Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Parohiile din Arhiepiscopia Iaşilor se pregătesc pentru Paşti
▲ Protopopiatele din Arhiepiscopia Iaşilor organizează, în această perioadă prepascală, dar şi în timpul sărbătorii Învierii Domnului, concerte, expoziţii, acţiuni caritabile şi întâlniri cu tinerii ▲
În preajma sărbătorii Sfintelor Paşti, protopopiatele din Arhiepiscopia Iaşilor organizează activităţi cultural-educative şi social-filantropice, menite să aducă bucurie în sufletele credincioşilor. Parohiile Protopopiatului Paşcani vor organiza, în zilele de Paşti, un concert de cântări religioase, susţinut de corurile parohiale. Protopopiatul amintit va organiza un concert pascal, care va fi dublat de conferinţa „Învierea - bucuria învierii fiecăruia dintre noi“. În aceeaşi perioadă, Protopopiatul Paşcani va organiza, în Sala Mică a Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu“ din oraş, o expoziţie de ouă încondeiate şi icoane pe sticlă şi lemn, realizate de elevii şcolilor generale din Paşcani.
Ajutoare pentru bătrânii de la Leorda şi Dorohoi
Sfintele Paşti sunt sărbătorite în Protopopiatul Dorohoi cu multă bucurie şi solidaritate faţă de cei aflaţi în nevoi. Protopopiatul va ajuta 30 de familii aflate în dificultăţi financiare să-şi organizeze masa de Paşti, primind în acest sens produse alimentare (făină, ulei, zahăr, orez). În prima zi de Paşti, cele două cămine de bătrâni de la Leorda şi Dorohoi vor fi vizitate de reprezentanţii Protopopiatului Dorohoi, iar cele 210 persoane asistate aici vor primi ouă, pască şi cozonac. La bisericile din oraşul Dorohoi, elevi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob“ din localitate vor susţine în zilele de Paşti, dar şi la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, concerte de muzică religioasă specifică acestei perioade.
Activităţi cu elevii, la Darabani
Parohiile din Protopopiatul Darabani vor întâmpina sărbătoarea Sfintelor Paşti cu diverse acţiuni şi activităţi culturale. Astfel, în parohia „Sf. Mucenic Pantelimon“ - Başeu, comuna Hudeşti, s-au organizat seri duhovniceşti, în cadrul cărora s-au vizionat conferinţe religioase şi înregistrări video cu mari duhovnici români. Acestea au fost vizionate cu ajutorul retroproiectorului împrumutat de la şcoala generală din Hudeşti. În pridvorul bisericii parohiei amintite au fost expuse în această perioadă, desene şi picturi cu caracter religios, realizate de elevi din parohie. Activităţi asemănătoate au avut loc în perioada prepascală şi în parohia „Sf. Nicolae“ - Suharău, unde copiii de la grădiniţa din localitate au primit jucării, cărţi de colorat şi dulciuri. La şcoala generală din localitate a fost organizată o minibibliotecă cu cărţi religioase şi un spaţiu de rugăciune, unde candela arde în timpul orelor de religie. Nici activităţile filantropice nu lipsesc la Darabani în perioada Paştelui. Astfel, a doua zi de Paşti, reprezentanţii Protopopiatului Darabani, conduşi de protoiereul Constantin Pânzaru, vor vizita unitatea de asistenţă medico-socială Suharău, judeţul Botoşani. Vor fi împărţite persoanelor asistate aici ouă roşii, cozonac, pască, sucuri, ciocolată şi fructe.
Imagini cu locurile sfinte, la Târgu Neamţ
În colaborare cu profesorii de religie din localităţile respective, preoţii din parohiile Protopopiatului Târgu Neamţ vor organiza, de Paşti, concerte de muzică religioasă, susţinute de elevii din parohii. Repertoriul cuprinde cântări specifice perioadei pascale. La sediul Protopopiatului Târgu Neamţ, în cele trei zile de sărbătoare, vor avea loc prezentări în imagini (filme şi diafilme) a locurilor sfinte de la Ierusalim, precum şi prelegeri susţinute de preoţi, referitoare la importanţa în viaţa spirituală a sărbătorii Paştelui. Sunt invitaţi la aceste prelegeri în special tinerii doritori de a cunoaşte cât mai multe despre semnificaţiile Învierii Domnului.