Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia a avut loc joi, 6 iulie, festivitatea de absolvire a studenților promoției 2023 de la cele trei secții, Teologie pastorală, Muzică religioasă și Artă sacră.
În cadrul paraclisului universitar - Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Baia Mare, a avut loc joi, 6 iulie, ceremonia de depunere a jurământului de credință a absolvenților promoției 2023, licențiați
Absolvenții programelor de licență și de masterat ale Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” au participat vineri, 7 iulie, la festivitatea solemnă de absolvire. Manifestarea a debutat în Par
La 7 iulie 1963, la Brașov avea loc primul concert al Corului „Madrigal”. S-au împlinit vineri 60 de ani de la acest moment istoric, perioadă în care corala înființată și condusă, până în 2011, de
Departamentul „Pro Vita” din cadrul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iașilor organizează în zilele de 6, 11 și 13 iulie excursii pentru familiile numeroase înscrise în Programul de solidaritate pentru fa
Biserica Parohiei „Sfinţii Voievozi” din Urlaţi, judeţul Prahova, a găzduit, joi, 6 iulie, ședința administrativă lunară a clericilor din cadrul Protopopiatului Urlați. În cadrul întrunirii au fost disc
În cadrul serilor culturale de la Muzeul Mitropoliei Clujului, aflat la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj‑Napoca, a avut loc joi, 6 iulie, lansarea cărții „Mitropolitul Andrei Șaguna. O biografie
De sărbătoarea Sfintei Mare Mucenițe Chiriachi, Catedrala Episcopală din Huşi a îmbrăcat haine de sărbătoare. Moaștele Sfintei Chiriachi, pomenită pe 7 iulie, se află aici încă din anul 1787, când
Marți, 4 iulie 2023, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași a avut loc o nouă susținere publică a unei teze de doctorat în domeniul Spiritualitate. Teologul Alexandru Crețu
La Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț a avut loc luni, 3 iulie, festivitatea de revedere a promoției 1978‑1983. Programul zilei a debutat prin Sfânta Liturghie săvârșită
Programul eparhial de tabere rurale pentru copii și tineri „Copilărie și credință”, ediția a V‑a, se derulează, cu binecuvântarea Părintelui Episcop Ignatie, în perioada 1 iulie - 8 septembrie
Sfântul Apostol Pavel „vasul alegerii”, „apostolul neamurilor” și propovăduitorul Evangheliei lui Hristos, se bucură în Grecia, ca de altfel în toată lumea creștină, de o cinstire aparte. La 29 iunie,
Absolvenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman”, din cadrul Universităţii din Oradea, de la programul de studii de licență Teologie Ortodoxă Pastorală și de la cele două programe de
În curtea Spitalului General Căi Ferate din Sibiu s-a amenajat recent o capelă pentru săvârșirea slujbelor religioase, până când se va construi prima biserică a unității medicale. Capela a fost sfințită de
Un sobor de preoți din Protopopiatul Prejmer-Săcele a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Budila, județul Brașov, pentru a-l cinsti pe Sfântul Ghelasie de la Râmeț, ocrotitorul Protopopiatului
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, absolvenții programelor de licență ale Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității din Craiova au
În comuna Isverna din județul Mehedinți au avut loc duminică, 2 iulie 2023, manifestări comemorative dedicate memoriei luptătorilor anticomuniști. Credincioșii Parohiei Isverna și alte persoane din zonă s‑au
Săptămâna aceasta se desfășoară în orașul prahovean Vălenii de Munte prima tabără a acestui an din seria intitulată „Bucuria vacanței” și organizată de Protoieria Vălenii de Munte din Arhiepiscopia
Academia Română a organizat joi, 6 iulie, o sesiune aniversară dedicată academicianului dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de viață. Manifestarea a fost găzduită de Aula Aca
Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului va găzdui duminică, 9 iulie, începând cu ora 20:00, un concert de pricesne închinate Maicii Domnului. Astfel, în ziua de cinstire a Sfintei Icoane a Maicii Domnului
În cadrul „Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”, Arhiepiscopia Alba Iuliei a organizat, în perioada martie‑iunie, cursuri de asimilare pentru cântăreții bisericești
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent la Catedrala Mitropolitană din Cluj‑Napoca, marţi, 4 iulie, pentru a participa la revederea, la 50 de ani de la absolvire, a promoției
Absolvenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași au depus luni, 3 iulie, jurământul de credință față de biserica din care fac parte și față de învățătura pe care au
Duminică, 2 iulie, în scuarul Centrului de Creație și Agrement „Lora Găină” din orașul Fălești, s‑a desfășurat, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, cea de‑a
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi, cei ce eram morți prin păcatele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos: prin har sunteți mântuiți! Și
Sfinții Mucenici Marcian și Martirie († 355) „au trăit pe vremea împăratului Constanțiu (337–361), pe când acesta căzuse în rătăcirea lui Arie, cel condamnat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325).
Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, LXIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, pp. 228-229 „Dar şi un alt om vestit bântuit de demon fu adus la el. Iar
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


