În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Zi de sărbătoare la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus
Numeroşi pelerini au participat și în acest an la programul liturgic închinat praznicului Adormirii Maicii Domnului, hram al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
În seara dinaintea praznicului, soborul slujitor aflat sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurențiu, alături de care s-a aflat Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a săvârșit slujba Prohodului Maicii Domnului la Altarul din pădurea apropiată de așezământul monahal de la poalele Munților Făgăraș, informează Mitropolia Ardealului.
În ziua de hram, cei doi arhierei au săvârșit slujba de sfințire a apei la fântâna din incinta mănăstirii, iar apoi Sfânta Liturghie și Sfântul Maslu la Altarul din pădure. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Ovidiu Ilie Vasu a fost hirotonit preot pentru Parohia Poplaca II, județul Sibiu.
Un cuvânt de învățătură a fost rostit la Sfânta Liturghie de pr. prof. dr. Vasile Mihoc, care a subliniat cinstirea deosebită de care se bucură Maica Domnului în țările ortodoxe.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre însemnătatea duhovnicească a praznicului Adormirii Maicii Domnului.
„Evenimentele care s-au petrecut și la care au fost părtași ucenicii s-au repetat astăzi cu noi, cu fiecare în parte, și s-au repetat foarte intim, foarte profund, pentru că fiecare avem în sufletul nostru sau alături de noi o ființă pe care a rânduit-o Dumnezeu să fie mama noastră. Și pentru ca să putem cinsti cu adevărat pe mama care ne-a dat viață și pe părinții pe care-i avem alături de noi, mai presus de toate, trebuie s-o cinstim pe Maica Domnului. Ea se milostivește de noi. Când suntem noi necăjiți, ea mijlocește la Fiul său, așa cum a mijlocit continuu și L-a rugat și Îl roagă pe Fiul său ca să aibă milă de noi, pentru că ea este de fapt imaginea Bisericii. Maica Domnului întruchipează Biserica ca instituție dumnezeiască și omenească. E dumnezeiască pentru că e condusă de Hristos și este omenească pentru că noi suntem împlinirea Bisericii, cu fiecare dintre noi, Dumnezeu are un plan”, a spus ierarhul.
De asemenea, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre mănăstirea de la Sâmbăta de Sus, „un loc binecuvântat care a fost ridicat de Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. (...) Ne-am adus aminte astăzi că Sfântul Constantin Brâncoveanu s-a născut a doua oară în ziua sa de naștere pentru Hristos, prin martirajul săi, căci a fost decapitat în ziua Adormirii Maicii Domnului”.
La final, ierarhul a oferit distincția „Crucea șaguniană pentru laici” familiei Mihai și Maria Ferariu. În încheierea sărbătorii hramului, cei doi ierarhi şi soborul slujitor au săvârşit o slujbă de pomenire la mormintele mitropoliţilor Ardealului din incinta mănăstirii.