După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Pe scurt
Episcopul Giurgiului a împlinit 39 de ani
PS Ambrozie Meleacă, Episcopul Giurgiului, a împlinit ieri 39 de ani. Episcopul Giurgiului s-a născut la 20 aprilie 1969, în localitatea Scorţeni, judeţul Prahova. A urmat studii de doctorat la Facultatea de Teologie a Universităţii din Salonic - Grecia, devenind şi doctor în Teologie al acestei facultăţi, iar în anul 1990 a intrat în obştea Schitului Crasna, unde a fost tuns în monahism. În anul 1992, a fost hirotonit ierodiacon, apoi preot, iar la 31 martie 1996 a fost numit stareţ al Schitului Darvari din Bucureşti. Între anii 1998-1999, a urmat cursurile de Master la disciplina Teologie Dogmatică. În anul 1999, PS Ambrozie a primit rangul de protosinghel, iar la 4 octombrie 2000 a fost hirotonit arhiereu, ca episcop-vicar patriarhal. S-a remarcat prin publicarea a două cărţi, respectiv „Palamism şi secularizare“ şi „Considerarea istorică a cauzelor şi consecinţelor unirii Bisericii Ortodoxe din Transilvania cu Biserica Romano-Catolica“, a mai multor studii, articole şi predici. De asemenea, a desfăşurat o intensă activitate de reprezentare a Bisericii Ortodoxe Române în ţară şi peste hotare la manifestări culturale şi religioase. A fost ales episcop al Giurgiului la 8 februarie 2006 şi instalat la 9 aprilie acelaşi an. Manifestare umanitară, în Episcopia Caransebeşului Cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, Sectorul social-misionar al Episcopiei Caransebeşului, în parteneriat cu Departamentul pentru tineret şi Complexul de servicii sociale „Sf. Vasile cel Mare“ ale episcopiei, a organizat ieri, 20 aprilie 2008, în sala „Episcop Elie Miron Cristea“ a Episcopiei manifestarea caritativă: „O poveste despre joacă“, informează episcopiacaransebeşului.ro. Serbarea a avut ca scop strângerea de fonduri pentru amenajarea unui loc de joacă pentru copiii din cadrul Complexului Social „Sf. Vasile cel Mare“ al Episcopiei Caransebeşului. O nouă lege privind sprijinirea mănăstirilor româneşti din Athos „Monitorul oficial“ cuprinde, începând cu 11 aprilie, o nouă lege privind sprijinul financiar acordat de Statul român Schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos, din Grecia. Noul act normativ aduce precizări şi lărgeşte sfera de utilizare a sumei de 250.000 de euro anual de care se beneficia prin vechea Lege nr. 114/2007. Potrivit noii legi, sumele alocate de la buget vor sprijini cheltuieli de restaurare, reparare, întreţinere şi administrare a clădirilor din incintă şi a celor patru biserici. Conform acestei legi, se vor susţine financiar şi achiziţionarea de mijloace fixe, precum şi activităţile de întreţinere şi producţie în regie proprie, plăţile unor activităţi de manoperă şi prestări servicii, dar şi susţinerea activităţilor ce presupun întreţinera zilnică a monahilor români care vieţuiesc în Sfântul Munte Athos. (C.B.)



.jpg)
