La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Pe scurt
Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Iaşilor, în şedinţă de lucru
Astăzi, 12 iulie, în sala „Iustin Moisescu“ a Centrului Eparhial Iaşi, Adunarea eparhială şi Consiliul eparhial a Arhiepiscopiei Iaşilor se întrunesc în şedinţe de lucru. Evenimentul va debuta la ora 12:30 cu o slujbă de Te-Deum, oficiată în Biserica „Sf. Mare Mc. Gheorghe“ - Vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi. „Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în temeiul articolului 8, litera e, din Statut, a convocat Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Iaşilor şi Consiliul eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor în şedinţă de lucru. Începând cu ora 12:30, în Catedrala mitropolitană veche se va oficia slujba de Te Deum, pentru ca, mai apoi, să aibă loc întrunirea Adunării eparhiale. De pe ordinea de zi a Adunării eparhiale am putea aminti problema desemnării membrilor din partea Arhiepiscopiei Iaşilor în Consistoriul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, precum şi modificarea denumirilor comisiilor Adunării eparhiale, în conformitate cu prevederile statutare. Pe ordinea de zi a Consiliului eparhial se vor afla probleme specifice, de competenţa acestui organism, în conformitate cu prevederile articolului 98 din Statut“, ne-a declarat pr. Adrian Giosan, secretar eparhial. CEDO dă dreptate Patriarhiei Ecumenice Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a dat câştig de cauză Patriarhiei Ecumenice într-un litigiu cu Statul turc, referitor la dreptul de proprietate asupra clădirii orfelinatului Prinkipou, din Turcia de astăzi, informează Radio Trinitas. Forul European a condamnat Turcia pentru încălcarea dreptului de proprietate al Patriarhiei, hotărârea fiind luată în unanimitate de cei şapte judecători. Profesorul de drept Nikolaos Alivizatos, de la Universitatea din Atena, a declarat într-o conferinţă de presă ţinută la Birourile de Presă ale Patriarhiei Ecumenice, că hotărârea CEDO „demonstrează fără echivoc nu doar că Patriarhia Ecumenică poate deţine proprietăţi mobile şi imobile în Turcia, dar şi că dreptul său de proprietate este protejat de legile dreptului internaţional“. Clădirea de 23.000 de metri pătraţi a orfelinatului Prinkipou este considerată a fi cea mai mare clădire din lemn din întreaga lume şi a fost cumpărată de familia unui bancher grec din Constantinopol, care a donat-o Patriarhiei Ecumenice la începutul secolului al XX-lea. În 1964, autorităţile turce au oprit activitatea de aici, urmând o adevărată luptă în justiţie pentru recunoaşterea dreptului de proprietate al Patriarhiei asupra clădirii. La 20 martie 2006, clădirea a fost transferată în proprietatea statului turc. Patriarhia Ecumenică a apelat apoi la CEDO, care i-a redat dreptul de proprietate asupra clădirii.