O gospodărie a avut, în trimestrul I 2026, venituri totale medii lunare de 9.444 de lei, în scădere cu 0,9% faţă de trimestrul IV 2025, în timp ce cheltuielile totale medii lunare au fost de 8.015 lei,
O gospodărie a avut, în trimestrul I 2026, venituri totale medii lunare de 9.444 de lei, în scădere cu 0,9% faţă de trimestrul IV 2025, în timp ce cheltuielile totale medii lunare au fost de 8.015 lei,
Peste 4.700 de incendii la locuinţe s-au înregistrat în primele opt luni ale anului, cu 22 mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar numărul persoanelor decedate în urma acestora a crescut cu
Votul de învestitură pentru Guvernul Mureşan va fi dat miercuri, de la ora 13:00, în plenul reunit al Parlamentului, au decis sâmbătă Birourile permanente reunite. Conform procedurilor, votul este precedat de
Moneda naţională s-a depreciat în raport cu euro, dar recordul de miercuri, care depăşeşte cu un ban nivelul maxim din 6 mai, nu indică o prăbuşire a leului, ci mai degrabă o depreciere graduală şi
Programul de circulaţie pe Transalpina (DN67C) s-a modificat începând de sâmbătă, 26 septembrie, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Astfel, având în vedere condiţiile
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în localitatea Micești,
Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Buzău este şcoală-pilot, alături de Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”, în cadrul unui proiect Erasmus derulat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru
În mai multe centre universitare se va desfăşura astăzi evenimentul „Noaptea Cercetătorilor Europeni”, dedicat promovării științei și cercetării în rândul elevilor şi studenţilor. La Universitatea din
Guvernul a aprobat modificarea și completarea metodologiei-cadru privind acordarea burselor pentru elevi, stabilind cuantumurile și condițiile de eligibilitate pentru anul școlar 2026–2027. Bursa socială va fi aco
Programul „Bookster în Şcoli”, derulat de Fundaţia „Îmi Pasă”, a fost extins în şcoli din şase noi judeţe, ajungând la peste 150.000 de elevi şi profesori din peste 800 de unităţi de
A XXIII-a ediție a Seminarului internațional „Penser l’Europe” a reunit în Aula Magna a Academiei Române din București, în zilele de 24 și 25 septembrie 2026, academicieni, profesori, cercetători științifici din mai multe domenii, la întrunirea cu tema: „Uniunea Europeană la orizontul 2030: extindere, putere, culturi. Către o federație sau o confederație?”
Muzeul Național de Artă al României (MNAR) găzduiește, începând cu 25 septembrie, expoziția „Celebrăm The Met - Piese de vârf din donația The Metropolitan Museum of Art către Muzeul Textilelor”, care
Volumul colectiv intitulat „Cum era? Cam așa… Amintiri din anii comunismului (românesc)”, coordonat de Călin-Andrei Mihăilescu, apărut la Editura Vremea, va fi lansat miercuri, 30 septembrie, de la ora
Muzeul Municipiului București - Palatul Suțu găzduiește, până la 25 noiembrie 2026, „Expoziția Generală Română din 1906 - Jubileul în imagini la 120 de ani”. Practic, sunt reconstituite prin imagini de
Publicul iubitor de teatru poate vedea în curând o nouă versiune a piesei „Livada de vișini” de A.P. Cehov, într-o adaptare scenică și regie semnate de Horațiu Mălăele, pe baza traducerii realizate de
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
Ne preocupăm de sănătate, de cele mai multe ori, atunci când ceva nu mai este în regulă. O durere care persistă, o stare de oboseală neobișnuită sau un rezultat modificat al unei analize ne determină să
Ecografia musculoscheletală (MSK) este o metodă imagistică neinvazivă, bazată pe ultrasunete, care permite evaluarea în timp real a mușchilor, tendoanelor, ligamentelor, nervilor periferici, articulațiilor și a
Trăim într-o societate care ne solicită intens și aproape continuu. Oameni de toate vârstele, de la copiii mici la bunici, se simt tot mai obosiți, stresați, chiar apatici. Se poate observa o creștere, în
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Stresul este o parte constantă a vieții moderne, iar modul în care îl gestionăm influențează sănătatea psihică și calitatea vieții. În acest interviu, dr. Iuliana Apetri, master coach, trainer și
Brașovul oferă iubitorilor de cultură și istorie, localnici și turiști deopotrivă, șansa de a descoperi universul cultural, istoric și uman al lui Andrei Mureșanu, cel care a scris memorabilele versuri ale
Este concluzia unei serii de studii și analize bazate pe cifre oficiale, publicată de prof. univ. dr. Dumitru Sandu, de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București. Cele mai multe reveniri în țară se înregistrează în localitățile cu o ofertă socială mai bună, precum municipiul București și cele „apropiate de marile orașe, mai ales în regiunile de dezvoltare Nord‑Est, Vest și Nord‑Vest”. Neatractive rămân „localitățile mai sărace din Sud‑Muntenia și Sud‑Vest (Oltenia)”. Pentru a inversa trendul și pentru a crește numărul migranților români care doresc să se întoarcă acasă sunt necesare schimbări de profunzime în politicile publice, printre care „promovarea profesională meritocratică și transparentă și reducerea corupției instituționale”, după cum apreciază prof. Sandu.
În pictura lui Horea Paștina, câmpia, masa, vasul, grădina, crucea și albul nu alcătuiesc o succesiune de teme, ci un drum al atenției. Într-un dialog despre memorie, prietenie, rugăciune și lucrare, artistul
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Încă neexplorată pe cât merită, încă neștiută pe cât ar trebui să fie, Țara Vrancei, regiune submontană și montană aflată în arealul județului Vrancea, este un ținut pe care trebuie să-l străbați și să-l descoperi măcar o dată în viață. Biserici de lemn, mănăstiri vechi, legende și personaje ale memoriei noastre colective, văi largi, cu o deschidere spectaculoasă, peisaje montane blânde și aerul care te ajută să-ți reamintești că ai plămâni. Iată numai câteva motive pentru a o vizita.
Patrimoniul bisericesc constituie un important segment al identității noastre naționale. Adevăr pe care îl probează și Biserica „Sfântul Nicolae”-Popa Savu din municipiul Câmpulung Muscel, care a
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
Întâia Învățătoare În viața-mi de școlar, lumina poartă chipul Doamnei mele, iar mâna-i, când atinge mâna-mi, se simte ca un psalm. Din vorba dumneaei se coc și litere, și stele și parcă orice
La Mănăstirea Hodoş-Bodrog din Episcopia Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului, sunt în plină desfăşurare pregătirile pentru întâmpinarea sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, hramul mănăstirii. Este o
▲ Zece copii din satele Bivolari şi Soloneţ participă la un concurs de pictat icoane ale Maicii Domnului ▲ Concursul este organizat de parohia de la Bivolari ▲ Icoanele au fost pictate duminică, 12 august,
▲ Tomosul din 13 august 1391 oferea Mănăstirii „Sf. Arhanghel Mihail“ din Peri titlul de stavropighie patriarhală ▲ De la Peri se păstrează cel mai vechi text în limba română, „Legenda Duminicii“ ▲
Săptămâna românilor din Canada Asociaţia Culturală Română din Hamilton, Canada, organizează, în perioada 20 - 25 august 2007, o serie de manifestări cultural-religioase, puse sub titlul „Săptămâna
În perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, în parohiile ortodoxe din Ardeal se oficiază în fiecare seară slujba Paraclisului Maicii Domnului. În ultimele zile ale postului, credincioşii vor pleca în peleri
▲ Slujba de ieri de la Catedrala patriarhală din Bucureşti a fost oficiată de un sobor de arhierei ▲ IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Locţiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a condus
Sâmbătă, 11 august, întreaga Biserică Ortodoxă a sărbătorit pe Sf. Nifon, patriarhul Constantinopolului. Ziua a fost una deosebită pentru IPS Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, care şi-a aniversat onomastica.
151 de ani de la naşterea mitropolitului Athanasie Mironescu Mâine se împlinesc 151 de ani de la naşterea mitropolitului primat al României, Athanasie Mironescu (1909-1911). Acesta s-a născut la 12 august 1856,
Un cartier de blocuri de locuinţe din cartierul ieşean Tătăraşi urmează a fi construit pe locul unui vechi cimitir al bisericii „Sfântul Nicolae“ - Ciurchi. Lucrările la şantierul pe care firma de
Cu prilejul împlinirii a 4 ani de la trecerea la cele veşnice a părintelui profesor Constantin Galeriu, la Biserica „Sf. Silvestru“ din Bucureşti, unde acesta a fost paroh mai mulţi ani, au loc, în aceste
▲ Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ a ajuns ieri, în pelerinaj, la Biserica „Precista“ din municipiul Bacău, unde va rămâne până pe 15 august, când biserica îşi serbe
Patriarhia Română sesizează CNSAS Ca urmare a articolului intitulat „IPS Antonie i-a cerut lui Ceauşescu să-l facă general“, publicat în ziarul „Cotidianul“ din 9 august a.c., Patriarhia Română va se
Astăzi se împlinesc 4 ani de la trecerea la cele veşnice a părintelui profesor Constantin Galeriu. Părintele Galeriu s-a născut la 21 noiembrie 1918, în comuna Răcătău-Răzeşi din judeţul Bacău. A urmat
▲ Cu prilejul împlinirii, în 2007, a 350 de ani de la trecerea la cele veşnice a mitropolitului Varlaam Moţoc, la propunerea Sinodului Mitropolitan al Moldovei şi Bucovinei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Icoana Maicii Domnului de la Neamţ ajunge la Bacău Biserica „Precista“ din municipiul Bacău va primi în pelerinaj icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ. Conform tradiţiei
În oraşul Flămânzi, judeţul Botoşani, la parohia „Sf. Ierarh Nicolae“, pe 4 august, au fost aduse o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi o părticică din lemnul crucii pe care a fost răstignit
▲ Aproape 200 de elevi de la şcolile din comuna Tomeşti participă, zilele acestea, la un proiect de activităţi culturale, artistice şi religioase ▲ Elevii sunt atât catolici, cât şi ortodocşi ▲
Un tânăr bogat, dar destrăbălat, şi-a pierdut averea la cărţi, ba făcuse şi datorii. Nespus de iritat în urma pierderii, a început să înjure pe Dumnezeu şi să-L provoace, zicând: – Mai fă-mi acum
Ziua de naştere a Catedralei mitropolitane din Iaşi Astăzi se împlinesc 181 de ani de la începerea construcţiei Catedralei mitropolitane din Iaşi. La 8 august 1826, la iniţiativa şi propunerea mitropolitului
Duminică, 5 august, capela Spitalului Clinic de Urgenţe din Iaşi a primit hramul „Sfântul Ioan Iacob“. Întrucât spitalul nu are încă o capelă propriu-zisă, manifestările dedicate acestei zile au avut loc
▲ La parohia „Sf. Împ. Constantin şi Elena“ din satul Vorona Centru a avut loc o competiţie sportivă, în care au fost implicaţi copii din satele comunei Vorona ▲ Evenimentul a fost organizat de patru pa
Un sobor de ierarhi, format din Înalt Prea Sfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Prea Sfinţitul Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului,
În urma dezbaterilor apărute în presă după trecerea la cele veşnice a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Biroul de presă al Patriarhiei Române aduce în atenţia opiniei
Inspectorii de specialitate ai Serviciului de prevenire a incendiilor, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi (ISU), execută controale la lăcaşurile de cult, care vor găzdui manifestările
Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte - Iubirea vrăjmașilor) Luca 6, 31-36 „Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei ce vă
„În vremea aceea, Iisus Însuși era ca de treizeci de ani când a început să propovăduiască, fiind, precum se socotea, fiu al lui Iosif, care era fiul lui Eli, fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul
Fraților, mulțumiți totdeauna pentru toate, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu-Tatăl. Supuneți-vă unul altuia întru frica lui Hristos. Femeile să se supună bărbaților lor ca Domnului,
Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul (†556) s-a născut în anul 448, în timpul domniei împăratului Teodosie al II-lea (408- 450), în oraşul Corint. Tatăl său se numea Ioan şi era preot în Corint. Mama sa se
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 123-124 „Ieroschimonahul Iosif Sihastrul (de la Bisericani) (...), ducându-se la Mormântul Domnului, s-a
Avem o slăbiciune pentru schimbare. Cuvântul sună bine, promite prospețime și ne scutește, măcar pentru o vreme, de obligația de a spune încotro vrem să mergem. Suntem, probabil, mai impresionați de ceea ce
La Părinții pustiei paza limbii ține de însăși lucrarea lăuntrică a omului. Cuvântul dezvăluie ceea ce se petrece în inimă, iar odată rostit, se întoarce asupra inimii și o poate tulbura sau, dimpotrivă,
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


