Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Pe scurt
Medicii intră în grevă de avertisment
Comitetul Director al Sindicatului Medicilor din România (SMR), cu sediul la Constanţa, a decis ca, pe data de 14 aprilie, să organizeze o grevă de avertisment, între 09:00-11.00, pentru a atrage atenţia asupra problemelor grave cu care se confruntă sistemul sanitar de stat din România. Preşedintele SMR, prof. dr. Vasile Sârbu, a declarat că organizaţia pe care o reprezintă solicită preşedintelui României, Parlamentului, Ministerului Sănătăţii Publice şi tuturor forţelor politice elaborarea, de urgenţă, a unui Pact Naţional pentru Sănătate, similar cu cel elaborat pentru Educaţie. „Solicităm ca domeniului Sănătăţii să i se aloce minimum 6% din PIB, iar condiţiile salariale şi pensiile persoanelor din sănătate să fie echivalente cu cele ale celorlalte categorii bugetare. Totodată, cerem elaborarea unui proiect legislativ menit să stopeze emigrarea personalului medico-sanitar, fenomen deosebit de grav pentru securitatea sanitară naţională“, a declarat prof. dr. Vasile Sârbu. Liderul SMR a mai precizat că se aşteaptă ca la greva de avertisment să participe majoritatea celor peste 20 de mii de medici ale căror interese le apără organizaţia şi a precizat că, pe timpul protestului, nu va fi afectată activitatea din unităţile de primire urgenţe şi din blocurile operatorii. Fond de asigurare, pentru greşelilor magistraţilor Directorul executiv al Transparency International (TI) România, Victor Alistar, a propus înfiinţarea unui fond de asigurare, în care să fie reţinut un procent din veniturile magistraţilor, astfel încât erorile acestora să nu mai fie plătite de Ministerul Finanţelor. „Este inadmisibil ca Ministerul Finanţelor să plătească bani pentru erorile constatate ale judecătorilor. Acest fond de asigurare se poate constitui de către stat, pentru că magistraţii nu sunt liber profesionişti, aşa cum sunt avocaţii sau notarii, ci exercită prerogative de putere publică“, a afirmat Victor Alistar, cu ocazia prezentării studiului privind percepţia magistraţilor asupra independenţei sistemului judiciar. Propunerea avansată de directorul TI vizează ca statul să facă o asigurare, în care să fie reţinut unu la sută din veniturile tuturor magistraţilor. Victor Alistar a adăugat că este necesară o astfel de iniţiativă, întrucât România se află într-o perioadă de „riscuri crescute“ de condamnări la CEDO, determinată de o serie întreagă de hotărâri în care, de multe ori, se invocă principiul necunoaşterii legii. Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lidia Bărbulescu, a afirmat că este de acord cu înfiinţarea unui asemenea fond, în măsura în care, în ceea ce priveşte răspunderea magistraţilor, se va agrea punctul lor de vedere pentru stabilirea circumstanţelor de rea-credinţă sau neglijenţă.



.jpg)
