„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Pe scurt
41 de ani de la trecerea la cele veşnice a mitropolitului Nicolae Colan
Ieri s-au împlinit 41 de ani de la trecerea la cele veşnice a mitropolitului Nicolae Colan al Ardealului. S-a născut la 28 noiembrie 1893, în localitatea Arpatac (azi Araci), judeţul Covasna. a urmat primii doi ani ai Seminarului Pedagogic-Teologic „Andreian“ din Sibiu. A obţinut, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, licenţa cu teza inedită: „Stilul lui Dimitrie Cantemir în scrierile lui româneşti“. A urmat Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, apoi specializarea la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii din Berlin. A fost numit secretar eparhial la Sibiu, trecut apoi, în 1922, profesor provizoriu la Catedra de studiul Noului Testament de la Academia Teologică „Andreiană“, unde a fost definitivat în 1924. A deţinut mai multe funcţii, iar în 1934 a intrat în cler, în următorul an fiind hirotesit protoiereu. A fost hirotonit arhiereu la 31 mai 1936. Între 1938-1939, a fost ministru al Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor, iar în 1938, a fost ales membru de onoare al Academiei Române, apoi, din 1943, membru activ. La 23 mai 1957, a fost ales arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al Ardealului, păstorind până la trecerea la cele veşnice. A fost numit membru de onoare în diferite asociaţii culturale şi distins cu mai multe decoraţii. A publicat mai multe lucrări, peste 500 de studii, articole, recenzii, note, pastorale, cuvântări, conferinţe. Festival-concurs de cunoştinţe religioase şi interpretare corală Episcopia Alexandriei şi Teleormanului, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman, organizează la Alexandria, în perioada 15-16 aprilie 2008, a IX-a ediţie a Festivalului-concurs judeţean de cunoaştere a învăţăturii de credinţă creştin-ortodoxă şi de interpretare a muzicii corale religioase „Te Deum Laudamus“, informează Radio Trinitas. La concursul de cunoştinţe religioase participă elevi din clasele V-VIII de la mai multe unităţi de învăţământ din judeţ. Astăzi, în sala de festivităţi a Primăriei Alexandria, este programat concursul de interpretare corală. Conferinţă, la Sibiu, despre oraşul social Academia Evanghelică Transilvania organizează la Sibiu în perioada 16-18 aprilie o Conferinţă Socială Internaţională cu titlul „Oraşul social - Deviză sau poruncă a momentului? Şansele şi provocările planificărilor urbane social compatibile în România“. Conferinţa doreşte, în baza reţelelor create de-a lungul timpului de către Academia Evanghelică Transilvania, prin conferinţele sociale organizate până acum, să prezinte această problemă instanţelor din cadrul politic, social, bisericesc şi al mass-mediei şi să extindă reţelele deja create prin conferinţele anterioare. La eveniment va fi reprezentată şi Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, prin pr. prep. Cezar Hârlăoanu, însoţit de doi studenţi. (A.B. )