Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Absolvenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași au depus luni, 3 iulie, jurământul de credință față de biserica din care fac parte și față de învățătura pe care au
Duminică, 2 iulie, în scuarul Centrului de Creație și Agrement „Lora Găină” din orașul Fălești, s‑a desfășurat, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, cea de‑a
Stavrofora Gabriela Platon, stareţa Mănăstirii Voroneţ din judeţul Suceava, a primit marţi, 4 iulie 2023, Ordinul „Crucea Bucovinei” din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei
Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, s-a întâlnit marți, 4 iulie, cu noul secretar de stat pentru Culte al Guvernului României,
Sâmbătă, 1 iulie 2023, un grup de credincioși de la Parohia Stamora Română, județul Timiș, condus de părintele paroh Ștefan Mareniuc, a participat la un pelerinaj de o zi la biserici și mănăstiri din
Peste 80 copii din Arhiepiscopia Aradului au participat la sfârșitul lunii iunie la tabăra „Tinerețe în Ortodoxie”, organizată de Asociația Filantropia a Arhiepiscopiei Aradului, în parteneriat cu Consiliul
La Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Galați a avut loc luni, 3 iulie 2023, revederea ce a marcat împlinirea a 20 de ani de la absolvirea cursurilor acestei instituții de
Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s‑a aflat duminică, 2 iulie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Brebi, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica de zid cu hr
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Ștefan Vodă” de la Vad, județul Cluj, cu prilejul
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit duminică, 2 iulie, Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârşit Sfânta Liturghie, cu ocazia hramului, la biserica Inspectoratului Poliţiei de Frontieră din Sighetu Maramţiei. Sfântul
În Duminica a 4-a după Rusalii, 2 iulie, Parohia „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Iaşi şi‑a cinstit ocrotitorul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte
Duminică, 2 iulie, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie în localitatea Cănțălărești, comuna Ștefan cel Mare, Protopopiatul Vaslui. Din soborul slujitorilor a făcut
Vineri, 30 iunie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost sfințit și inaugurat noul sediu al magazinului de obiecte bisericești „Filocalia” de la Bacău. Aflat
Joi, 22 iunie 2023, s‑au împlinit 82 de ani de la începerea sângeroasei bătălii de la Țiganca, în care mii de soldați români și‑au pierdut viața pentru redobândirea Basarabiei care se afla sub ocupație
Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” Câlnic - Reşiţa a fost renovată și înfrumusețată la exterior în ultimii ani. În preajma sărbătorii ocrotitorilor acestui sfânt lăcaș, Preasfințitul
Luni, 3 iulie, trei parohii din Arhiepiscopia Dunării de Jos au desfăşurat un program special dedicat copiilor înscrişi în cadrul proiectului naţional „Alege şcoala pentru viitor!”. Peste o sută de
În cadrul unei ceremonii speciale, organizată sub coordonarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, luni, 3 iulie 2023, absolvenții Facultății de Teologie și Științele
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București găzduiește în perioada 3‑13 iulie 2023 cursurile pastoral‑misionare pentru clericii din Mitropolia Munteniei și Dobrogei, în vederea ob
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit astăzi, 4 iulie 2023, în ședință de lucru, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte
În Duminica a 4‑a după Rusalii, 2 iulie, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a sfințit biserica Parohiei „Sfântul Nicolae” din localitatea Bădiuți, orașul
Ziua de pomenire a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, 2 iulie 2023, a fost prilej de aleasă bucurie și trăire duhovnicească în Mănăstirea Putna, cea mai cunoscută ctitorie și necropolă a domnului Moldovei,
Clerici și credincioși au fost alături de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, duminică, 2 iulie. La Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia,
Duminica a 4‑a după Rusalii a adus binecuvântare arhierească pentru comunitatea credincioșilor din Hălchiu, județul Brașov. Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi, cei ce eram morți prin păcatele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos: prin har sunteți mântuiți! Și
Sfinții Mucenici Marcian și Martirie († 355) „au trăit pe vremea împăratului Constanțiu (337–361), pe când acesta căzuse în rătăcirea lui Arie, cel condamnat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325).
Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, LXIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, pp. 228-229 „Dar şi un alt om vestit bântuit de demon fu adus la el. Iar
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


