, oboseala persistentă sau pierderea involuntară în
Medicina a înregistrat de-a lungul timpului progrese remarcabile datorită evoluției științei și tehnicii. Poveștile unor medici inventatori și ingineri sunt fascinante. Consecințele acestei dezvoltări le
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Stresul este o parte constantă a vieții moderne, iar modul în care îl gestionăm influențează sănătatea psihică și calitatea vieții. În acest interviu, dr. Iuliana Apetri, master coach, trainer și
Brașovul oferă iubitorilor de cultură și istorie, localnici și turiști deopotrivă, șansa de a descoperi universul cultural, istoric și uman al lui Andrei Mureșanu, cel care a scris memorabilele versuri ale
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Încă neexplorată pe cât merită, încă neștiută pe cât ar trebui să fie, Țara Vrancei, regiune submontană și montană aflată în arealul județului Vrancea, este un ținut pe care trebuie să-l străbați și să-l descoperi măcar o dată în viață. Biserici de lemn, mănăstiri vechi, legende și personaje ale memoriei noastre colective, văi largi, cu o deschidere spectaculoasă, peisaje montane blânde și aerul care te ajută să-ți reamintești că ai plămâni. Iată numai câteva motive pentru a o vizita.
Doina românească a fost inclusă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO la 2 octombrie 2009, ca recunoaștere a valorii ei unice în tezaurul spiritualității noastre. Prin articolul
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
Preoții din cele cinci protopopiate ale județului Sibiu s‑au întâlnit luni, 3 iunie, în cadrul primei conferințe preoțești din acest an din Arhiepiscopia Sibiului. Lucrările conferinței au avut loc în Aula
În ziua de prăznuire a Sfinților Împărați Constantin și mama sa, Elena, după calendarul neîndreptat, 3 iunie, Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Stolniceni, Protopopiatul Hâncești,
Manifestările cultural‑artistice și liturgice din zilele închinate sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Ioan în Eparhia Sucevei și Rădăuților s‑au încheiat în seara zilei de duminică, 2 iunie, cu lansarea unuia dintre cele mai noi titluri publicate sub egida Editurii Crimca a arhiepiscopiei, volumul „Răstignirea Împăratului Slavei. Istoria incredibilă și misterul sublim al Sfintelor Pătimiri”, scris de Eugenia Scarvelis Constantinou.
În ziua de pomenire a Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel, 4 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, conform eprb.ro. În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa l-a hirotonit întru preot pe diaconul Silviu Andrei Căliman, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” din Constanța, și întru diacon pe teologul Vasile Poenaru, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. În perioada următoare, ambii slujitori ai Altarului își vor desfășura stagiul de pregătire pentru misiunea preoțească în cadrul Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” - metoc chiriarhal, aflat în aria jurisdicțională a Protopopiatului Bacău.
În perioada 8 iulie - 21 iulie 2024, Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Craiova va desfășura, în cadrul proiectului privind învățământul secundar ROSE, Școala de vară cu titlul „Artă, Cu
Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel au fost cinstiți cu evlavie la locul unde, în urmă cu 53 de ani, au fost descoperite în chip minunat cinstitele lor moaște. Un sobor de trei
Performanța elevilor bucureșteni care au participat la etapa pe sector la Olimpiada de Religie, dar și la Olimpiada Națională Interdisciplinară „Cultură și Spiritualitate românească” a fost răsplătită s
Baza 90 Transport Aerian „Comandant aviator Gheorghe Bănciulescu” din secțiunea militară a Aeroportului Internațional Otopeni marchează prin mai multe evenimente împlinirea a 75 de ani de la înființare.
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a binecuvântat duminică, 2 iunie, Centrul maternal „Sfânta Elena” - „Casa Vieții” din Parohia Beldiman, Valea Lupului, Protopopiatul Iași 1, județul Iași, informează doxologia.ro.
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, la împlinirea a 20 de ani de la târnosire,
În Duminica a 5‑a după Paști (a Samarinencei), 2 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a sfinţit noua biserică de lemn din localitatea Smida din
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul bisericii de enorie din Parohia Abrămuț, Protopopiatul Marghita, județul Bihor, în Duminica a 5‑a după Sfintele
Credincioşii din Parohia Meseșenii de Sus, Protopopiatul Zalău, județul Sălaj, au participat duminică, 2 iunie, la slujba de întemeiere a Sfintei Mese, săvârşită de Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul
În Duminica a cincea după Paști, 2 iunie, denumită și „a Samarinencei”, când Biserica noastră îl pomenește și pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim,
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a participat luni, 3 iunie, la Gala de Excelență a Județului Dâmbovița, care a avut loc la Sala „Independența” din Târgoviște, în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Județului, cu prilejul celor 512 ani de atestare documentară.
În Sala „Acad. Alexandru Elian” a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti a avut loc luni, 3 iunie, susţinerea publică a tezei de doctorat cu titlul „Seminarul Central din Bu
În biserica Parohiei Iancu Vechi‑Mătăsari din București a fost evidențiată duminică, 2 iunie, activitatea liturgică și misionară a Grupului coral mixt „Vox Coelestis”. „Vox Coelestis” a fost
Ziua Internațională a Copilului, 1 iunie, a fost marcată și la Paohia „Sfinții Voievozi” din Urlați, județul Prahova. Copiii care s-au implicat în activitățile de la parohie au participat la o excursie de
În Arhiepiscopia Dunării de Jos, de Ziua Internațională a Copilului, mulţi copii şi tineri au avut prilejul de a participa la diverse activități şi manifestări creative și recreative în cadrul cărora au
Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din municipiul Buzău a găzduit vineri, 31 mai, două evenimente retrospective privitoare la misiunea educațională în viața tinerilor seminariști. Elevii clasei
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit duminică, 2 iunie, slujba de sfințire a Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Parohia Bâlteni, Protoieria Târgu-Jiu Sud, județul Gorj.
Ziua Internațională a Copilului, 1 iunie, a fost marcată cu bucurie și activități speciale la Protoieria Vălenii de Munte. Mai întâi, copiii care frecventează Creșa „Sfântul Proroc Daniel” au avut parte
Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia a revenit la începutul acestei veri în România, aducând binecuvântare şi bucurie pentru credincioşii şi pelerinii din Capitală. În perioada 30 mai - 4 iunie, cinstitul odor a fost aşezat spre închinare la Parohia „Sfântul Ilie”-Ghencea, în ultima zi a pelerinajului poposind, preţ de câteva ceasuri, la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti.
Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei a găzduit marți, 4 iunie, cea de-a doua sesiune a conferinței pastoral-misionare de primăvară a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor. În cadrul evenimentului prezidat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-au întrunit preoții și diaconii din protoieriile județului Prahova, inclusiv preoții de caritate și preoții militari.
Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte - Iubirea vrăjmașilor) Luca 6, 31-36 „Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei ce vă
„În vremea aceea a venit Iisus în Capernaum, cetate a Galileei, și învăța poporul sâmbăta. Și erau uimiți de învățătura Lui, căci cuvântul Lui era cu putere. Iar în sinagogă era un om având duh de
Fraților, Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus, Cel ce este binecuvântat în veci, știe că nu mint! În Damasc, dregătorul regelui Areta păzea cetatea Damascului, ca să mă prindă, dar, printr-o fe
Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae (1993) a trăit 90 de ani, închinându-și o mare parte din viață slujirii lui Dumnezeu. El s-a născut la 16 noiembrie 1903, în satul Vlădeni (azi în județul
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXVII, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 347‑348 „Gândește‑te, iubite, cât e de mare virtutea aceasta a iubirii de
Avem o slăbiciune pentru schimbare. Cuvântul sună bine, promite prospețime și ne scutește, măcar pentru o vreme, de obligația de a spune încotro vrem să mergem. Suntem, probabil, mai impresionați de ceea ce începe decât de ceea ce durează. Continuitatea are, în schimb, o reputație mai puțin seducătoare. Pare prăfuită, defensivă, uneori chiar suspectă. Și totuși, când lucrurile încep să se clatine, nu alergăm după ceea ce este nou, ci căutăm ceea ce ține. Descoperim atunci, poate puțin târziu, că stabilitatea nu este absența mișcării, ci una dintre condițiile ei.
La Părinții pustiei paza limbii ține de însăși lucrarea lăuntrică a omului. Cuvântul dezvăluie ceea ce se petrece în inimă, iar odată rostit, se întoarce asupra inimii și o poate tulbura sau, dimpotrivă,
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


