În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Păstor harnic al multor credincioşi din parohii diferite
Am primit cu întristare vestea trecerii din această viață a părintelui Dinu Georgescu, fost preot paroh la Parohia Bucov, Protopopiatul Ploiești Nord.
Născut la 6 septembrie 1928, în localitatea Ungureni, județul Dâmbovița, părintele Dinu Georgescu a urmat școala primară în orașul Râmnicu Vâlcea, apoi Seminarul îSfântul NicolaeÎ și Liceul Teoretic din același oraș între anii 1940 şi 1948.
S‑a înscris la Institutul Teologic de Grad Universitar din București, absolvind cursurile de teologie ortodoxă în 1952, an în care a fost hirotonit diacon și preot paroh la Parohia îAdormirea Maicii DomnuluiÎ‑Teşila, raionul Sinaia.
La această parohie, timp de patru ani, părintele Dinu Georgescu a fost un ales păstor duhovnicesc al turmei încredințate, semănând în sufletele credincioşilor săi dragostea faţă de cele sfinte. A rectitorit biserica parohială, a pictat din nou sfântul locaș, a refăcut casa parohială, strădania sa fiind recunoscută prin acordarea rangului de sachelar.
În anul 1956, a fost transferat la Parohia Hârșa, unde, timp de 14 ani, a continuat slujirea pastorală și misionară a credincioșilor săi într‑o perioadă dificilă, în pofida abuzurilor şi restricţiilor regimului comunist, părintele fiind chiar urmărit de Securitate.
În anul 1970, a fost transferat la Parohia Valea Nicovani, unde a ridicat o biserică deosebit de frumoasă, pentru care vrednicul de pomenire Patriarh Iustin Moisescu i‑a acordat distincția onorifică de iconom stavrofor cu Cruce Patriarhală.
Începând cu anul 1978, preotul Dinu Georgescu și‑a continuat activitatea pastorală și administrativ-bisericească la Parohia Bucov, unde, în timpul celor 32 de ani de slujire parohială, a realizat următoarele lucrări: a consolidat biserica parohială distrusă de cutremurul din 1977, a realizat pictura în frescă, a achiziționat o catapeteasmă și strane noi din lemn de stejar, a împrejmuit cimitirul cu gard nou, a înființat un cimitir nou, a ridicat o troiță‑monument în localitate. Împreună cu părintele coslujitor Mihai Ionescu, a ridicat o biserică nouă în localitatea Bucov, care acum se află la stadiul de pictură.
După cei 58 de ani de frumoasă şi rodnică activitate în via Domnului, cu sentimentul datoriei împlinite, părintele Dinu Georgescu a fost pensionat în anul 2010, rămânând în continuare alături de credincioșii săi ca un bun păstor duhovnicesc.
Părintele Dinu Georgescu a fost un slujitor devotat al lui Dumnezeu și al credincioșilor, pe care i‑a păstorit cu multă dăruire şi jertfă, evidențiindu‑se, de asemenea, şi printr‑o activitate gospodărească deosebită, refăcând două biserici parohiale și construind alte locaşuri de cult. A trecut la cele veșnice în ziua de 13 mai 2016, la venerabila vârstă de 88 de ani, reprezentând un adevărat chip luminos în conștiințele tuturor celor care l‑au cunoscut.
În aceste momente de vremelnică despărțire de părintele Dinu Georgescu, până la obșteasca Înviere, aducem mângâiere sufletească doamnei Elena Georgescu, soția părintelui, familiilor celor două fiice, Iustina și Mihaela Tecla, și tuturor credincioșilor care l‑au cunoscut și l‑au iubit, rugându‑L pe Bunul și Iubitorul de oameni Dumnezeu să odihnească cu drepții sufletul Preacucernicului preot Dinu întru Împărăția Sa veșnică.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj de condoleanțe transmis la slujba de Înmormântare a preotului Dinu Georgescu de la Parohia Bucov, Protopopiatul Ploiești Nord, duminică, 15 mai 2016, biserica Parohiei Bucov.