În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Părintele Viorel Mihoc a fost un om al rugăciunii şi al faptelor bune“
Părintele Viorel Mihoc, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi slujitor la Biserica "Sf. Ilie" din Suceava, a fost condus ieri pe ultimul drum. Slujba înmormântării a fost oficiată de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi de IPS Ioan, Arhiepiscop onorific al Covasnei şi Harghitei.
Biserica "Buna Vestire" din localitatea Şcheia din judeţul Suceava a devenit, ieri, loc de pelerinaj pentru sute de suceveni care au venit să-şi ia rămas bun de la vrednicul de pomenire, preot Viorel Mihoc, trecut la cele veşnice vineri, 28 mai 2010. De dimineaţă, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de un sobor de preoţi. În mijlocul Bisericii "Buna Vestire" a stat sicriul cu trupul părintelui Viorel Mihoc. Slujba de înmormântare a fost săvârşită de Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen şi de IPS Ioan, înconjuraţi de un sobor de preoţi. Alături de familia îndoliată au fost prietenii, rudele, cunoscuţii care au dorit să se roage pentru sufletul celui adormit. La final, IPS Pimen a adresat o cuvântare în care a evocat viaţa deosebită a părintelui Viorel Mihoc. "Iată-ne mulţime de preoţi slujitori, de credincioşi, în jurul părintelui Viorel. Ceea ce vă spun eu nu este altceva decât ceea ce a făcut în viaţă. Faptele săvârşite de Sfinţia Sa sunt faptele dragostei creştine, ale dragostei faţă de săraci, faţă de sfintele biserici, faptele de milostenie faţă de cei aflaţi în diferite lipsuri materiale şi duhovniceşti. Faptul că dumneavoastră sunteţi într-un număr aşa de mare aici arată că l-aţi cunoscut îndeajuns pe preotul Viorel, un adevărat părinte duhovnicesc, un bun gospodar, un permanent slujitor al sfântului altar şi rugător lui Dumnezeu pentru toată lumea. Pe părintele Viorel l-a interesat deopotrivă tot ceea ce înseamnă activitatea unui preot, fiind permanent cu rugăciunea în suflet şi pe buze. El a plecat la Domnul, însă rămâne viu în inimile noastre, ale tuturor celor care l-am cunoscut. Părintele Viorel Mihoc a fost un om al rugăciunii şi al faptelor bune, preot cu o conştiinţă preoţească deosebită", a mărturisit IPS Pimen. "Părintele Viorel nu este mort, ci trece întru odihna lui Dumnezeu" A urmat cuvântul Înalt Preasfinţitului Părinte Ioan care a reliefat jertfa pe care a depus-o părintele Viorel Mihoc timp de 30 de ani în Episcopia Covasnei şi Harghitei. Cu lacrimi în ochi, Arhiepiscopul onorific al Covasnei şi Harghitei s-a adresat şi mamei părintelui Viorel Mihoc, Aglaia. "Am venit aici din inima Transilvaniei să aducem un omagiu celui care a fost apostol peste 30 de ani în eparhia noastră. A început la frontiera de vest şi iată că l-a adus Dumnezeu până aici, în satul cu nume de sfânt, Sf. Ilie, până la graniţa de răsărit şi poate, dacă l-ar fi lăsat Dumnezeu încă puţin printre noi, cred, că ar fi ajuns la graniţa de la Nistru până la Tisa, de la Hotin şi până la mare. Am primit o vestea tulburătoare a plecării în lumea veşniciei a părintelui de la o fiică a sfinţiei sale. Am venit aici să mă conving dacă a murit. Părintele Viorel nu este mort, ci trece întru odihna lui Dumnezeu. De la trudă la odihnă, după munca pe care a depus-o, de la o graniţă şi până la alta a patriei, iată, ca un ostaş al lui Hristos vine şi se aşază în ţărâna părinţilor săi binecuvântaţi de Dumnezeu. Soră Aglaie, tare inimă ţi-a dat Dumnezeu şi încercată ţi-a fost în ultima vreme. De n-ai fi avut o inimă binecuvântată de Dumnezeu, te-ar fi luat Dumnezeu mai demult, dar te-a păstrat şi te păstrează încă ca mângâiere a copiilor", a afirmat IPS Ioan. (C. CIOFU)