Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Pe scurt

Pe scurt

Data: 17 Noiembrie 2008

Program de împăduriri, în Mehedinţi

Silvicultorii mehedinţeni au demarat programul de împăduriri în perimetrul ocoalelor silvice Vânju Mare, Şimian, Corcova şi Strehaia, a declarat, ieri, directorul tehnic al Direcţiei Silvice Mehedinţi, Ion Megan. Potrivit sursei citate, pe o suprafaţă de 62 hectare de terenuri degradate, se vor planta 150 de mii de puieţi de cer, gorun, paltin, frasin, plop, cireş, salcâm şi gârniţă. „Materialul săditor provine din cele 10 pepiniere ale ocoalelor silvice din judeţ. De asemenea, noi putem livra puieţi şi altor entităţi administrative şi economice interesate să execute lucrările de constituire a perdelelor forestiere de protecţie împotriva nisipurilor în zona de sud a judeţului, unde peste o mie de hectare de suprafeţe agricole s-au deşertificat“, a precizat şeful Direcţiei Silvice. Fondurile de circa 1,6 milioane de lei necesare lucrărilor de împădurire au fost alocate din bugetul propriu al DS Mehedinţi.

Prima ninsoare, la Miercurea Ciuc

Prima ninsoare din acest sezon a început să cadă, ieri, în municipiul Miercurea Ciuc, dar şi în alte zone ale judeţului Harghita. Potrivit meteorologilor de la staţia Miercurea Ciuc, ninsoarea a venit mai târziu decât în alţi ani, când primii fulgi de nea cădeau în municipiul reşedinţă de judeţ la începutul lunii noiembrie, sau chiar din luna octombrie. Meteorologii spun că, de regulă, prima ninsoare este destul de slabă şi se aşterne doar în zonele umbroase. Temperatura înregistrată în momentul producerii primilor fulgi de zăpadă a fost de minus un grad Celsius. Şi la Bucin şi Topliţa a căzut prima ninsoare, dar zăpada nu s-a depus. Şeful Secţiei de drumuri naţionale Harghita, Cătălin Romanescu, a declarat că se acţionează cu materiale antiderapante de aproximativ două săptămâni, pentru combaterea poleiului, iar munictorii şi utilajele sunt pregătiţi să intervină în orice moment. La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a spus că, în data de 15 noiembrie, au intrat în vigoare contractele de deszăpezire şi speră că nu vor fi probleme pe drumurile judeţene. În ceea ce priveşte municipiul Miercurea Ciuc, Primăria are încheiat un contract de deszăpezire pentru o perioadă de cinci ani, care încă este în vigoare. Anul trecut, ninsoarea a dat mari bătăi de cap drumarilor încă din luna octombrie.