Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Parohia bucureșteană „Iancu Vechi”- Mătăsari și-a cinstit ocrotitorii
Parohia „Iancu Vechi”-Mătăsari din Capitală şi-a serbat luni, 20 septembrie, hramul de toamnă, biserica parohială fiind ocrotită și de Sfinţii Mari Mucenici Eustaţie şi soţia sa, Teopista, cu cei doi fii ai lor, Agapie şi Teopist. În zilele premergătoare sărbătorii, în parohie s-a desfășurat un bogat program liturgic și cultural.
Sărbătoarea hramului a debutat duminică dimineața cu procesiunea în jurul lăcașului de închinare cu racla în care sunt păstrate părticele din moaștele ocrotitorilor spirituali ai acestuia, fiind ulterior așezată spre închinarea credincioșilor într-un spațiu special amenajat din curtea interioară a bisericii. În continuare, a fost săvârșită Sfânta Liturghie de un sobor de preoți și diaconi. În seara zilei de duminică, credincioșii din sectorul 2 al Capitalei, dar și din împrejurimi au participat la slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată pe un podium amenajat pe spațiul verde din vecinătatea bisericii. Anul acesta, la evenimentele din ajunul zilei hramului au participat și reprezentanți ai Federației Asociațiilor Vânătorești din România (FeAV), care îl au ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Eustație. Aceștia au desfășurat și un eveniment de tradiție vânătorească cu caracter cultural. La finalul slujbei au avut loc primirea și sfințirea icoanei Sfântului Mare Mucenic Eustație, oferită în dar parohiei de această federație. În continuare s-a desfășurat concertul „Bucuria credinței”, susținut de Corul mixt „Canticum Bucharest” și Grupul coral „Vox Coelestis” al parohiei, cu participarea grupului de corn de vânătoare al FeAV.
În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de soborul de preoți slujitori ai bisericii, sub protia părintelui paroh Constantin Stoica, pe podiumul amenajat în incinta lăcașului de rugăciune. Cu acest prilej, părintele paroh a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat virtuțile strălucitoare ale vieților acestor sfinți, precum și datoria creștinilor de a le imita curajul și răbdarea: „Astăzi, la aproape 1.900 de ani de la martiriul lor, acești sfinți rămân pentru noi adevărate modele. Este necesar să urmăm aceste modele de viețuire mai ales în aceste timpuri, când trăim momente mai dificile, datorate nu în ultimul rând contextului pandemic existent. În astfel de momente, în mod firesc, creștinul își caută o ancoră puternică, iar aceasta este reprezentată de credință. Sfinții sunt pentru noi modele de credință, de demnitate și de asumare în viața personală a celor mai înalte valori. Meditând la viața Sfântului Mare Mucenic Eustaţie şi a soţiei sale, Teopista, precum și a fiilor Agapie şi Teopist, constatăm că aceștia s-au confruntat cu foarte multe dificultăți: familia lor a fost despărțită în mod brutal; Teopista a fost răpită de un corăbier rău; Eustație, din general în armata romană, a ajuns să păzească turmele unui egiptean bogat; cei doi copii s-au pierdut de părinții lor. Însă niciodată, pe parcursul acestei vieți tragice, cei patru nu și-au pierdut credința și speranța că Dumnezeu îi va ajuta. Acest lucru s-a și întâmplat, întrucât familia s-a reunit, iar Eustație și-a recăpătat demnitățile. Mai târziu, cu toții au plătit cu viața pentru refuzul de a renunța la credința în Hristos, arătând că nimic din lumea aceasta nu este mai important decât mărturisirea lui Dumnezeu”.
La final a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ctitorii, slujitorii, binefăcătorii și enoriașii acestei parohii trecuți la Domnul. Credincioșii prezenți la sărbătoarea hramului de toamnă au primit, din partea parohiei, pachete cu alimente.