Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Parteneriat între teologie şi ştiinţă
Mai multe instituţii de învăţământ preuniversitar din Craiova şi-au strâns mâna într-un laborios proiect pe teme ecoteologice. În cadrul acestei ample activităţi, ce se va desfăşura pe o perioadă de opt luni, participanţii vor argumenta ştiinţific şi teologic existenţa şi finalitatea naturii înconjurătoare.
În perioada noiembrie 2009 - iunie 2011 se desfăşoară un parteneriat educaţional între Liceul de Artă "Marin Sorescu" Craiova, Colegiul Naţional "Fraţii Buzeşti" Craiova, Colegiul de Informatică "Ştefan Odobleja" Craiova, Colegiul Economic Arad, Colegiul Tehnic de Transport Feroviar "Anghel Saligny" Simeria şi Colegiul Tehnic "Anghel Saligny" Roşiori de Vede, având titlul "Water for life!". De asemenea, mai mulţi parteneri externi îşi aduc o importantă contribuţie la buna desfăşurare a activităţilor educaţionale. Ca motto a fost ales un citat din Jacques-Yves Cousteau: "Uităm că cercul apei şi al vieţii este acelaşi". Activităţi cu caracter teologic şi moralizator "Water for life!" este un parteneriat şcolar naţional care constituie o modalitate de învăţare, de formare a unor deprinderi şi atitudini corespunzătoare cerinţelor actuale şi tendinţelor din învăţământul preuniversitar românesc. Prin acest proiect se urmăreşte desfăşurarea unor activităţi comune, care să aibă o tematică centrală legată de creşterea calităţii educaţiei ecologico-teologice a elevilor, prin integrarea cunoştinţelor lor despre Dumnezeu şi creaţia Sa, viaţa socială, culturală şi tradiţiile creştine în context european. Proiectul este astfel conceput încât să antreneze elevii din ciclul gimnazial şi liceal în activităţi variate: concursuri, vizite, excursii, sesiuni de informare, ateliere de lucru, întâlniri cu specialişti, lecţii de ecoteologie ş.a. Desfăşurarea activităţilor îi va obişnui pe elevi şi pe profesori laolaltă cu organizarea muncii în echipă, dezvoltarea capacităţilor de comunicare, relaţionare, motivare şi implicare, procesarea materialelor, realizarea materialelor finale. Printre obiectivele pe care le propune proiectul se numără formarea unor deprinderi de lucru în echipă (împărţirea sarcinilor de lucru, preluarea responsabilităţilor, realizarea materialelor), cunoaşterea problemelor ecoteologice, formarea unui comportament civilizat care să respecte şi să promoveze un stil de viaţă sănătos şi să protejeze mediul înconjurător, cunoaşterea limbilor europene, trezirea curiozităţii şi dezvoltarea interesului elevilor faţă de valorile morale ale civilizaţiei naţionale şi europene. La finalul parteneriatului se urmăreşte realizarea unor albume foto cu ilustraţii ale obiectivelor vizitate, ale lucrărilor artistice şi ale activităţilor din proiect; o broşură cuprinzând activităţile desfăşurate, eseuri pe diferite teme, inclusiv de ecoteologie, şi impresii personale ale participanţilor, înregistrări video şi audio concretizate în reportaj ce va fi difuzat pe posturile locale de televiziune şi radio. În cadrul acestui parteneriat, în perioada noiembrie-decembrie 2010, se vor desfăşura mai multe activităţi educaţionale cu caracter moralizator la Liceul de Artă din Craiova unde va avea loc şi un concurs de afişe.