Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
Pe scurt
PS Episcop Nicodim a împlinit 46 de ani
Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a împlinit 46 de ani. Preasfinţia Sa s-a născut în comuna Godeanu, judeţul Mehedinţi. A urmat Şcoala Generală de 8 ani în comuna Godeanu, apoi Seminarul Teologic din Craiova şi Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii din Bucureşti. Între anii 1997-2001, a fost bursier al Fundaţiei „Bethleem“ din Atena, urmând cursuri de master în Teologie la Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii din Atena (1998-2000). Actualmente, este doctorand la facultatea amintită. A intrat în viaţa monahală în anul 1979, la Mănăstirea Topolniţa. Între anii 1990 şi 1992, a fost stareţ la Mănăstirea Topolniţa, iar între anii 1991-2001, stareţ la Mănăstirea Vodiţa. Din 2001, a fost consilier social în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei. A fost hirotonit arhiereu la 19 august 2001, iar pe 11 februarie 2004 a fost ales Episcop al Episcopiei Severinului şi Strehaiei. Părintele Constantin Necula conferenţiază la Iaşi Joi, 10 aprilie, pr. conf. univ. dr. Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie a Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu, va susţine la Iaşi o conferinţă pe tema „Tinereţe, educaţie, mărturie cu prietenie“, după cum a precizat rectorul Universităţii „Al. I. Cuza“ Iaşi, Vasile Işan. Evenimentul, ce va începe la ora 18:00, în Aula Magna „Mihai Eminescu“, face parte dintr-un ciclu de conferinţe organizate în Postul Mare de Asociaţia Studenţilor Ortodocşi din România (ASCOR) - filiala Iaşi, sub genericul „Tânărul contemporan, între Răstignire şi Înviere“. Ultima întâlnire din acest ciclu se va desfăşura pe 17 aprilie, când pr. prof. univ. dr. Viorel Sava, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, va susţine conferinţa „Sf. Liturghie - fereastră deschisă spre cer“. 30 de biserici ortodoxe la periferia Moscovei Deoarece Moscova este un megalopolis de aproape 12 milioane de locuitori şi are aproximativ 400 de biserici, cu puţin mai multe decât Bucureştiul, care are o populaţie de şase ori mai mică, preoţii şi credincioşii din capitala Rusiei simt nevoia mai multor lăcaşuri de cult. La 2 aprilie a.c., arhitectul principal al Moscovei, A. Kuzmin, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că în zonele mărginaşe ale Moscovei, unde sunt foarte puţine biserici, vor fi construite, în anii următori, 30 de biserici ortodoxe, anunţă Interfax. În desfăşurare se află deja lucrările de construcţie a bisericilor închinate „Sf. Alexandru Nevski“ pe strada Trofimov, „Naşterii Maicii Domnului“ pe şoseaua Mojaiski, „Sf. Andrei Rubliov“ pe bulevardul Miciurin, precum şi a bisericilor din Iasenevo şi nu departe de staţia de metrou „Bibirevo“. (E.R.)