Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Parastas pentru eroii de la Țiganca
Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, i-a pomenit duminică, 28 iunie, pe cei 1.020 de eroi îngropați în Cimitirul de Onoare Românesc de la Țiganca, Republica Moldova, informează Biroul de presă al eparhiei. Aceștia și-au dat viața în iunie 1941 pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupația sovietică instalată la 28 iunie 1940.
În fiecare an, la Cimitirul de Onoare Românesc de la Țiganca, raionul Cantemir, Republica Moldova, sunt pomeniți, la diferite soroace, de Înălțarea Domnului, în 22 și 28 iunie, precum și la 6 iulie, eroii români jertfiți în anul 1941 pentru eliberarea Basarabiei. Şi în acest an, alături de chiriarhul Basarabiei de Sud s-au aflat reprezentanţi ai autorităţilor publice, dar şi credincioşi care au vrut să aducă un omagiu celor ce şi-au dat viaţa pentru apărarea patriei şi a credinţei ortodoxe. Între aceştia se numără Mihai Crețu, consilier la Departamentul pentru relația cu Republica Moldova al Guvernului României. Acesta a subliniat că suntem chemați să împlinim testamentul de unitate și demnitate lăsat de înaintași.
După slujba de pomenire, Preasfinţitul Părinte Veniamin a vorbit despre importanța aducerii în actualitate a faptelor de vitejie ale ofițerilor și soldaților români care și-au dat viața la Țiganca în anul 1941, îndemnându-i pe cei prezenți să vegheze ca idealul celor căzuți să nu fie uitat, iar noi să facem ca memoria lor să fie cinstită și jertfa onorată.
Cimitirul de Onoare Românesc de la Țiganca este situat la 3-5 km de granița Prutului și are nouă gropi comune și 142 de cruci de căpătâi. A fost restaurat de Oficiul Național pentru Cultul Eroilor (ONCE), instituție a statului român, și reinaugurat în 2006, în prezența regelui Mihai I al României.
Pe nouă dintre cele 11 plăci de marmură neagră sunt înscrise numele celor 830 de eroi români identificați din cei 1.020 îngropați aici.
Bătălia pentru capul de pod de la Țiganca, începută la 22 iunie 1941 și încheiată la 26 iulie 1941, este considerată de istorici drept una dintre cele mai sângeroase lupte duse de români pentru reîntregirea țării. Românii au luptat eroic, la final consemnându-se 4.271 de morți, 12.326 de răniți și 6.168 de dispăruți.