În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Jumătate de mileniu pentru Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Suceava
Evenimentele aflate sub egida Anului Jubileu 500 „Moștenirea Mușatină - Credință, Cultură, Istorie”, serie de manifestări liturgice și cultural-artistice, au punctat curgerea anului 2022 în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, ca prinos de recunoștință pentru Familia Mușatinilor de care istoria Moldovei și îndeosebi a Ținutului Sucevei este indisolubil legată.
Ca o încununare a programului aniversar, duminică, 6 noiembrie 2022, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” a fost săvârșită Sfânta Liturghie arhierească de către șase ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un numeros sobor de preoți și diaconi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Întâlnirea în rugăciune a fost prilejuită de împlinirea a 500 de ani de la târnosirea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, ctitoria lui Bogdan al III-lea Voievod și a lui Ștefăniță Voievod.
Din soborul slujitor au mai făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților; Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor; Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud; Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților; și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
Răspunsurile liturgice care au înfrumusețat slujba au fost date de Corul mixt „Sfântul Ioan cel Nou” al Catedralei Arhiepiscopale, dirijat de părintele Ionuț Lucian Tablan Popescu.
A urmat săvârșirea slujbei Parastasului pentru sufletele vrednicilor de pomenire ctitori ai mănăstirii din toate timpurile, mai vechi și mai noi, pentru sufletele slujitorilor și viețuitorilor așezământului monahal, precum și pentru închinătorii și binefăcătorii acestui sfânt lăcaș.
La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a citit cuvântul transmis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat „Moment binecuvântat la 500 de ani de la sfințirea unei biserici-simbol”.
În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a mulțumit tuturor celor care au sprijinit organizarea evenimentelor comemorative incluse în programul Anului Jubileu: autorităților și instituțiilor locale, județene și centrale, administrației eparhiale, mănăstirilor, schiturilor și parohiilor, ctitorilor, binefăcătorilor și donatorilor și, bineînțeles, credincioșilor eparhiei. Totodată, ierarhul a vorbit despre rolul pe care Mușatinii l-au avut în ceea ce a însemnat conturarea spiritualității în aceste locuri.
Ultimul moment important al zilei l-a constituit lansarea volumului „Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Istorie - Credință - Cultură și Civilizație”, apariție editorială a Editurii Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Părintele arhidiacon Vasile M. Demciuc, consilier eparhial în cadrul Sectorului monumente, patrimoniu și arhitectură bisericească, semnează textul volumului ce oferă, pe lângă datele istorice cu privire la zidirea acestei ctitorii domnești și evoluția ei în timp, și o interpretare a frescelor interioare și exterioare cu care este împodobită.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a oferit mai multe ordine și distincții.
Sfânta Liturghie din ziua de 6 noiembrie 2022 a marcat în mod solemn împlinirea a cinci veacuri de când vrednicul de pomenire Teoctist al II-lea, întâistătătorul bisericesc al acestor meleaguri, a târnosit în slăvita și de Dumnezeu păzita Cetate de Scaun a Țării Moldovei Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.