În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Părinții Cleopa Ilie, Ioanichie Bălan și Paisie Olaru au fost pomeniți la Mănăstirea Sihăstria
S-a împământenit o frumoasă tradiție ca în fiecare an, în prima zi de sâmbătă din luna decembrie, sute de credincioși din toată țara, precum și cei care i-au cunoscut pe părinții Cleopa Ilie, Ioanichie Bălan sau Paisie Olaru să se adune în rugăciune la Mănăstirea Sihăstria, pentru a participa la parastasul săvârșit pentru sufletele duhovnicilor ce se odihnesc în „Grădina cu sfinți”. Slujba din această dimineață, 3 decembrie 2022, a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, dimpreună cu un sobor de stareți, preoți și diaconi.
Și în acest an, continuând frumoasa tradiție înrădăcinată la Sihăstria, obștea monahală s-a rugat în prima zi de sâmbătă din decembrie pentru sufletele marilor părinți, care au viețuit și s-au înduhovnicit aici. Arhimandritul Cleopa Ilie, arhimandritul Ioanichie Bălan și ieroschimonahul Paisie Olaru au fost pomeniți în această dimineață în biserica așezământului monahal de către Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, alături de un sobor de preoți și diaconi. Slujba Parastasului a fost precedată de Sfânta Liturghie, la care au participat sute de credincioși din zona Neamțului, dar și din diferite colțuri ale țării.
Alături de Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor au mai slujit părintele Clement Haralamb, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale din București, părintele arhim. Dosoftei Șcheul, Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iași, părintele arhim. Petroniu Marin, starețul Mănăstirii Pângărați și Exarh de Neamț, părintele arhim. Ciprian Grădinaru de la Paraclisul Catedralei Naționale, părintele profesor Vasile Păvăleanu de la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi”-Mănăstirea Neamț, părintele arhim. Arsenie Popa, starețul Mănăstirii Sihăstria, precum și părinții viețuitori ai așezământului monahal.
Pentru obștea mănăstirii, ziua de astăzi a reprezentat și un prilej de bucurie duhovnicească: monahul Sofian Munteanu a fost hirotonit întru ierodiacon, primind la final din partea ierarhului semnele slujirii: orarul, mânecuțele și acoperământul pentru Sfintele Taine.
După săvârșirea Parastasului, Preasfinția Sa a vorbit despre faptul că Domnul, până și în vremuri tulburi, Își are aleșii Săi și lucrează în poporul Său:
„Pomenirea de astăzi nu este doar o pomenire în care ne rugăm pentru sufletele celor trecuți la Domnul, după cum suntem îndatorați, pentru că au slujit acestei mănăstiri. Pomenirea lor este și un semn că în fiecare timp istoric, Dumnezeu are o lucrare și pregătește oameni care aleg să-I slujească Lui, pentru a descoperi cuvântul Lui dumnezeiesc, pentru a înțelege și a lucra împreună cu Dumnezeu în istorie voia Lui cea sfântă.”
Totodată, părintele stareț Arsenie Popa a ținut un scurt cuvânt de recunoștință, evocând în același timp personalitatea duhovnicilor de la Sihăstria. Spre final, cei prezenți s-au îndreptat spre cimitirul mănăstirii, cunoscut de pelerini și sub numele de „Grădina cu sfinți”, unde s-au închinat și s-au rugat la mormintele celor trei mari părinți.