Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Parohia „Sfânta Treime” - Buda, Ocnele Mari, județul Vâlcea, Arhiepiscopia Râmnicului, organizează licitație privind angajarea lucrărilor de pictură, în tehnica tempera, la capela cimitirului parohial
În prima zi din septembrie, Corul de copii și tineret Symbol al Patriarhiei Române, dirijat de arhid. Jean Lupu, a oferit un concert vârstnicilor de la Căminul de bătrâni „San Giuseppe” din Ștefăneștii de
Până la 15 septembrie se fac înscrieri la întâlnirea anuală a Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG), care va avea loc în perioada 5-7 octombrie 2018, la Nürnberg. Invitatul din acest an es
La începutul anului bisericesc, sâmbătă, 1 septembrie 2018, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohiei românești din Götebor
Peste 100 de preoți și credincioși din Protoieria Sector 6 Capitală au donat sânge luni, 3 septembrie, la Centrul de sănătate multifuncțional „Sfântul Nectarie” din București. Evenimentul face parte din
În Duminica a 14-a după Rusalii, credincioșii din Mitropolia Munteniei și Dobrogei au participat la slujbe săvârșite de ierarhi în catedrale și biserici de enorie. La începutul anului bisericesc, în
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfinţit ieri, 3 septembrie 2018, cele şase clopote ale Catedralei Mântuirii Neamului, înainte de ridicarea lor în turnul-clopotniţă. La
În ziua de 1 septembrie, Biserica Ortodoxă sărbătorește începutul anului bisericesc. Potrivit rânduielii liturgice, în această zi a fost oficiată slujba de Te Deum. La Catedrala Patriarhală, după Sfânta și
„Haina de lumină care îmbracă sufletul credincios, rugător și făptuitor de bine se vede când omul se manifestă cu bunătate, smerenie, blândețe, îndelungă-răbdare”, a spus Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de învățătură. Preafericirea Sa a participat duminică, 2 septembrie, la Sfânta Liturghie, săvârșită în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală.
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a sfințit, joi, 30 august 2018, ceainăria culturală aflată la parterul clopotniței din vecinătatea Catedralei „Înălțarea Domnului”
În ziua de 1 septembrie 2018, odată cu începutul noului an bisericesc, biserica gălățeană „Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Dionisie Exiguul” și-a sărbătorit hramul.
Cea de-a cincea ediție a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO) va avea loc la Sibiu în perioada 6-9 septembrie 2018. Peste 3.000 de tineri ortodocși, cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani,
Credincioșii din Episcopia Sloboziei și Călărașilor sunt așteptați să participe până duminică, 2 septembrie, la slujbele liturgice săvârșite în Biserica „Sfinții Împărați Constantin și
Credincioșii din Episcopia Sloboziei și Călărașilor sunt așteptați să participe până duminică, 2 septembrie, la slujbele liturgice săvârșite în Biserica „Sfinții Împărați Constantin și
Mănăstirea Dervent, județul Constanța, găzduiește până duminică, 2 septembrie, cea de-a doua ediție a taberei „Jurnalism la Dervent”. Timp de o săptămână, Mănăstirea Dervent a fost
Peste 200 de preoți din Arhiepiscopia Bucureștilor, precum și din eparhii sufragane Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, au participat vineri, 31 august, la examenul privind obținerea gradului I profesional clerical.
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și Episcop- locțiitor al Episcopiei Daciei Felix, i-a vizitat miercuri, 29 august, pe românii din Parohia Seleuș, Voivodina (Serbia), cu
Credincioșii din Parohia „Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul” din municipiul Brăila au participat miercuri, 29 august, la slujbele liturgice săvârșite de Înaltpreasfinţitul Părinte
A devenit deja o tradiţie pentru voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului să îi viziteze pe copiii bolnavi de cancer şi să îi provoace la diferite acţiuni care să le distragă atenţia de la boala
Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a decis miercuri canonizarea Cuviosului Amfilohie Makris de Patmos (1889-1970), ucenic și prieten al Sfântului Nectarie Taumaturgul, informează basilica.ro. Sfântul Sinod s-a
În parohiile din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei continuă proiectul dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1918, și anume „Stindardele Marii Uniri”. Proiectul are drept obiectiv atât formarea și
La Editura BASILICA a Patriarhiei Române a apărut recent un nou volum al Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și anume lucrarea monografică „Așezămintele
În perioada 20-22 august 2018, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Parohia Bolovani, prin intermediul pr. Vasile Voicilă, a organizat, pentru al treilea an
Absolvenții Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galați, precum și cei ai facultăților de teologie au primit marți, 28 august, binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian,
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Fraților, vă îmbrățișează Aristarh, cel întemnițat împreună cu mine, și Marcu, vărul lui Barnaba – în privința căruia ați primit porunci; de va veni la voi, primiți-l – asemenea și Isus, cel ce se
Sfântul Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia (†285) erau din oraşul Egeea, din Cilicia (Asia Mică). Ei s-au născut în prima jumătate a secolului al III-lea după Hristos.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 457-458 „Încă pe când era vicar, arhimandritul Andrei Șaguna și-a început activitatea de păstor,
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


