Parcul Nicolae Romanescu din Craiova

La fel ca oamenii, locurile au povestea lor. Într-o perioadă critică a istoriei (1890-1916), cu oameni năuciţi de sărăcie şi boli, nevoia de recreere şi admiraţia pentru frumos nu au dispărut. Din aceste considerente, chiar în inima Cetăţii din Bănie se înălţa falnic Parcul Nicolae Romanescu, al treilea ca mărime din Europa.

Iniţiativa acestei importante lucrări aparţine cunoscutului edil şi om de cultură Nicolae P. Romanescu, rămas în istoria oraşului pentru opera sa, reinventarea şi amenajarea parcului care şi astăzi îi poartă numele.

Proiectul măreţ din umbra istoriei

Locul de duminică al craiovenilor a fost realizat după planul întocmit de arhitectul peisagist francez Edouard Redont, care a primit Medalia de aur din partea juriului de specialişti în cadrul Expoziţiei universale de la Paris (1900).

Mergând mai în adânc, pe firul istoriei, găsim pe acelaşi loc Grădina Bibescu, prilej de promenadă pentru aristocraţia din reşedinţa Băniei şi a Căimăcămiei Valahiei Mici. În acest centru al lumii "mondene craiovene" de altădată, puteai zări de la trăsuri elegante

până la birje modeste, toate înşirate la poarta parcului, aşteptându-i pe cei ce savurau duminica frumuseţile grădinii. Aici a fost primit Alexandru Ioan Cuza cu ocazia vizitei din vara lui 1859. După Războiul de Independenţă, grădina a ajuns în paragină. Lacul era un focar de infecţie, iar pe una dintre marginile sale s-au construit grajdurile Primăriei. Reşedinţa de vară a familiei Bibescu fusese transformată în azil pentru infirmi.

Edilii Craiovei au cumpărat, în 1853, Grădina Bibeştilor, vândută de fratele prinţului Gheorghe Bibescu, în schimbul a 12.000 de galbeni. Lucrările de transformare într-un parc modern, comparabil cu renumitele opere de arhitectură peisageră din Europa, au început în primăvara anului 1898, prin decolmatarea lacului şi îndepărtarea depozitelor de gunoaie şi resturi menajere. În amintirea familiei princiare, locul a purtat multă vreme denumirea de Parcul Bibescu.

După eforturi financiare şi sprijinul serios al locuitorilor Craiovei, sub oblăduirea vrednicul primar, dorinţa a devenit realitate.

Inaugurat "cu surle şi trâmbiţe"

În 1903, senatorul Nicolae Romanescu, primar al oraşului în acea vreme, a plasat ziua inaugurării parcului la finele lunii septembrie, când în Valahia Mică se desfăşurau manevrele de toamnă ale armatei române, în prezenţa regelui Carol I şi a familiei sale. Aşa s-a făcut că evenimentul s-a bucurat de prezenţa celor mai reprezentative feţe ale României, alături de capetele încoronate. Au fost prezenţi mii de români din toate colţurile ţării.

Astfel s-a inaugurat, cu lumini şi artificii, grandioasa lucrare întocmită fără excavatoare, buldozere sau basculante. Ajutându-se de sapă, cazma, lopată şi roabă, vajnicii locuitori ai acestor meleaguri, cu cămăşile lor lungi, albe, strânse în brâu cu bete, încălţaţi în opinci sau desculţi, au împlinit acest vis de veacuri.

Au fost invitaţi să expună la inaugurare: Episcopia Râmnicului - exemplare ieşite de sub teascurile tipografiei de la Govora, Ministerul de război - drapelul lui Tudor Vladimirescu, Alecu Bogoşeanu, "nepotul lui Tudor Vladimirescu - sabia, buzduganul şi alte lucruri de la unchiul său", obiecte care au aparţinut lui Christian Tell, Petrache şi Costache Romanescu, lideri ai Revoluţiei de la 1848.

Nicolae Romanescu, părintele spiritual al parcului

Într-o urbe în care oamenii se aflau în pragul mizeriei şi sărăciei, în perioada 1890-1916, s-a ridicat "cel mai de seamă primar" din acele vremuri. În galeria edililor craioveni, Nicolae P. Romanescu s-a statornicit ca simbol al hărniciei, dăruirii, cutezanţei.

Născut la 18 februarie 1854, ca al şaselea copil al lui Petrache şi al Mariei Romanescu, viitorul primar a fost botezat la Biserica Mântuleasa, avându-i ca naşi pe Ilinca şi Constantin Glogoveanu. Rămas orfan de tată la numai 2 ani, răspunderea creşterii şi educaţiei îi revine mamei sale. Începe

cursurile la Craiova şi le continuă în Franţa şi Belgia.

"Sunt oameni alcătuiţi dintr-un aluat deosebit, minţi luminate, suflete curate şi alese, care, depăşind comunul, nu trăiesc şi nu au altă mulţumire sufletească mai mare decât atunci când folosesc altora", scria în 1915 Almanahul "Patria". Aşadar, N. Romanescu a fost omul care nu a respirat decât nevoile cetăţii iubite.

Toate lucrările mari ale epocii sunt legate de numele său, dar un monument arhitectural unic în Europa l-a păstrat în memoria craiovenilor pentru eternitate: Parcul Nicolae Romanescu. În 1943, ca un omagiu adus părintelui său spiritual, la intrarea principală a parcului, i s-a ridicat un bust din bronz.

Nicolae Romanescu rămâne personalitatea care a intrat şi a rămas în conştiinţa Băniei ca cel mai prolific şi reprezentativ primar şi om de cultură.

Parcul craiovenilor, în topul european

Parcul Nicolae Romanescu din Craiova este al treilea parc natural ca marime din Europa. Oltenii se pot mândri că înaintaşul lor le-a lăsat moştenire acest spaţiu ce oferă diverse posibilităţi de relaxare.

Cadru romantic, parcul găzduieşte specii valoroase de arbori şi arbuşti, construcţii uimitoare de tipul Podului suspendat, Castelului fermecat, Rotondei etc.

Suprafaţa totală a parcului este de 96 de hectare şi cuprinde, pe lângă plantaţiile ornamentale de arbori şi arbuşti, o întindere de apă de peste 4 ha, un hipodrom de 20 ha, drumuri, alei şi poteci care însumează peste 35 kilometri lungime. De asemenea, parcul este dotat cu un amfiteatru pentru spectacole, un pavilion, o mică gradină zoologică şi câteva restaurante. Punctul de atracţie al parcului este lacul, unde este amenajată "reşedinţa" lebedelor, şi care oferă o plimbare cu barca celor romantici. Dacă aceasta nu a impresionat suficient, vizitatorii vor avea o vedere minunată a întregului parc de pe Podul suspendat ale cărui elemente de susţinere, imitând trunchiurile arborilor, sunt într-o armonie perfectă cu mediul.

Castelul de apă din apropierea Podului suspendat a fost îmbrăcat, potrivit imaginaţiei arhitectului, într-o construcţie de piatră, realizând o cetate medievală, după modelul Cetăţii Neamţului. Este interesant că această construcţie a apărut şi în filmul care purta chiar acest nume: "Cetăţuia Neamţului". De amintit că în 1913 a fost dezvelit, la poarta acestui parc încărcat de istorie, cel mai frumos monument pe care l-a avut Craiova vreodată: Monumentul Independenţei. Şi nu întâmplător s-a amplasat monumentul aici, în răscruci, unde-şi dau mâna Calea Unirii cu Calea Eroilor, drumul Calafatului cu drumul Bechetului şi al Corabiei. Sunt aspecte măreţe, care ţin tot de istoria neamului nostru românesc: de aici au plecat trupele române să-l înfrunte pe Osman Paşa, să-l scoată din "buncărul" de la Griviţa. Şi... l-au scos.

Parcul Poporului: în compania slovei şi a arcuşului

Întorcând filele timpului, ne regăsim în faţa frumosului pavilion unde, în fiecare duminică, craiovenii iubitori de muzică bună, se adunau să asculte nemuritoarele valsuri şi marşuri vieneze.

Nu-i putem uita pe Amza sau Ghiţă Cozorovici, care recitau în miez de noapte cu lună dintr-un Minulescu sau Macedonski. Nici Virgil Carianopol nu era străin de aleile parcului, pe care le străbătea cu drag, având pe buze stihuri inspirate de dragostea de ţară: "Muică, noi suntem un neam", făcute de-a dreptul odă de celălalt oltean, Tudor Gheorghe.

Doamna cântecului românesc, Maria Tănase, a sfredelit cu vocea ei zarea parcului, în auzul celor dragi, la Debarcader. Tot la Debarcader, domnul Nicolaescu-Plopşor a încântat oltenimea cu poveştile sale. Romanţele şi poezia continuă sus, la "Ciobănaşul", la întâlnirile cu Petre Dragu, urmaşul lui Arghezi.

Parcul Romanescu devenise ca o catedrală: aici veneau oamenii să-şi plângă tristeţile sau să-şi cânte bucuriile. Pentru maestrul Corneliu Baba, parcul a fost o muză care-l îndemna să compună versuri pentru viitoarea lui soţie.

Îndrăgostit de compania oamenilor de litere, Nicolae P. Romanescu îşi invita prietenii să viziteze urbea Craioveştilor, petrecând împreună clipe memorabile. Vioara lui George Enescu a răsunat de două ori în Cetatea Băniei: în 1912 şi în 1915, când violonistul a vizitat Craiova, concertând alături de pianistul Theodor Fuchs. Poetul Al. Macedonski (1857-1920) i-a fost apropiat din copilărie lui Nicolae P. Romanescu şi nu puţine au fost dăţile în care i-a recitat, pe semne seara, din bine-cunoscutele "Nopţi" macedonskiene. Se pare că nici Arghezi ori Eminescu nu au ratat o plimbare pe malul romanticului lac, dovadă că sunt imortalizaţi pe aleile parcului (prin cele două busturi din piatră). Şi câţi alţi oameni de cultură nu au trecut pe aici, ştiuţi şi neştiuţi, pe care timpul nu a mai avut răgaz să-i numere.

Martorul tăcut are straie noi...

Câţi adolescenţi n-au visat, în atmosfera de basm a parcului, să calce pe urmele artiştilor Remus Comăneanu şi Marcel Anghelescu, pe urmele poeţilor Alexandru Macedonski şi Traian Demetrescu, ale inginerilor Gogu Constantinescu şi Nicolae Vasilescu-Karpen, ale diplomaţilor Nicolae Titulescu şi Gheorghe Bengescu, ale geologilor Ludovic Mrazec şi Sabba Ştefănescu, şi lista ar putea continua.

Străbătând timpul, parcul din Craiova se află în al 107-lea an de existenţă, una tumultuoasă, dar care l-a făcut mai falnic, mai măreţ. În veacul care s-a scurs, craiovenii şi-au împodobit parcul cu monumente din piatră şi bronz, cu noi specii de arbori, cu restaurante, cu o colecţie zoologică, cu iluminatul şi cu foarte multe alei. În anul 2004, Parcul Nicolae Romanescu a fost inclus în Lista monumentelor istorice din judeţul Dolj. Astăzi, am putea spune că este spaţiul ideal de agrement pentru toate vârstele.

Oricine îl vizitează îi sesizează rafinamentul, o sinteză a arhitecturii şi picturii peisagere, şi revine cu siguranţă.

Realizarea parcului în stil romantic, obiectivele fermecătoare şi graţioase au devenit muză pentru condeiul multor poeţi: "De câte ori trag vremuri după mine/ Şi viu aici, îţi îngenunchi lumesc/ Şi stau visând cu viaţa şi cu tine/ La tot ce e de veacuri românesc" (Virgil Carianopol).