La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Pe scurt
„Palatul Patriarhiei - de la Camera Deputaţilor la Casa Bisericii“
În Aula „Patriarhul Teoctist“ a Palatului Patriarhiei va avea loc astăzi, începând cu ora 12:00, lansarea volumului „Palatul Patriarhiei - de la Camera Deputaţilor la Casa Bisericii“, autor dr. Inginer Nicolae Noica. Vor fi prezenţi membrii Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei şi ai Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, membrii Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc, ai Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, slujitori ai Catedralei patriarhale şi alţi invitaţi. Cu acest prilej, TRINITAS TV, Televiziunea Patriarhiei Române, va prezenta un film documentar despre istoria Palatului Patriarhiei. Seminar internaţional pentru lectori şi profesori de teologie La Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus s-a desfăşurat în perioada 24-28 septembrie Seminarul internaţional pentru tinerii lectori şi profesori de teologie cu tema „Viitorul Educaţiei teologice ecumenice în estul şi centrul Europei“, informează Agenţia de Ştiri Basilica a Patriahiei Române. Manifestarea a reunit delegaţi ai Conferinţei Europene a Bisericilor şi ai Consiliului Mondial al Bisericilor. Biserica Ortodoxă Română a devenit membră a Consiliului Mondial al Bisericilor cu prilejul celei de-a treia Adunări Generale a acestui for de la New Delhi, în 1961. De-a lungul timpului, Biserica Ortodoxă Română a participat intens la activitatea acestui forum ecumenic mondial, fiind permanent prezentă în Comitetul Central şi în Comitetul Executiv. „Dezvoltarea activităţilor de asistenţă socială a Episcopiei Huşilor“ Sectorul Social-Filantropic şi Misionar al Episcopiei Huşilor a implementat în perioada 26 iunie-25 septembrie 2008 proiectul „Dezvoltarea activităţilor de asistenţă socială a Episcopiei Huşilor“. Prin intermediul acestui proiect a fost modernizat Biroul de Asistenţă Socială Vaslui al Centrului Eparhial, dar şi Birourile de Asistenţă Socială de pe lângă Protopopiatele Vaslui, Bârlad, Huşi, Negreşti şi Fălciu. Scopul proiectului, care s-a desfăşurat cu binecuvântarea PS Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor, a fost asigurarea unei infrastructuri minime destinate administrării serviciilor sociale oferite de către Episcopia Huşilor. Finanţarea proiectului a fost asigurată de Consiliul Judeţean Vaslui, în cadrul „Programului pentru finanţarea nerambursabilă a activităţilor nonprofit de interes general pe anul 2008“. (Marian Tudorica)