Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Parohia Lisa şi-a primit noul paroh
La praznicul Înălţarea Domnului, comunitatea de credincioşi din localitatea Lisa, judeţul Braşov, a avut bucuria de a participa la Liturghia arhierească oficiată de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, în Biserica "Adormirea Maicii Domnului", în cadrul căreia a fost hirotonit noul preot paroh.
Lăcaşul de cult din Lisa, ocrotit de Maica Domnului, un monument arhitectural considerat de credincioşi o catedrală a comunei, a găzduit pentru prima dată ceremonia de hirotonie a unui preot, rânduit să slujească în parohia din Protopopiatul Făgăraş. De-a lungul timpului, aici au slujit preoţi vrednici, amintind pe pr. prof. dr. Ilie Moldovan şi IPS Mitropolit Laurenţiu în anii tinereţii, dar niciodată un preot slujitor în comuna de la poalele Munţilor Făgăraş nu a fost hirotonit aici. Evenimentul, unic în comuna Lisa, a atras mulţimi de credincioşi la Sfânta Liturghie şi ceremonia de instalare a noului preot paroh. Încă de la primele ore ale dimineţii, credincioşii au venit la biserică pentru a participa la slujbele religioase oficiate de Mitropolitul Ardealului şi un sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte consilierul administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Ilarie Benchea, stareţul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, arhim. Ilarion Urs, pr. prof. Nicolae Lie, de la Liceul Teologic "Constantin Brâncoveanu" din Făgăraş, şi trei diaconi, între care şi noul paroh, pr. Sergiu Dudan. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de studenţi de la Facultatea de Teologie "Andrei Şaguna" din Sibiu, condus de Adrian Dobreanu. Ceremonia de instalare La momentul potrivit din timpul Sfintei Liturghii, diaconul Sergiu Dudan a fost hirotonit preot pentru Parohia Lisa. La sfârşitul Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit l-a hirotesit duhovnic pe părintele Sergiu Dudan şi a explicat credincioşilor rânduiala hirotoniei, legământul depus de preotul hirotonit şi familia sa şi a condus apoi ceremonia de instalare a noului preot paroh. IPS Laurenţiu i-a oferit în mod simbolic Sfânta Evanghelie, din care să vestească, cu timp şi fără timp, cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Cruce, pentru a binecuvânta comunitatea încredinţată şi o cheie, simbol al puterii duhovniceşti de a pătrunde în sufletele oamenilor şi a-i îndrepta către Împărăţia cerească. "Considerăm că este rânduiala lui Dumnezeu în toate ca şi acum, când toată ceremonia care trebuia să aibă loc la Catedrala mitropolitană din Sibiu s-a mutat aici, în această minunată biserică, impunătoare ca o catedrală şi mai înainte de a fi consacrată. Ne-am dorit mult să facem acest lucru aici, dar nu l-am stabilit noi, ci l-a rânduit Dumnezeu", a spus IPS Mitropolit Laurenţiu. Noul paroh a mulţumit familiei, lui IPS Laurenţiu pentru ajutorul şi încrederea acordate de-a lungul anilor, iar credincioşilor de la Lisa le-a mulţumit pentru primirea făcută. "Ne bucurăm că avem un preot cu o familie frumoasă" Am stat de vorbă cu câţiva dintre credincioşii de la Lisa şi aceştia ne-au mărturisit bucuria de a participa la astfel de evenimente unice pentru comunitatea lor. Maria, 61 de ani: "A fost o slujbă foarte frumoasă şi ne bucurăm că avem un preot tânăr, cu o familie frumoasă. Sperăm să stea la noi cât mai mult". Adriana Neculau, 48 de ani: "O slujbă deosebită faţă de celelalte slujbe oficiate în biserica noastră. L-am întâmpinat cu bucurie pe noul preot şi sperăm să îmbătrânească la noi". Vasile, 38 de ani: "O zi deosebită pentru noi, mai ales că am cinstit eroii cu mulţi preoţi şi cu Părintele Mitropolit". "Ne cinstim pe noi înşine" Sărbătoarea de la Lisa a continuat cu o slujbă de pomenire a eroilor, oficiată de ierarh şi soborul de preoţi la monumentul eroilor din centrul localităţii. Sute de credincioşi, autorităţi locale, printre care şi primarul Sorin Nicolae Greavu, cadre didactice şi elevi de la şcoala din Lisa au depus flori, au cântat în cinstea eroilor neamului şi s-au rugat la slujba de pomenire. IPS Mitropolit Laurenţiu a explicat credincioşilor prezenţi motivele pentru care cinstim de ziua Înălţării Domnului eroii neamului şi importanţa acestui act de cult. "Biserica a declarat această sărbătoare ca zi comemorativă pentru cei pe care Dumnezeu i-a chemat să se sacrifice, să-şi dea viaţa pentru noi. Mântuitorul Iisus Hristos, prin Înălţarea Sa la cer, a încheiat lucrarea pe care o avea de săvârşit în lume. A înviat din morţi, timp de 40 de zile S-a arătat ucenicilor şi i-a încredinţat pe ei cu acest mandat de a sluji Biserica Sa cea sfântă, iar peste zece zile, în ziua Cincizecimii, va trimite Duhul Sfânt care va întemeia Biserica, în care noi creştem şi ne întărim pentru viaţa de dincolo". "În momentul în care noi ne aducem aminte de cei care au căzut pe câmpul de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea noastră, aşa cum arată formula de la Sfânta Liturghie, nu facem altceva decât să ne cinstim pe noi înşine. Dacă nu cinstim înaintaşii noştri, nici pe noi nu ne cinstim", a spus IPS Laurenţiu.