În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Pastoralele de Paşti ale Patriarhului României, adunate în volum
La Editura BASILICA a Patriarhiei Române, a apărut de curând a patra ediţie, revizuită şi adăugită, a lucrării Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulată: „Făclii de Înviere - înţelesuri ale Sfintelor Paşti“. Lucrarea conţine Pastoralele Întâistătătorului Bisericii noastre la sărbătoarea Sfintelor Paşti, începând cu anul 1991 până în anul 2014.
Volumul de faţă cuprinde ca într-un buchet luminile sau înţelesurile Sfintelor Paşti, aspecte de cercetare istorică, reflecţie teologică, mistagogie liturgică, scrisoare pastoral-misionară şi chemare social-caritativă. Temele expuse în volum provin, în marea lor majoritate, din scrisorile pastorale pe care Preafericirea Sa le-a transmis clerului şi credincioşilor din Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 1991-2007, pe când era Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, şi clerului şi credincioşilor din Arhiepiscopia Bucureştilor în perioada 2008-2014, ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Expunerea temelor - înţelesuri ale Sfintelor Paşti - este precedată de o explicaţie de ordin etimologic şi istoric, de una teologică şi de alta liturgică. „Într-o vreme a secularizării, în care se pierde simţitor înţelesul adânc al credinţei creştine, slăbeşte legătura dintre ritualul religios şi viaţa în societate, iar sărbătoarea riscă să fie redusă la festival artistic şi culinar, este necesară evidenţierea înţelesurilor adânci şi sfinte ale credinţei şi vieţii creştine exprimate în toate sărbătorile Bisericii, dar mai ales în «Sărbătoarea sărbătorilor» sau Sfintele Paşti. Lumina Învierii ne arată că Sfânta Taină a Pocăinţei este izvor de sănătate sufletească, de renaştere spirituală, fiind numită de Sfinţii Părinţi «al doilea Botez»; ea este izvor de împăcare, de gândire smerită şi dreaptă, de iubire curată, de cuvinte sfinte şi fapte bune, de unitate în credinţă şi de trăire sănătoasă, în familie, în Biserică, în societate. Omul care se pocăieşte se judecă mai întâi pe sine însuşi, îşi vede limitele sale şi neputinţele sufletului său, caută vindecare, iertare şi mântuire în tot ceasul, pentru că nu-şi cunoaşte sfârşitul, dar doreşte mântuirea şi viaţa veşnică. De aceea, omul smerit care se pocăieşte sincer nu mai are timp de a judeca pe alţii. Sau, în loc să-i judece pe alţii, îi ajută să se îndrepte, rugându-se pentru mântuirea lor şi îndemnându-i să se întoarcă de la rău şi să săvârşească binele“, scrie Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în prefaţa lucrării. Cititorii pot procura cartea „Făclii de Înviere - înţelesuri ale Sfintelor Paşti“ de la toate magazinele Patriarhiei Române. (Diac. Ştefan Sfarghie)