Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, coordonat de diaconul Vlad Mironescu, a câștigat premiul al II‑lea la cea de‑a XLI‑a ediție a Festivalului
Luni, 26 septembrie 2022, capela din cadrul ansamblului administrativ al Protopopiatului și‑a serbat ocrotitorul, pe Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul. Sărbătoarea a început cu săvârșirea Sfintei Li
Sâmbătă, 24 septembrie 2022, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Schitu Duca, Protopopiatul Iași III, a avut loc sfințirea casei sociale a parohiei. Slujba de binecuvântare a fost oficiată
În Protopopiatul Tinca a avut loc joi, 22 septembrie, conferința preoțească cu tema „Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”. La Biserica „Sfântul
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârşit duminică, 25 septembrie, slujba de târnosire a Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” a Parohiei Petrila‑Jieț din Protopopiatul
În Duminica a 18‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a liturghisit în Parohia „Botezul Domnului” din localitatea Roșiori, comuna Valea Vinului, județul
La finalul săptămânii trecute, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, s‑a aflat în mijlocul credincioşilor din două comunităţi ortodoxe, unde a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba
Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș și‑a sărbătorit luni, 26 septembrie, cel de‑al doilea hram închinat Sfântului Voievod Neagoe Basarab, ctitorul ei. Înaltpreasfințitul Părinte
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat marți, 27 septembrie 2022, o nouă sesiune a examenului de capacitate preoțească pentru teologii care își doresc să ocupe un post clerical vacant în această eparhie. 24 de
Festivalul‑concurs de pricesne „O rugă spre cer” a avut loc duminică, 25 septembrie, la Sala „Marea Unire” a Palatului Culturii din orașul Ploiești. Aflat la prima ediție, evenimentul a fost organizat
Credincioși din orașul Târgoviște au participat luni, 26 septembrie, cu prilejul sărbătorii Sfântului Voievod Neagoe Basarab, la hramul celei mai noi biserici din Cartierul Tineretului (ANL Sagricom). Sfânta
Foto: Mitropolia Ardealului Secretarul general în funcţie al Consiliului Mondial al Bisericilor, părintele profesor Ioan Sauca, a primit luni, 26 septembrie, „Crucea şaguniană pentru clerici”. Distincţia a
Mănăstirea Antim din Capitală, Paraclis Patriarhal, și-a cinstit marți, 27 septembrie 2022, ctitorul și ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești. În mijlocul obștii monahale și al credincioșilor bucureșteni veniți să ceară mijlocirea sfântului s-a aflat Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, care a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a săvârșit duminică, 25 septembrie, slujba de sfințire a catedralei orașului Strehaia, care între anii 2010 și 2022 a trecut prin ample
Duminica a 18‑a după Rusalii a fost o zi binecuvântată pentru comunitatea parohială din Voila, judeţul Braşov. Biserica „Sfântul Nicolae” a fost târnosită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu,
În Duminica a 18‑a după Rusalii, 25 septembrie, trei ierarhi au slujit în Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din cartierul Dâmbul Rotund din Cluj‑Napoca, cu prilejul resfințirii bisericii
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a liturghisit duminică, 25 septembrie, în localitatea natală, Băsești, județul Maramureș, la Altarul de vară din proximitatea bisericii parohiale
Duminică, 25 septembire 2022, Biserica Vovidenia din Iași a fost resfințită. Slujba de târnosire a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună
Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a sfințit miercuri, 21 septembrie, catapeteasma bisericii din satul Mihalașa, Protopopiatul Orhei, și
Sâmbătă, 24 septembrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost sfințit Așezământul social-filantropic „Sfinții Împărați Constantin și
Credincioșii din municipiul Râmnicu Sărat, județul Buzău, au participat duminică, 25 septembrie, la sfințirea picturii Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, situată în cartierul Anghel Saligny.
Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Ceamurlia de Jos, județul Tulcea, a fost vizitată duminică de către Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, care a săvârșit Sfânta Liturghie. La
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a sfințit duminică, 25 septembrie, Centrul social‑pastoral „Despina Doamna” de la Parohia Jiblea Nouă, județul Vâlcea. În cadrul
În perioada 22 – 24 septembrie 2022 a avut loc la Fălticeni o serie de manifestări omagiale menite să transmită către tineri, copii și urmași sentimentul patriotic național și creștin al neamului
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aceasta vă poruncesc: Să vă iubiți unul pe altul! Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar
Fiule Timotei, întăreşte-te în harul care e în Hristos Iisus, şi cele ce ai auzit de la mine, cu mulţi martori de faţă, acestea le încredinţează la oameni credincioşi, care vor fi destoinici să înveţe
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir (†306), este unul dintre cei mai importanţi martiri din primele veacuri creștine. În troparul sărbătorii lui mărturisim că el este „mare apărător” al
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 272-273 „În Așezământul său, Sfântul mitropolit Antim a rânduit să se facă din venitul mănăstirii
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


