În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Patriarhia Română, solidară cu poporul italian
O justiţie injustă faţă de identitatea majorităţii
În contextul dezbaterii la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în ziua de 30 iunie 2010 a recursului statului italian în legătură cu dreptul de expunere a crucifixului în locurile publice, Patriarhia Română, care în prezent are peste un milion de credincioşi ortodocşi români în Italia, susţine demersul actual al autorităţilor italiene şi îşi reiterează poziţia de dezaprobare a hotărârii CEDO, poziţie exprimată public încă din data de 20 noiembrie 2009, pe care o redăm aici într-o formă concentrată. Patriarhia Română consideră nedreaptă hotărârea CEDO din luna noiembrie 2009, prin care statul italian era obligat să elimine crucifixele din şcolile publice, deoarece constituie un atentat la adresa identităţii religios-spirituale a poporului italian şi, implicit, a majorităţii cetăţenilor europeni. Prin astfel de hotărâri se exprimă o tendinţă de exilare a religiei în spaţiul privat şi de negare a rolului creştinismului în societate, aşa cum se întâmplă în timpul regimului comunist din Europa răsăriteană, când o minoritate ideologică totalitară obstrucţiona şi chiar persecuta credinţa, tradiţia şi cultura majorităţii populaţiei creştine. Fundamentul creştin al Europei nu este doar o simplă rădăcină a acesteia, ci o matrice axiologică sau valorică inconfundabilă, care s-a imprimat în cultura şi civilizaţia europeană ca atitudine de apărare şi promovare a demnităţii şi libertăţii umane, ca receptivitate faţă de valorile universale. Apreciem că o societate nu poate exista fără simboluri, iar dacă simbolurile creştine religioase devenite simboluri naţionale culturale laice, purtătoare de valori umane universale, vor fi excluse din spaţiul public, simboluri de altă natură (comercial-consumiste) le vor lua locul, ca urmare a pierderii identităţii culturale naţionale.