În cuvântul de învățătură rostit în Duminica a 30‑a după Rusalii, 24 noiembrie, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, Preafericitul Părinte Daniel,
Pe scurt
Tradiţia iertatului continuă la Izbiceni
Zeci de alaiuri de nuntă au colindat duminică, de Florii, străzile comunei Izbiceni, însoţind perechile care s-au căsătorit anul trecut şi care, îmbrăcaţi în costumele de ginere şi mireasă, merg la preot, părinţi şi naşi pentru a le cere iertare. Muzeograful Elena Deleanu a descris imaginea comunei Izbiceni, judeţul Olt, din Duminica Floriilor, drept una „de basm“, datorită numărului mare de femei îmbrăcate în rochii de mireasă care, alături de soţii lor, prieteni şi rude, pot fi văzute pe străzi. „Toate cuplurile care s-au căsătorit anul trecut îmbracă, de Florii, veşmintele de la nuntă şi întâi merg la preot pentru a cere iertare, apoi la părinţii miresei, la cei ai bărbatului şi, în final, la naşi, unde încep să petreacă. Spre seară, ies pe străzi şi petrec cu restul sătenilor şi, evident, alături de ceilalţi miri“, a explicat Elena Deleanu. Muzeograful a subliniat faptul că imaginea este cu atât mai frumoasă cu cât, de la an la an, numărul mirilor creşte, deoarece această localitate, cu o populaţie de 5.600 de locuitori, majoritatea familii înstărite de legumicultori, este în dezvoltare, şi tinerii nu ezită să se căsătorească şi să aibă copii. „Obiceiul «iertării» de la Izbiceni este foarte vechi şi şi-a păstrat continuitatea în timp, fiind specific numai acestei comune“, a subliniat muzeograful Elena Deleanu. Campania „marea debarasare“ apelează la voluntari Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile va extinde, începând de anul viitor, şi în mediul rural acţiunea „marea debarasare“ şi va apela la voluntari pentru colectarea obiectelor voluminoase şi grele. Ministrul Korodi Attila a declarat că a luat aceste decizii în urma numeroaselor solicitări primite de la cetăţeni, cu privire la extinderea programului şi în localităţi cu mai puţin de 20 de mii de locuitori. Oficialul guvernamental a precizat că echipele de voluntari sunt necesare, deoarece multe persoane în vârstă spun că s-ar debarasa cu plăcere de obiectele inutile ori defecte, dar nu au puterea fizică de a le căra. „Vrem ca, din toamnă, să organizăm aceste echipe de voluntari, cu sprijinul organizaţiilor neguvernamentale şi al autorităţilor locale“, a precizat ministrul Mediului. Campania „marea debarasare“, care s-a organizat, sâmbătă, la nivel naţional, a fost iniţiată anul trecut de Ministerul Mediului şi are ca scop colectarea echipamentelor electrice şi electrocasnice defecte din locuinţele populaţiei. Anul trecut, pe data de 3 noiembrie, în întreaga ţară s-au strâns peste 600 de tone de deşeuri electrice de la cetăţeni, reprezentând mai mult de jumătate din cantitatea colectată din gospodării private în cursul întregului an 2006.