La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Pe scurt
Mii de hectare afectate de grindină
Pagubele provocate de grindina însoţită de furtună, care a afectat zece localităţi buzoiene, în noaptea de 18 spre 19 iunie, se ridică la 8,2 milioane de lei. Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Timotei Oprea, a precizat că grindina a afectat 5 mii de hectare de culturi de viţă de vie, pomi fructiferi, cereale, dintre care două treimi au fost compromise în proporţie de peste 50%. „Valoarea estimată a pierderilor se ridică la 8,2 milioane de lei, cele mai afectate fiind localităţile Racoviţeni şi Ghergheasa, unde culturile au fost distruse în proporţie de peste 90%“, a declarat reprezentantul Prefecturii buzoiene. În noaptea de 18 spre 19 iunie, grindina însoţită de furtună a lovit zece localităţi din judeţ, iar, în urma ruperii arborilor şi a căderii unui acoperiş de bloc, a blocat două drumuri judeţene şi un drum naţional. Zeci de gospodării inundate de viitură Zeci de gospodării şi mai multe terenuri din comuna covăsneană Sita Buzăului au fost afectate de o viitură puternică, formată în urma unei ploi torenţiale ce s-a abătut, vineri seara, asupra localităţii. Primarul comunei, Constantin Filofi, a declarat că torentul de apă a inundat zece case şi aproape 40 de gospodării din satul aparţinător Ciumernic, precum şi mai multe hectare de teren. O rupere puternică de nori a afectat şi DN 13 E Zagon-Barcani, care a fost blocat din cauza aluviunilor. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, traficul rutier a fost deviat pe rute ocolitoare, tronsonul fiind redat circulaţiei în cursul zilei de sâmbătă. Şi în comuna covăsneană Dobârlău, furtuna a produs pagube de aproape o jumătate de milion de lei. În urma vijeliei, care a durat aproape 20 de minute, s-a format un torent puternic de apă, care a „măturat“ aproape toate gospodăriile din cele patru sate aparţinătoare, provocând pagube însemnate în 23 dintre acestea. Potrivit primarului Vasile Maxim, vântul puternic a spulberat mai multe acoperişuri, printre care cel al unei şcoli, al poştei şi al unui magazin. Viitura a distrus drumurile comunele pe o lungime de 9 kilometri şi a inundat 15 hectare.