Părintele Roman Braga, mărturisitorul și misionarul

Părintele arhim. Roman Braga, unul dintre martirii „Rugului Aprins”, a fost evocat marți, 3 octombrie 2017, în cadrul serilor catehetice dedicate mărturisitorilor din cadrul mișcării duhovnicești de la Mănăstirea Antim. Prezentarea personalității și  lucrării duhovnicești a părintelui Roman Braga (2 apr. 1922 - 28 apr. 2015) a fost făcută de părintele Nicolae Bordașiu, prieten bun al regretatului părinte încă din anii studenției.

Reîntoarcerea cu gândul la anii tinereţii și ai prieteniei cu studentul teolog, mai târziu arhim. Roman Braga, a fost pentru părintele Nicolae Bordașiu o împletire a bucuriei amintirilor dragi cu suferințele și ororile pe care au fost forțați să le îndure tinerii din acea vreme, a căror vină era că își iubeau credința și țara. Părintele Nicolae Bordașiu a amintit contextul social și politic al anilor dinainte de instaurarea regimului comunist, precum și străduințele tinerilor care, îndrumați de pă­rinții duhov­nicești din cadrul Mișcării Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim, au înțeles că singurul mod prin care se puteau împotrivi regimului ateu era lupta duhovnicească.

Fondatori ai unei asociații studențești ortodoxe

Cu studiile teologice finalizate, tinerii Roman Braga și ­Nicolae Bordașiu au înființat Asociația Tineretului Ortodox Studențesc prin care doreau să contracareze acțiunile de atragere a tinerilor români în cadrul Uniunii Tineretului Comunist (UTC).

„Comuniștii au încercat și la Teologie, și când am simțit prezența lor în mijlocul nostru, atunci ne-am speriat. Cum să devină un student teolog membru al unui grup comunist? Implicit își nega propria credință. Aceasta a fost una din preocupările noastre, să-i ținem cât mai strâns aproape de noi pe studenți. Tineretul comunist încerca prin tot felul de forme să-i acapareze. Ne-am dat seama că nu trebuie să ne îngrijim de situația materială a studenților și de cămine. Ne-am dat seama că studenții au nevoie de o viață spirituală, și noi nu aveam ce să le oferim, decât rugăciunea și dragostea. Dorind să oferim ceva tineretului ca să nu devină comunist, am început să aducem tinerii la întâlnirile «Rugului Aprins». Daniil Sandu Tudor și părintele Benedict Ghiuș au rânduit ca pentru tineri să se facă o altă zi de întâlniri spirituale, iar studenții care veneau aici începeau să fie niște făclii vii care-i luminau pe ceilalți, fapt ce iarăși nu convenea autorităților comuniste”, a spus părintele Bordașiu.

Exterminarea sistematică dictată de regimul comunist

În 1948 a început calvarul tinerilor teologi, precum și al celor care se opuneau regimului din diferite ramuri ale societății. „În 1948 s-a luat hotărârea de către organele comuniste să se încheie cu intelectualitatea românească și au început să aresteze din toate colțurile țării și din toate laturile de activitate socială preoți, profesori, ingineri, intelectuali, muncitori, țărani ca să umple temnițele cu toți cei care erau cunoscuți ca aparținând unei ideologii naționaliste sau patriotice. Bunul Dumnezeu, Care știe pe fiecare cât poate răbda, pe mine m-a scos din rândul celor care meritau să înfrunte atunci prigoana, mi-a dat posibilitatea să stau ascuns vreme de 7 ani, ceilalți care au fost arestați și întemnițați au trecut prin chinurile îngrozitoare de la Aiud, Gherla, Jilava, Sighetu Mar­mației și mai ales Pitești, unde tinerii români au fost decimaţi, ucişi în bătăi, chinuiţi sufletește și siliţi în toate formele să uite și de familie, credință, de toate, și să devină robi ai comuniștilor. Toți cei care au fost puternici în credință au ieșit biruitori”, a explicat părintele Nicolae Bor­dașiu.

Suferințele părintelui Roman Braga

„Între cei care au avut și bucuria suferinței și care au ­înfruntat amarnic prigoana aceasta a fost fratele Roman Braga. A rânduit Dumnezeu să stau în celulă de închisoare cu unul dintre cei care au fost cu el în timpul cât a suferit. Acest Ion Curescu, un medicinist de la Timișoara, mi-a istorisit chinurile prin care a trecut părintele Roman care, sub ploaia de lovituri, de batjocură, de țipete și urlete, în ziua de Florii, nu mai știu care an, a trebuit să mimeze ca și cum ar fi Mântuitorul călare pe măgar, măgarul nefiind altul decât cel care îmi povestea. Și sub ploaia de lovituri trebuiau să facă drumul Intrării triumfale în Ierusalim prin fața celulelor închisorii și să țipe cât puteau în bătăi, în lovituri, că nu există Dumnezeu și cât mai multe lucruri. Toate acestea părintele Roman le-a suportat cu eroism, dar nu le-a putut uita niciodată. S-a eliberat după ani, dar durerea a păstrat-o în suflet. L-a întărit Bunul Dumnezeu în așa fel încât i-a dăruit harul preoției și ca preot a putut să lucreze așa cum e datoria unui om credincios”, a spus părintele Nicolae Bordașiu.