Patru din zece români din diaspora trăiesc cu presiunea că familia rămasă în România ar depinde de ei în cazul unui eveniment grav, reiese din rezultatele unui studiu Allianz-Ţiriac realizat de Curs, în
Patru din zece români din diaspora trăiesc cu presiunea că familia rămasă în România ar depinde de ei în cazul unui eveniment grav, reiese din rezultatele unui studiu Allianz-Ţiriac realizat de Curs, în
Războiul din Orientul Mijlociu afectează grav piețele de energie și combustibil ale țărilor din Uniunea Europeană. Potrivit comisarului pentru energie, Dan Jorgensen, chiar dacă nu vor fi probleme de
Ample manifestații care includ ocuparea piețelor principale din marile orașe au loc în aceste zile în Spania, ca reacție la evacuarea forțată din locuință a unei octogenare și pentru a cere protejarea
Studenții din circa 30 de universităţi s-au alăturat liceenilor care, în toată Franţa, organizează blocaje și protestează din cauza spațiilor de învățământ deteriorate, a supraaglomerării claselor și a
Premierul britanic Andy Burnham este de părere că Regatul Unit ar trebui să ia în considerare toate formulele de apropiere de blocul comunitar, inclusiv o eventuală revenire în UE, relatează Reuters. După ce a af
Începând cu anul școlar 2026-2027, învățământul liceal românesc intră într-o nouă etapă a procesului de reformă curriculară, prin aplicarea noilor programe școlare și, în consecință, prin
Centrul Național de Competențe în Stilul de Viață Sănătos, cofondat de Academia Română și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), a lansat, în 30 septembrie 2026, prima parte a „Strategiei
Luni, 5 octombrie, preşcolarii, elevii și profesorii din învăţământul preuniversitar vor fi liberi cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, cunoscută la nivel internațional ca „World Teachers’ Day -
Sistemul de învăţământ românesc se confruntă cu mai multe probleme, de la deficitul de profesori şi subfinanţare până la pierderea „pe drum” a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani, care
Ministrul interimar al educaţiei şi cercetării, Mihai Dimian, a anunţat lansarea unui nou program de burse postdoctorale, cu scopul de a sprijini tranziţia de la doctorat către o carieră universitară sau de
La Palatul Culturii - Muzeul de Istorie a Moldovei, din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, va fi expus, în perioada 4-30 octombrie 2026, steagul de luptă al Sfântului Voievod Ștefan cel
La Palatul Reduta, din cadrul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca, va avea loc marți, 6 octombrie 2026, vernisajul expoziției „Arta născută din durere”, care reunește creațiile a doi
Clubul Academicienilor al Academiei Române (AR) organizează, în 6 octombrie 2026, conferința „Quo Vadis, energia în era Inteligenței Artificiale”, susținută de conf. dr. Nelu Mihai, CEO și fondator al
MARQ - Museo Arqueológico Provincial de Alicante din Spania a găzduit, pe 26 septembrie 2026, festivitatea de premiere a instituțiilor muzeale europene care oferă noi forme de relație cu publicul - European
La Librăria „Orest Tafrali” din incinta Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași a fost lansat, la începutul acestei săptămâni, un volum colectiv inedit, dedicat personalităților presei
Tofu. Tempeh. Seitan. Câteva apariții relativ noi pe piața românească. Denumirile străine ne determină o oarecare reticență, astfel că, de multe ori, rămân neobservate pe rafturile supermarketurilor. Și,
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca organismul să treacă prin anumite schimbări. Totuși, scăderea evidentă a forței, mersul tot mai lent, oboseala persistentă sau pierderea involuntară în
Medicina a înregistrat de-a lungul timpului progrese remarcabile datorită evoluției științei și tehnicii. Poveștile unor medici inventatori și ingineri sunt fascinante. Consecințele acestei dezvoltări le
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Stresul este o parte constantă a vieții moderne, iar modul în care îl gestionăm influențează sănătatea psihică și calitatea vieții. În acest interviu, dr. Iuliana Apetri, master coach, trainer și
Brașovul oferă iubitorilor de cultură și istorie, localnici și turiști deopotrivă, șansa de a descoperi universul cultural, istoric și uman al lui Andrei Mureșanu, cel care a scris memorabilele versuri ale
Astăzi, „Universul Euharistic” este gata. Potirul monumental din marmură străjuiește lângă Catedrala Arhiepiscopală din Roman și își așteaptă inaugurarea. Cu o lună în urmă, când l-am întâlnit pe
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Doina românească a fost inclusă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO la 2 octombrie 2009, ca recunoaștere a valorii ei unice în tezaurul spiritualității noastre. Prin articolul
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
La Muzeul de Artă din Tulcea a avut loc joi, 22 iunie, vernisajul expoziției itinerante de artă contemporană „Viața într‑o valiză”. În programul evenimentului au fost incluse mai multe momente, între
Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș‑Bolyai” din Cluj‑Napoca a organizat joi, 22 iunie, un eveniment comemorativ cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la nașterea, respectiv şapte ani de
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a susținut joi, 22 iunie, teza de abilitare pentru dobândirea calității de conducător de doctorat,
Ciprian Olinici, directorul general TRINITAS TV, a fost numit vineri, 23 iunie 2023, în funcția de Secretar de Stat pentru Culte (SSC). Decizia de numire a fost publicată în Monitorul Oficial. Postul era liber de
Vineri, 23 iunie 2023, începând cu ora 14:00, Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” din Vaslui va găzdui conferința cu tema „Mai avem nevoie de religie în secolul al XXI‑lea?” Invitatul
Reprezentanți ai Departamentul pentru securitate în muncă, situații de urgență și protecția datelor, din cadrul Cancelariei eparhiale a Arhiepiscopiei Iașilor, și ai Inspectoratului pentru Situații de
Duminică, 18 iunie, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, după ce a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitatea Horeşti,
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit, în ajunul prăznuirii Sfântului Mucenic Iulian din Tars, 20 iunie, la Centrul pentru v
Sectorul de învățământ, activități cu tineretul și de catehizare al Arhiepiscopiei Craiovaei desfășoară proiectul „Lumină din Lumină”, ce își propune dinamizarea activităților cu tinerii la nivel epa
Tinerii din Asociația Studenților Creștin‑Ortodocși Români (ASCOR) București și cei din filialele Brașov, Iași și Timișoara participă, la invitația părintelui Nicolae Tănase, la cea de‑a 18‑a
La Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galați s‑a desfășurat marți, 20 iunie, examenul de certificare a competențelor profesionale pentru elevii din anii terminali de la secțiile Pastorală și
Biserica Amzei din București a găzduit joi, 22 iunie, întrunirea preoților parohi din cadrul Protoieriei Sector 1 Capitală. Aceștia au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de slujitori condus
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești, a reunit în rugăciune joi, 22 iunie, mulțime de pelerini la mănăstirea ilfoveană Căldărușani, unde se află sfintele sale moa
Elevii de gimnaziu din cadrul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj‑Napoca au fost răsplătiți, vineri, 16 iunie, cu premii în cadrul unei festivități desfășurate în Aula Facultății de
Pentru al treilea an consecutiv, în cadrul proiectului „Biserica susține performanța”, Episcopia Oradiei i‑a premiat pe cei 42 de elevi de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, care au
Părintele arhimandrit Efrem, starețul Mănăstirii Vatopedu, împreună cu un grup format din monahi și mireni, fii duhovnicești ai părintelui, au vizitat Mănăstirea Putna, ctitoria Sfântului Voievod Ștefan cel
În ziua de 20 iunie 2023, la Reședința mitropolitană din Iași s‑a întrunit, în şedinţă de lucru, Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, sub preşedinţia Înaltpreasfințitului Părinte
Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iașilor anunță prelungirea campaniei de strângere de fonduri pentru bursele de studiu pe care le oferă celor 100 de copii și tineri cu
La sediul Protopopiatului Galaţi, au avut loc marți, 20 iunie, lucrările conferinţei pastoral‑administrative corespunzătoare lunii iunie. Prima parte a conferinței s‑a desfăşurat în Biserica „Sfântul
Anul acesta, la nivelul Arhiepiscopiei Bucureștilor, prin Sectorul învățământ și activități cu tineretul, în cadrul fiecărei protoierii din București și județul Ilfov, se organizează câte‑o tabără
La sediul Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) din sectorul 2 al Capitalei a avut loc marți, 20 iunie, ceremonia de deschidere a Școlii medicale
Capela Spitalului Orășenesc Oravița din județul Caraș‑Severin a fost sfințită luni, 19 iunie, de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Paraclisul a trecut în ultima perioadă printr‑un
În cele șase protopopiate din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară în această perioadă întâlniri ale cercurilor pastoral‑misionare. În cadrul acestora, preoții conferențiari au pregătit
Manifestările culturale dedicate împlinirii a 150 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, au continuat marți, 20 iunie, cu vernisarea unei expoziții de
Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului) Luca 8, 5-15 Zis-a Domnul pilda aceasta: Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa. Și, semănând el, una a căzut lângă drum și a fost călcată
„În vremea aceea a intrat Iisus în casa lui Simon. Iar soacra lui Simon era cuprinsă de friguri și L-au rugat pentru ea. Atunci El, plecându-Se asupra ei, a certat frigurile și frigurile au lăsat-o. Iar ea,
Pavel și Timotei, robi ai lui Hristos Iisus, tuturor sfinților întru Hristos Iisus, celor ce sunt în Filipi, împreună cu episcopii și diaconii: Har vouă și pace, de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul
Sfinţii Cuvioşi Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu (sec. XVI-XVII) erau din părţile Olteniei. Din tinereţe au intrat ca fraţi în Mănăstirea Cozia. Aici au deprins taina nevoinţelor, dobândind darul
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 471 „În anul 1867, arhimandritul Gherman Ionescu este numit stareț al Mănăstirii Tazlău Neamț, pe
Cât trăieşte, omul se întreabă despre sensul lucrurilor, evenimentelor şi al vieţii însăşi. De mic este învăţat ce este bine şi ce este rău, cum să dea bine în societate, ce trebuie să spună sau să fa
Freamătul amfiteatrelor la început de octombrie marchează, dincolo de efervescența firească a revederii, o subtilă primenire lăuntrică a tinerilor care și-au asumat vocația cunoașterii aprofundate. Pentru
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


