Elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au dus vocea școlii și aspirațiile lor la Arad, participând, în perioada 18‑19 septembrie, la Festivalul Național Francofon „Jeunes voix pour la
Parohia Timişoara-Iosefin şi-a pomenit ctitorii
La praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, pe 8 noiembrie, slujitorii Parohiei Timişoara-Iosefin au săvârşit slujba de pomenire a ctitorilor bisericii: Iacob Marian şi soţia sa, Lenca. Slujba de pomenire a avut loc în cimitirul din Calea Şagului-Timişoara şi a fost oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi, condus de pr. paroh Ionel Popescu, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Timişoarei. Răspunsurile au fost date de Corul parohial "Doina Banatului", dirijat de prof. Nicolae Şincari. În prezenţa a numeroşi credincioşi şi a membrilor Consiliului Parohial, a fost sfinţit monumentul funerar renovat prin purtarea de grijă a părintelui paroh şi a credincioşilor.
Ctitorii, Iacob Marian şi soţia sa, Lenca, au semnat în anul 1902 un act de donaţie către Parohia Timişoara-Iosefin, în care era precizat ca după trecerea la Domnul întreaga lor avere să ajungă în posesia Consistoriului Diecezan Arad, în scopul zidirii unei biserici parohiale în cartierul timişorean Iosefin. Parohia Timişoara-Iosefin a fost înfiinţată, din cauza vitregiilor vremii, câţiva ani mai târziu, în 1921, ca urmare a demersurilor făcute de vrednicii credincioşi Iacob Marian şi Emanoil Ungurianu. Biserica parohială, cu hramul "Naşterea Maicii Domnului" a fost construită între anii 1932 şi 1936 şi a fost sfinţită la 8 septembrie 1936, preot paroh fiind Ioan Imbroane. (George Giurgiu)



.jpg)
