În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Părintele Costin-Silviu Dinică (1984-2019) - o viață jertfelnică
„Cel ce crede în Mine (Hristos), chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25)
Părintele Costin-Silviu Dinică, vrednic slujitor al lui Dumnezeu, a trecut la viața veșnică în ziua de vineri, 1 martie 2019, la vârsta de 34 de ani, după o luptă îndelungată cu suferința pe care a îndurat-o tacit, ca un creștin model.
S-a născut la data de 3 octombrie 1984, în București, din credincioșii părinți Romică și Vasilica, care i-au semănat în suflet dragostea de Dumnezeu, de Biserica Sa și de studiul teologiei. A absolvit Seminarul Teologic Liceal Ortodox Nifon Mitropolitul din București în anul 2005, urmând apoi cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din București (2005-2009) și ale Facultății de Drept și Administrație Publică, din cadrul Universității Spiru Haret (2005-2009), precum și studiile de master în Teologie Sistematică din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă Sfântul Andrei Șaguna din Sibiu (2009-2011).
S-a căsătorit la data de 8 iulie 2012 cu domnișoara Loredana-Florentina Ghiță, Dumnezeu binecuvântând familia lor cu doi copii: David-Nectarie (6 ani) și Efrem (3 ani), față de educația cărora a manifestat permanent grijă cu dragoste părintească.
Dumnezeu L-a chemat între slujitorii Sfântului Altar, fiind hirotonit diacon la 27 septembrie 2013 și preot la 6 octombrie 2013, pe seama Parohiei Călțuna din Protoieria Ilfov Sud de către Preasfințitul Părinte Episcop Varsanufie Prahoveanul. Starea parohiei, la numirea părintelui Costin Dinică, era una precară, biserica veche fiind distrusă în urma unui incendiu din luna ianuarie 2010, iar cea nouă, de dimensiuni mari, fiind începută și abandonată vreme de trei ani.
Până ce boala i-a încetinit puterile, părintele Costin-Silviu Dinică a construit biserica aproape integral pe baza unui proiect nou, adaptat realităților liturgice concrete din parohie, dar și o capelă care avea să deservească temporar toate nevoile liturgice ale acesteia până la finalizarea lucrărilor de la biserica nouă, urmând ca apoi să rămână capelă parohială pentru cei trecuți la Domnul. De asemenea, a construit un centru social cu trapeză și sală multifuncțională pentru cateheze și s-a îngrijit de cimitirul parohial, reparând gardul acestuia și preocupându-se de gestionarea și înfrumusețarea lui.
Slujind această parohie timp de șase ani, până la încetarea activității din motive de sănătate, pe lângă lucrarea administrativă legată de construirea bisericii și a celorlalte spații, a arătat multă sârguință și în grija față de bunurile bisericești. S-a ocupat de înfrumusețarea locașului de cult și de dotarea lui cu toate cele necesare slujbei, întrucât în incendiul din anul 2010 au ars în întregime obiectele de cult.
În activitatea pastorală s-a îngrijit de viața duhovnicească a credincioșilor încredințați, s-a implicat în catehizarea tinerilor și în propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu.
A avut o grijă deosebită faţă de activitatea social-filantropică, organizând adesea colecte de produse materiale și bani pentru persoanele defavorizate din parohie sau din alte părți, implicând ulterior tinerii din parohie în distribuirea lor.
Având în vedere dubla specializare a Preacucerniciei sale, atât în teologie, cât și în drept, părintele Costin Dinică a ocupat între anii 2014-2016 funcția de inspector eparhial în cadrul Oficiului canonico-juridic (actualmente Sectorul juridic și bunuri bisericești) al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Spirit autodidact, nu a încetat cercetarea teologică după absolvirea studiilor universitare de licență și de master, aprofundând în mod constant Catehetica și Omiletica, din dorința de a fi un bun slujitor al Sfântului Altar și de a prezenta întotdeauna de la Amvon cele mai grăitoare modele de viețuire creștină.
Bucuria și noblețea care l-au caracterizat întreaga sa viață rămân celor care l-au cunoscut drept amintire și exemplu în aceste momente de grea încercare. Suntem alături de familia îndurerată a părintelui Costin Dinică şi de credincioșii pe care i-a păstorit, rugându-ne ca Bunul Dumnezeu să primească și să odihnească sufletul său în Împărăția cerurilor, în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj de condoleanțe transmis la slujba de înmormântare a părintelui Costin-Silviu Dinică (1984-2019), preot paroh la Parohia Călțuna, Protopopiatul Ilfov Sud, oficiată duminică, 3 martie 2019, în biserica Parohiei Slobozia, Protopopiatul Ilfov Sud.