Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit vineri, 27 decembrie 2024, în ziua de pomenire a Sfântului Arhidiacon Ștefan, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
Pe scurt
Patriarhul ecumenic a conferenţiat la Institutul Pontifical Oriental din Roma
„Teologie, Liturghie şi tăcere. Intuiţii ale Părinţilor orientali pentru lumea de azi“, acesta este titlul conferinţei ţinută joi, 6 martie, de către Patriarhul ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului, la Institutul Pontifical Oriental din Roma, pentru marcarea celor 90 de ani de la întemeiere, informează Radio Vatican. În centrul intervenţiei Patriarhului ecumenic s-a aflat dialogul ecumenic între Biserica Ortodoxă şi cea Catolică. „În legătură cu raporturile fraterne dintre Bisericile noastre surori, fie ca cei doi plămâni ai Bisericilor Orientală şi Occidentală - pentru a adopta terminologia folosită în schimburile dintre papa Paul al VI-lea şi patriarhul ecumenic Athenagoras I - să poată respira în armonie. Nici una din cele două nu ar trebui să asume iniţiative provocatoare - unilaterale sau universale - în ministerul sau pentru poporul lui Dumnezeu. În ultimii ani, am învăţat şi lecţia dureroasă că noi toţi suntem responsabili «pentru viaţa lumii» (Ioan 6, 51), pentru bunăstarea celor săraci şi a mediului înconjurător“, a afirmat PF Patriarh Bartolomeu. Totodată, Patriarhul ecumenic a reafirmat importanţa unei teologii în simfonie cu Biserica şi cu lumea, departe de studii sterile doctrinare, dar trăită ca o experienţă comunitară: o viziune capabilă să transforme lumea. În final, a avut loc un schimb de daruri. Patriarhul Bartolomeu a primit un sigil comemorativ al Institutului Pontifical Oriental şi a oferit o icoană preţioasă de la Muntele Athos, precum şi o ediţie rară a Codului de Drept Canonic, datând din 1917. „Am dorit să o aducem în mijlocul nostru pe Maica Domnului“ Elevii Colegiului Tehnic „Ioan C. Ştefănescu“ din Iaşi, coordonaţi de profesoara de Religie Valentina Vizitiu, au desfăşurat sâmbătă, 8 martie, o festivitate la Căminul de bătrâni „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Iaşi. Liceenii au rostit versuri despre mamă scrise de Mihai Eminescu, Grigore Vieru, şi au interpretat o scenetă din opera lui Ion Creangă. Programul festiv a cuprins, de asemenea, recitări din creaţiile proprii ale elevilor şi câteva cântece. „Am vrut să evidenţiem rolul mamei în familie şi să-i aducem un elogiu. Prin versurile cu tentă religioasă ale lui Eminescu, am dorit să o aducem în mijlocul nostru pe Maica Domnului, cea care dă putere mamelor să poarte crucea căsătoriei şi sprijină bătrâneţile grele, încărcate de suferinţe şi singurătate“, ne-a declarat profesoara Valentina Vizitiu. La sfârşit, cei 50 de bătrâni prezenţi la festivitate au primit flori şi un pacheţel cu fructe, însoţite de felicitări şi urări. „Ne-aţi făcut să ne simţim minunat. Am uitat pentru câteva clipe de durerile noastre. Vă rugăm să nu ne uitaţi“, a mărturisit printre lacrimi Virginia Şerban, fostă asistentă medicală, internată la cămin de trei luni. La organizarea festivităţii au participat şi Marina Olariu şi Corina Gheorghiu, profesoare de Limba română, precum şi Mihai Scărlătescu, profesor de Limba engleză. (N. Olaru )