La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi a fost oficiată ieri, după Sfânta Liturghie, slujba Parastasului pentru părintele Dumitru Stăniloae, la 19 ani de la trecerea la cele veşnice. Personalitatea părintelui Stăniloae a fost evocată la finalul slujbei de conf. dr. Vasile Cristescu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, în prezenţa cadrelor didactice şi a studenţilor.
Părintele Dumitru Stăniloae a fost pomenit ieri prin slujba Parastasului la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi care îi poartă numele. Momentul de rugăciune pentru patronul academic al facultăţii a fost precedat de slujba Sfintei Liturghii, la care au participat studenţii din anul I. Pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, a amintit că deşi data trecerii la cele veşnice a părintelui Dumitru Stăniloae este 4 octombrie, pomenirea marelui preot teolog a fost rânduită să aibă loc ieri. „Rugându-ne în această capelă pentru părintele Stăniloae, am dorit să vă introducem în teologia patronului academic al facultăţii noastre. Am considerat să oficiem slujba Parastasului în prezenţa studenţilor din anul I pentru ca aceştia să afle mai multe despre ce a reprezentat teologia părintelui Stăniloae. Teologia părintelui Stăniloae este fundamentată biblic şi mai cu seamă patristic, ceea ce este extrem de important. Părintele Stăniloae, prin teologia sa, a influenţat alţi mari teologi“, a spus pr. prof. dr. Ion Vicovan.
„Dedicat trup şi suflet Teologiei Bisericii“
În continuare, conf. dr. Vasile Cristescu a surprins câteva laturi ale personalităţii părintelui Dumitru Stăniloae, „care alcătuiesc un întreg cu totul aparte“. „Din copilărie şi până la maturitate, pr. prof. Dumitru Stăniloae a ţinut să urmeze exemplul părinţilor şi al profesorilor săi. Modelul părinţilor în relaţie cu ceilalţi oameni avea să-i servească ca temă de bază în Teologia dogmatică, în Teologia Ortodoxă şi în Teologia spirituală. Pe perioada studiilor a avut o ţintă clară, şi anume să redescopere şi să aprofundeze tradiţia Bisericii Răsăritene nemulţumit de formulele care se încetăţeniseră în Teologie şi căutând profunzimea experienţei Bisericii. Astfel a început o muncă de traducere şi de scriere a Teologiei ortodoxe, în centru stând problema persoanei şi a comuniunii. Cea mai remarcabilă latură a părintelui Dumitru Stăniloae este cea teologică-creatoare. Este o forţă de muncă uimitoare a acestui mare teolog, Prin darul lui Dumnezeu, m-am învrednicit să fiu în apropierea părintelui Stăniloae, având o invitaţie de la dânsul să-i fiu curier. Îi duceam corespondenţa şi, desigur, văzând că munceşte foarte mult, l-am ajutat la corecturile manuscriselor. În toată această perioadă am observat un om dedicat trup şi suflet Teologiei Bisericii şi un om sensibil cu semenii. Teologi din alte confesiuni l-au comparat pe părintele profesor cu marii teologi clasici Karl Barth şi Karl Rahner. Părintele profesor stă pe aceeaşi linie cu aceşti mari teologi. În timpul acestei munci pe care am desfăşurat-o am observat la părintele profesor că era deschis şi sensibil“, a amintit conf. dr. Vasile Cristescu, care a enumerat câteva din virtuţile pe care le-a observat la părintele Stăniloae.
„Model de excepţie pentru învăţământul teologic“
„Când s-a întors de la închisoare, doamna Lidia Stăniloae, fiica dânsului, povestea că părintele Stăniloae a sosit în Gara de Nord din Bucureşti seara. Părintele Stăniloae a rămas o noapte întreagă în Gara de Nord, întrucât nu dorea să-şi sperie familia, întrucât avea un chip puţin ascuţit după durerile pe care le înfruntase. Părintele a depăşit aceste dureri pentru că a ştiut să convertească orice situaţie neplăcută într-o faptă de izbândă. A mărturisit că în închisoare a pus baza planului dogmaticii sale şi că acolo a învăţat să se roage cu adevărat. Dumnezeu i-a ajutat până la finalul carierei să biruie cu adevărat în teologie şi în munca grea a acesteia. A citit de zece ori dogmaticile ortodoxe pe care le avea la timpul lui. A fost un teolog fidel învăţăturii şi Sfintei Tradiţii, i-a tradus pe marii Părinţi ai Bisericii, i-a comentat, i-a aprofundat şi i-a aplicat în teologia răsăriteană. A fost un teolog deschis în dialog cu toate curentele contemporane vieţii lui. De la prima carte şi până la ultima găsim referinţe la marii filosofi, la fizicieni, la oameni de cultură, la poeţi, s.a. Părintele Stăniloae este un bun comun atât al Ortodoxiei, cât şi al celorlalte confesiuni. El vorbeşte în termeni de experienţă despre iubire, despre persoană şi comuniune. Există o logică foarte profundă legată de realitatea persoanei şi a comuniunii. Ceea ce m-a atras la părintele Stăniloae a fost aplecarea către semeni şi atenţia pe care o acorda acestora. Astăzi (n.r. ieri) evocăm această personalitate şi un model de excepţie pentru învăţământul teologic românesc şi pentru Biserica noastră“, a adăugat conf. dr. Vasile Cristescu.
.jpg)
