Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Pe scurt

Pe scurt

Data: 13 Ianuarie 2009

Lansare de carte la Muzeul „Ion Irimescu“ din Fălticeni

Mâine, 15 ianuarie 2009, ora 17:00, Muzeul „Ion Irimescu“ din Fălticeni va găzdui lansarea cărţii „Aduceri aminte despre oameni şi locuri din ţinutul Fălticenilor“, cea mai recentă lucrare scrisă de arhim. Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi mare eclesiarh al Catedralei patriarhale din Bucureşti. Noua apariţie editorială a părintelui Timotei Aioanei, afirmat în lumea literară drept scriitor memorialist, este alcătuită din evocări ale unor personalităţi bisericeşti şi culturale din ţinutul Fălticenilor, apreciată pentru frumuseţea locurilor şi pentru bogăţia spirituală a oamenilor de acolo. În prefaţa cărţii, Grigore Ilisei, scriitor şi jurnalist, subliniază faptul că „evocările părintelui arhimandrit Timotei Aioanei sunt pătrunse de mângâierea, căldura şi patosul duhovnicului sfătuitor, înţelept şi apropiat de credincioşii lui. Îşi aduce aminte de aceşti semeni ai săi de la Fălticeni şi, prin amintire, se întoarce pe tărâmul cel anteic. Îşi redobândeşte astfel chilia nemţeană şi adastă acolo cu preocupările lui de monah. Duce nesmintit la îndeplinire ascultările, se roagă fără să ostenească şi apoi se dedulceşte cu reflecţia. Fructele acesteia le aşază pe tipsie daurită, în pagini de cronică. Una scrisă cu cerneala inimii“. Volumul a fost publicat, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor, la Editura „Muşatinii“ din Suceava. La eveniment vor participa, alături de autorităţi locale şi de clerici din zonă, scriitori din Bucureşti, Iaşi şi Suceava. (C.B.)

Moaştele Sfântului Antonie, la Bucureşti

În perioada 15-21 ianuarie 2009, moaştele Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcea se vor afla în Bucureşti, la biserica cu hramurile „Sfântul Antonie cel Mare“ şi „Sfântul Ierarh Nicolae“ - Curtea Veche, informează Agenţia Basilica. Relicvele vor fi aduse de la Schitul Iezer, judeţul Vâlcea, unde se află în prezent, şi vor ajunge la biserica bucureşteană la vecernia din seara zilei de 15 ianuarie. A devenit deja o tradiţie aducerea moaştelor Sfântului Antonie de la Iezerul-Vâlcea de ziua sărbătorii Sfântului Cuvios Antonie cel Mare la acest sfânt lăcaş din Capitală, primul pelerinaj fiind organizat în urmă cu patru ani.