Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Pe scurt

Pe scurt

Data: 17 Noiembrie 2008

IPS Mitropolit Irineu Popa, la ceas aniversar

Ieri, 16 noiembrie 2008, Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, şi-a sărbătorit ziua de naştere. IPS Irineu s-a născut la 16 noiembrie 1957, în localitatea Perişani, judeţul Vâlcea. Formarea teologică a dobândit-o la Seminarul Teologic din Craiova (1975-1980) şi Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1981-1985), unde a fost admis şi pentru cursurile de doctorat, cursuri ce le-a continuat la Institutul Teologic Ortodox „Saint Serge“ din Paris (1987-1990), unde i s-a conferit titlul de doctor, în 1990. În 1974 a intrat ca frate la Mănăstirea Frăsinei, unde a fost tuns în monahism în anul 1985, iar ulterior a fost hirotonit ierodiacon (1985) şi ieromonah (1986). În 1991 a fost ales ca Arhiereu-Vicar al Episcopiei Râmnicului cu numele „Slătineanul“. Începând cu 1990 a fost profesor de Istoria Bisericii Universale la Institutul Teologic „Saint Serge“ (1990-1991) şi suplinitor al catedrei de Istoria culturii şi civilizaţiei bizantine (1992-1995). Din 1995 este titular la catedra de Teologie Dogmatica şi Morală la Facultatea de Teologie a Universităţii din Craiova, iar din 24 ianuarie 2008 este decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Craiova. Pe lângă activitatea didactică, a desfăşurat şi o bogată activitate misionar-pastorală, precum şi ştiinţifică, concretizată în cărţi, studii şi articole, participând, de asemenea, la congrese, conferinţe, simpozioane şi întruniri ştiinţifice naţionale şi internaţionale. În şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 8 iulie 2008 a fost ales Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei.

O biserică creştină din secolele IV-V d.Hr., descoperită în Siria

Arheologii polonezi şi sirieni au descoperit în oraşul Palmyra, din centrul Siriei, o biserică şi mai multe statui care datează din secolele IV-V d.Cr., a anunţat, săptămâna trecută, Walid Assaad, directorul muzeului local, informează Mediafax. Descoperirea a fost făcută pe un şantier arheologic amplasat în cetatea antică Palmyra, la 220 de kilometri nord-est de Damasc. „Creştinismul a ajuns în Palmyra în jurul anului 312 d.Hr., perioadă în care creştinii au început să construiască biserici“, a declarat Assaad. „Este cea mai mare biserică descoperită în Siria şi datează din secolul IV sau V“, a adăugat Assaad. Având o formă dreptunghiulară, cu o lungime de 24 de metri şi o lăţime de 12 metri, această biserică adăposteşte o curte interioară foarte mare, flancată de şase coloane, înalte de şase metri. Arheologii consideră că înălţimea bisericii depăşea 15 metri. În apropierea bisericii, arheologii au descoperit alte două camere, care erau folosite pentru botezuri şi ceremonii religioase. Lângă sanctuar a fost descoperit un mic amfiteatru.