Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Pe scurt

Pe scurt

Data: 26 Mai 2008

S-a inaugurat prima şcoală de hornari

Asociaţia Hornarilor, Constructorilor de Coşuri de Fum şi Şeminee din România (ASFOCH) a inaugurat, vineri, în comuna mureşeană Petelea, prima şcoală pentru hornari din ţară. Şcoala de la Petelea organizează cursuri de formare profesională pentru hornari, pentru cele mai noi tehnici de curăţare şi întreţinere a coşurilor de fum. În prima promoţie s-au înscris 26 de persoane din Carei, Baia Mare, Alba Iulia, Târgu Jiu, Bacău şi Orăştie. Preşedintele ASFOCH, Mircea Bălşoianu, a declarat că revigorarea acestei meserii este o necesitate reală, în condiţiile în care, numai anul trecut, în România au avut loc peste 1.600 de incendii cauzate de coşurile de fum degradate sau executate necorespunzător. Mircea Bălşoianu a precizat că a urmat cursuri de hornar în Italia, de unde a obţinut întregul sprijin pentru a putea iniţia cursurile de la Petelea. Bălşoianu a susţinut că ideea i-a venit pe vremea când era angajat al Distrigaz Nord şi a constatat că, cel puţin în zona în care îşi desfăşura activitatea, era criză de hornari. „Am căutat pe internet şi am văzut cum sunt organizaţi şi ce fel de scule folosesc hornarii din Italia. M-am gândit că, dacă într-un stat mai dezvoltat decât noi există o asemenea cerinţă, de hornari, în mod sigur se va pune şi la noi problema în acest fel. Sper ca, în funcţie de necesităţi, să pot organiza şi în alte zone ale ţării cursuri de formare profesională pentru hornari“, a declarat Mircea Bălşoianu. Vicepreşedintele ASFOCH, Gino Cecotti, membru al Asociaţiei Naţionale „Fumisti e Spazzacamini“ din Italia, a declarat că scopul cursurilor de la Petelea este de formare a unui grup de specialişti care să poată întreţine instalaţiile de evacuare a gazelor arse. Cursanţii spun că au ales meseria de hornar fie din pasiune, fie pentru bani, mai ales că România duce lipsă de hornari profesionişti.

Selecţie pentru locuri de muncă în Spania

120 de persoane au fost selectate, vineri, la Constanţa, pentru a munci în Spania, în sectorul agricol, din totalul de peste 200 de persoane care au depus dosare. Potrivit directorului Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Constanţa, Dragoş Poteleanu, la selecţia pentru locurile de muncă din regiunile spaniole Zaragoza şi Huesca au participat persoane din opt judeţe. Printre cele 120 de persoane selectate de către reprezentantul angajatorului spaniol sunt 61 de femei şi 59 de bărbaţi. Cele mai multe dintre acestea, 47, sunt din judeţul Constanţa, restul fiind din judeţele Giurgiu, Călăraşi, Galaţi, Ialomiţa, Braşov, Vâlcea şi din Bucureşti.