„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Părintele Stelian Tofană revine la Dialogurile de la TVR Cluj
O nouă serie a Dialogurilor la TVR Cluj-Napoca a început ieri, 19 ianuarie, cu părintele prof. univ. dr. Stelian Tofană de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca. Tema conferinţei, "Conflict şi răzbunare în societatea modernă", a fost dezbătută împreună cu invitatul ediţiei, Avocatul Poporului Gheorghe Iancu din Bucureşti. Părintele Stelian Tofană a expus câteva idei legate de soluţionarea conflictelor, arătând că "răspunsul Bisericii şi al creştinului, în general, la această problemă este legat de convingerea că răzbunarea este a lui Dumnezeu, şi nu a omului".
Motivul alegerii acestei teme are legătură cu situaţiile cu care fiecare se confruntă în viaţă: "Zilnic aproape, ne întâlnim cu o gamă largă de conflicte. Din acest punct de vedere putem să vorbim de conflicte la nivel individual, la nivel familial, la nivel instituţional sau la nivel de societate, în general. De cele mai multe ori, după cum putem observa, urmarea acestor conflicte este răzbunarea, crezându-se adesea că ea ar fi unica soluţie, unicul răspuns la conflict şi, nu în cele din urmă, ceea ce este foarte grav, unica satisfacţie pe care o poţi avea dintr-un conflict", a arătat părintele profesor clujean. Dezbaterea a avut în vedere perspectiva Bibliei în privinţa situaţiei conflict - răzbunare, corelată cu perspectiva juridică. Publicul a fost invitat să adreseze întrebări, iar la final a avut loc obişnuitul moment muzical, susţinut de această dată de Vlad Răceu la vioară şi Octavia Marc la pian, masteranzi ai Academiei de Muzică "Gheorghe Dima", clasa conf. univ. dr. Vera Negrean. (Pr. Florin-Cătălin Ghiţ, Aniela Siladi)