Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Tinerii ortodocși din Episcopia Caransebeșului s‑au întâlnit în ziua de 6 iulie la sediul ATOR Banatul de Munte pentru prima formare a voluntarilor Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, care va
Episcopia Tulcii în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Panait Cerna” din orașul Tulcea au organizat o expoziție de cărți de cult, manuale, publicații, documente inedite, antimise cruci și icoane cu
Hramul de vară al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului este închinat cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromița” de la Muntele Athos, cinstită în 12 iulie. Programul evenimentelor prilejuite
Peste 70 de copii cu vârstele cuprinse între 6 şi 18 ani au participat zilele acestea la prima ediţie a Taberei de vară „Zbor prin poveşti”, organizată de Parohia „Aşezămintele Brâncoveneşti - Biserica
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova organizează în perioada 10‑23 iulie Școala de vară „Artă, Cultură, Spiritualitate”. Beneficiari ai acestui proiect sunt 52 de elevi din clasele terminale a patru
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârșit marți, 11 iulie 2023, slujba de binecuvântare a lucrărilor realizate la Centrul social‑pastoral „Sfântul Proroc Daniel” al Protoieriei Vălenii de Munte, jud
Parohia argeșeană Nicolae Kretzulescu din comuna Leordeni a avut duminică bucuria de a‑l avea prezent în mijlocul credincioșilor săi pe Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Mu
Credincioșii Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Slobozia s-au bucurat duminică de prezența Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, care a săvârșit
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent duminică, 9 iulie, în mijlocul obștii monahale și al pelerinilor la Schitul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din staţiunea
În Duminica a 5-a după Rusalii, 9 iulie, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a slujit în parohia buzoiană Zoița. Credincioșii din localitate și din parohiile învecinate au
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a poposit duminică, 9 iulie, la Jucu de Mijloc, județul Cluj, unde a resfințit biserica și a binecuvântat noua casă
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie în milocul credincioşilor din Târgu Lăpuş, județul Maramureș, la Biserica „Înălţarea Domnului”, cu
Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s‑a aflat duminică, 9 iulie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Cristolțel, Protopopiatul Jibou, județul Sălaj, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, î
În Duminica a 5‑a după Rusalii, credincioșii din Parohia Vama, județul Iaşi, dar și din împrejurimi s‑au rugat și au participat la sfintele slujbe oficiate cu ocazia sfințirii Bisericii „Sfânta Cuvioasă
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat duminică Sfânta Liturghie în Parohia Rădăești, Protopopiatul Bârlad, județul Vaslui. Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele protopop
În cea de‑a cincea duminică după Pogorârea Sfântului Duh, 9 iulie, când a fost lecturat fragmentul evanghelic al vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei, credincioșii și clericii prezenți la
Mănăstirea Halmyris din Episcopia Tulcii și‑a sărbătorit sâmbătă, 8 iulie, hramul închinat Sfinților Mucenici Epictet preotul și Astion monahul, cei mai vechi martiri creștini cunoscuți cu numele de pe ter
Albumul aniversar „IPS Arhiepiscop și Mitropolit Nicolae - 20 de ani de slujire arhierească în America”, care are 103 pagini, cuprinde în prima parte mesajele transmise Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae, Mi
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a slujit duminică în Parohia Ezeriș din Protopopiatul Reșița. Ierarhul a binecuvântat exteriorul sfântului lăcaș, întrucât în ultima perioadă s‑a
Duminica a 5‑a după Rusalii a fost o zi binecuvântată și de mare bucurie duhovnicească pentru slujitorii și credincioșii Parohiei Ronaț din Timișoara, care au primit vizita Preasfințitului Părinte Paisie
În Duminica a 5‑a după Rusalii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Preafericirea Sa a arătat că, în esență, mesajul Evangheliei duminicale este acela că bunătatea lui Hristos îi eliberează pe oameni de răutatea demonilor.
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București duminică, 9 iulie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi,
În prima săptămână a lunii iulie a avut loc întâlnirea promoției 2003, secția Pastorală, a Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” din Iași, cu ocazia împlinirii a douăzeci de ani
Absolvenții specializărilor de licență și master din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca au depus jurământul de credință ortodoxă. Momentul solemn
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi, cei ce eram morți prin păcatele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos: prin har sunteți mântuiți! Și
Sfinții Mucenici Marcian și Martirie († 355) „au trăit pe vremea împăratului Constanțiu (337–361), pe când acesta căzuse în rătăcirea lui Arie, cel condamnat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325).
Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, LXIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, pp. 228-229 „Dar şi un alt om vestit bântuit de demon fu adus la el. Iar
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


